Laurenţiu Ungureanu, Cristian Delcea

Vineri 13 aug 2010

În „regimul Băsescu“, nicio persoană implicată în Revoluţie şi în Mineriadă nu a plătit pentru crimele de după fuga Ceauşeştilor de la 22 decembrie 1989. Serialul dedicat de „Adevărul“ dosarelor îngropate se termină astăzi cu prezentarea poziţiei preşedintelui României faţă de cele două dosare istorice.

Serialul dedicat „dosarelor îngropate” se termină astăzi cu un episod special despre relaţia controversată dintre Traian Băsescu şi procurorii giraţi de el însuşi să desluşească misterele Revoluţiei şi secretele Mineriadei. Septembrie, 2009, o mediere televizată între Asociaţia „21 Decembrie 1989″, reprezentată de Teodor Mărieş, la acea dată în greva foamei, şi Procurorul General al României, Laura Codruţa Kövesi.

Traian Băsescu (aflat într-o vădită campanie de imagine în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2009) se răsteşte la Laura Codruţa Kövesi: „Nu mă confundaţi cu un ziarist căruia îi faceţi o declaraţie. Vorbiţi cu şeful statului, care vă spune aşa: au murit 1.600 de oameni la Revoluţie (n.r. – numărul exact este 1.116), iar voi închideţi dosarul! Aveţi soluţie sau nu? Vă impune realitatea să spuneţi dacă s-au împuşcat singuri sau oamenii au fost împuşcaţi de cineva!”.

Medierea de la Cotroceni era legată de cererea Asociaţiei „21 Decembrie 1989″ ca dosarul „Revoluţia” să fie trimis integral Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Între timp, alegerile au trecut, instituţiile statului nu au trimis iniţial Asociaţiei toate filele din dosar, iar Teodor Mărieş a trebuit să mai îndure, din ianuarie până în martie 2010, o altă grevă a foamei.

SCHISMA DINTRE ASOCIAŢII

Nemulţumirea lui Traian Băsescu avea un substrat adânc. Acesta a ajuns la putere pedalând puternic pe cartea anticomunismului şi după ce, în 2007, referendumul l-a reconfirmat în funcţia de preşedinte, a promis întâlniri periodice cu românii în Piaţa Universităţii, zonă încărcată de puternice semnificaţii pentru generaţia „golanilor”. La întâlnirea din toamna trecută, Teodor Mărieş a insistat că Dan Voinea (care se pensionase în primăvara lui 2009) să fie lăsat să ducă la sfârşit Dosarele, ca procuror civil. Traian Băsescu a îmbrăţişat ideea. Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România i-a făcut atunci o plângere penală pentru „abuz în serviciu” şi „favorizarea infractorului” (n.r. – Dan Voinea).

Bineînţeles că plângerea nu a avut niciun efect. Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, oftează: „Ne-au zis că un preşedinte în exerciţiu nu poate fi cercetat decât pentru înaltă trădare. Asta e ţara, domnule!”.

De altfel, între principalele Asociaţii care se ocupă de Revoluţie şi Mineriadă, diferenţele sunt ireconciliabile. Revoluţionarii îl susţin pe Dan Voinea, care a redeschis Dosarul Revoluţiei, în 2004, cu câteva zile înainte de prescrierea faptelor.

REALIZĂRILE DIN „EPOCA BĂSESCU”

Parchetul General insisunează însă, chiar pe site-ul instituţiei, că Dan Voinea a făcut-o pentru că avea o înţelegere cu asociaţiile de revoluţionari: el să audieze cât mai multe persoane, pentru ca revoluţionarii să poată beneficia de preschimbarea certificatelor de luptători la Revoluţie! Pe de altă parte, victimele Mineriadelor contestă vehement activitatea lui Dan Voinea, pe care îl acuză că a îngropat Dosarul şi că l-a favorizat permanent pe Ion Iliescu. În cele din urmă, în ciuda intervenţiei lui Băsescu (considerată o gravă imixtiune în puterea judecătorească, independentă), Consiliul Suprem al Magistraturii a respins cererea lui Dan Voinea de reîncadrare în funcţia de procuror civil la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La nivel declarativ, Traian Băsescu a avut o poziţie ireproşabilă în raport cu dosarele „Revoluţia” şi „Mineriada”, susţinând întotdeauna necesitatea de aflare a adevărului şi de pedespire a vinovaţilor. Traian Băsescu l-a mai decorat, în primăvară, pe Cristi Paţurcă, „trubadurul golanilor” din Piaţa Universităţii, şi a avut mai multe declaraţii publice de susţinere faţă de Teodor Mărieş, pe când acesta era în greva foamei.

În concret însă, în cei cinci ani şi jumătate de mandat, în „regimul Băsescu” niciun învinuit nu a fost trimis în judecată în dosarul „Mineriada”. În dosarul „Revoluţia”, generalii Chiţac şi Stănculescu au fost condamnaţi definitiv, însă faptele lor privesc Revoluţia de la Timişoara, fapte petrecute înainte de fuga Ceauşeştilor şi de preluarea puterii de cei grupaţi în jurul lui Ion Iliescu. În rest, procurorii giraţi de preşedintele emanat de „Revoluţia portocalie” au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale sau scoatere de sub urmărirea penală. Toţi au invocat „greaua moştenire” preluată de la Dan Voinea, care ar fi lăsat în urmă un dezastru impresciptibil.

Popov indică o înţelegere între preşedinte şi securişti

În dialog cu reporterii „Adevărul”, procurorul Mihai Popov, cel care a iniţiat dosarul „Mineriada”, care i-a fost ridicat rapid şi foarte ciudat, fiind însărcinat să se ocupe de „Ţigareta II”, a sugerat o pistă surprinzătoare. „Trebuie să vă gândiţi la două idei. Una: cine avea să profite de cele petrecute în data de 13 iunie în Piaţa Universităţii? Vă pot răspunde în mod indirect: aceleaşi persoane cărora le-a folosit diversiunea armată de după 22 decembrie. Nu cred că aţi căutat în direcţia cea bună, şi nici Voinea”.

Popov plusează: „După 1990, în România s-au luptat şi se luptă încă două grupări: una dintre ele – succesiunea Partidului Comunist, eşaloanele doi, trei şi patru; a doua – aripa ce reprezenta eşaloanele doi, trei şi patru ale fostei Securităţi. În momentul de faţă, nu eşaloanele fostului Partid Comunist deţin puterea în ţară. Dacă faceţi legătura şi cu persoana care a solicitat ca Dan Voinea să continue anchetele în Dosare (n.r. – Traian Băsescu), înseamnă că aţi înţeles tot”.

Băsescu – Kövesi, o relaţie ciudată

Laura Codruţa Kövesi a fost învestită în funcţia de Procuror General al României în septembrie 2006, la propunerea ministrului de Justiţie de la acea vreme, Monica Macovei. Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) a avizat pozitiv propunerea Monicăi Macovei, iar preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a Laurei Codruţa Kövesi în funcţia de Procuror General. Mandatul a fost pentru trei ani cu posibilitatea de prelungire pentru încă trei ani.

În septembrie 2009, ministrul Justiţiei (de atunci şi de acum), Cătălin Predoiu, a cerut CSM reinvestirea în funcţia de procuror general al României a Laurei Codruţa Kövesi, însă Consiliul a avizat negativ cererea. Întrucât avizul CSM este doar unul consultativ, cererea lui Predoiu a ajuns pe masa preşedintelui Băsescu, care a semnat decretul de reînvestire în funcţie a lui Kövesi.

Procurorul General avusese mai multe conflicte de-a lungul timpului cu membrii CSM, cărora le reproşase că nu lucrează cu o măsură egală şi produc confuzie în sistemul judiciar. Acceptul lui Băsescu pentru reînvestirea lui Kövesi în funcţia de Procuror General a luat oarecum prin surprindere, întrucât şeful statului îi făcuse reproşuri publice Laurei Codruţa Kövesi cu privire la nesoluţionarea Dosarelor privind Revoluţia şi Mineriada. La vremea respectivă, magistraţii au catalogat afirmaţiile lui Băsescu ca fiind o gravă imixtiune în actul de justiţie.

Kövesi a pus cruce

Conform Legii privind statutul magistraţilor, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie este numit de către Preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul consultativ al CSM. De asemenea, revocarea din funcţia de Procuror General se face de către Preşedinte României, însă numai la propunerea ministrului Justiţiei. În relaţia ciudată dintre Băsescu şi Kövesi, o întrebare rămâne fără răspuns: de ce a mai reconfirmat-o Traian Băsescu în funcţie, dacă Laura Codruţa Kövesi este cea care a pus cruce dosarelor, scoţându-i de sub urmărire penală pe cei consideraţi „păpuşarii” evenimentelor din 1989 şi 1990, începând, iată, cu voia dumneavoastră, primul pe listă, Ion Iliescu.

În prezent, mai pot răspunde penal în cazul Mineriadei doar militarii din „lotul Mihai Chiţac”, iar pentru Revoluţie doar cadre militare, faptele lor fiind cercetate încă de procurorii de la Parchetul Militar. În cazul Mineriadei, o singură instanţă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) mai trebuie să se pronunţe, înainte ca Iliescu şi ceilalţi civili să scape, pentru totdeauna, de răspunderea penală pentru acţiunile lor de acum două decenii.

Administraţia Prezidenţială: „Subiectul e atemporal”

La sfârşitul anului 2008, când Partidul Democrat, din care a emanat Traian Băsescu, era în plină campanie electorală, preşedintele declara într-un interviu acordat BBC România: „Categoric a venit timpul să spălăm prin clarificare toate aceste traume – morţii Revoluţiei, Mineriada din 13-15 iunie”. Finalul era glorios: „Pentru că altfel neîncrederea va funcţiona tot timpul. Vă pot spune că cel mai periculos lucru este uitarea, chiar şi abandonarea interesului pentru subiecte de o gravitate extremă”.

În ultimele zile, „Adevărul” a încercat, în zadar, să obţină o poziţie oficială de la şeful statului faţă de „dosarele îngropate”. Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Valeriu Turcan, aflând subiectul, a preferat o eschivă, motivând că nu se poate ocupa din pricina programului de lucru teribil de solicitant (răspunde la telefoane ziariştilor). La insistenţele reporterilor de la „Adevărul”, Valeriu Turcan a explicat, scurt, că solicitarea a fost trecută pe o listă de aşteptare, pentru că, în acest moment, „primează altfel de probleme”.

„Nu mă pot ocupa de semnarea unui răspuns în acest moment, având lucruri mult mai urgente de făcut”. Valeriu Turcan a părut apoi atins de „cel mai periculos lucru, uitarea şi chiar abandonarea interesului pentru subiecte de o gravitate extremă” şi a ţinut chiar să ne pună un pic la punct: „Subiectul dumneavoastră este cam atemporal”. A terminat, făcându-ne „o concesie” – trecerea pe o „listă de aşteptare”.

Tabăra lui Băsescu invocă tot „greaua moştenire”

După ce Traian Băsescu a obţinut fotoliul de preşedinte prin discursuri despre anticomunism şi despre felul în care Justiţia trebuie să scoată la lumină vinovaţii Revoluţiei din 1989 şi Mineriadei din iunie 1990, după o campanie câştigată cu promisiunea dreptăţii şi adevărului, după cinci ani de „mandat Băsescu” şi după încă un an în care criza economică a îngopat victimele şi mai mult în istorie, apropiaţii preşedintelui dau vina tot pe „greaua moştenire”.

În urmă cu şase ani, anticomunismul era principala preocupare a echipei de campanie a lui Traian Băsescu. Între timp, în urma Raportului efectuat de „Comisia Tismăneanu”, preşedintele a condamnat oficial comunismul, de la tribuna Parlamentului, la 18 decembrie 2006. Regimul comunist a fost definitv etichetat: ilegitim şi criminal.

Când vine vorba despre dosarele „Revoluţia” şi „Mineriada”, Traian Ungureanu, ales europarlamentar pe listele PDL, şi Cătălin Avramescu, consilier de stat în cadrul Cancelariei preşedintelui, caută răspunsuri numai în trecut, arătând cu degetul fie către Justiţia incapabilă de a se reforma, fie către pioni din instituţiile statului român, prea puternici să fie controlaţi.

Conform lui Traian Ungureanu, preşedintele Traian Băsescu a făcut tot posibilul pentru a aprinde „fitilul” dosarelor. „Declaraţiile preşedintelui sunt cunoscute şi descriu singura linie care arată adevărul şi dreptatea. Dar Justiţia nu judecă în felul ăsta. Justiţia este autoarea ocultării trecutului nostru recent, care încă este ţinut sub cheie”, spune Traian Ungureanu. În plus, punctează ziaristul, Traian Băsescu nu are nicio putere pentru a demara investigaţiile.

„Preşedintele nu a dat nicio dispoziţie. A spus, ca orice cetăţean, că adevărul trebuie scos la suprafaţă. Justiţia a luat sau nu act de acele declaraţii. Justiţia nu trebuie să caute puţuri de petrol sau comori dacice. Vinovaţii pentru Revoluţie şi Mineriadă sunt lângă noi, dar nu vor fi anchetaţi niciodată, pentru că Justiţia a fost complice la crearea statului român «varianta ‘89» şi îşi datorează existenţa persoanelor de atunci”.

Cătălin Avramescu găseşte problemele altundeva, nu la conducerea României, ci în tehnicile judiciare. „Există o latură a Justiţiei care nu dă socoteală nimănui”, acuză Avramescu.

„Orice argumente tehnice pălesc pentru că, de 20 de ani, există o lipsă de voinţă, de fapt o rea-voinţă care este înscrisă în codul genetic al «regimului Iliescu», încă rezidual în societatea noastră. Problema neaflării adevărului ar trebui să şi-o pună în primul rând cei din Justiţie, fără să fie sunaţi de noi sau de dumneavoastră. Eu unul aş fi foarte neconfortabil cu mine însumi dacă aş fi în poziţia lor”, susţine acesta.

ÎN GAURĂ DE ŞARPE, ÎN PĂDURE, ÎN COLIBE

„În România, ca şi în multe ţări, delictele penale se prescriu. În SUA, infracţiunile sunt împrescriptibile. Vezi cazul Roman Polanski, pe care autorităţile locale îl caută din ‘77. Eu sunt uluit, nu pot să accept această situaţie. Nicio crimă nu ar trebuie prescrisă, mai ales că acum vorbim de peste 1.000 de victime. Înainte să discutăm ce ar trebuie să facă Justiţia cu vinovaţii Revoluţiei şi Mineriadei, trebuie să discutăm principiile generale ale dreptului. Justiţia ar trebui să caute criminalii şi în gură de şarpe! S-au prescris faptele? Inadmisibil! Eu m-am declarat întotdeauna adeptul unui sistem de tip american. Dacă România ar fi împrumutat acest sistem, fiţi siguri că aceşti vinovaţi ar fi fugit în pădure, ar fi trăit în colibe”, încheie Cătălin Avramescu.

Adevarul.ro

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Basescu_si_Dosarele-doar_exercitii_de_imagine_0_315569013.html

de Vasile Surcel
21/06/2010

Sediul Asociaţiei “21 Decembrie 1989″ adăposteşte, de câteva luni bune, un adevărat tezaur documentar, strâns legat de unele dintre cele mai dramatice episoade ale istoriei noastre recente. Este vorba despre cele peste 1.400 de volume ale “Dosarului Revoluţiei” la care se adaugă alte 300 de volume care închid între coperţile lor tragediile dramele “Mineriadei” din 13-15 iunie 1990.

În total câteva sute de mii de pagini, dintre care foarte multe sunt documente nemaivăzute până acum de ochii opiniei publice. Şi asta pentru că, până de curând, o bună parte dintre ele au fost incluse, timp de aproape două decenii, în categoria documentelor clasificate în categoria “secrete de importanţă deosebită”. Într-atât de secrete încât autorităţile care le aveau în gestiune ne-au spus că dezvăluirea lor ar fi adus atingere siguranţei naţionale. Cel care, ani la rând, s-a împortivit acestei secretomanii a fost Teodor Mărieş preşedintele Asociaţiei “21 decembrie 1989″. “Arma” cu ajutorul căreia a câştigat lupta pentru accesul la aceste aşa-zisele secrete a fost greva foamei, privarea totală de hrană pe care a practicat-o, în mai multe “reprise”, zile şi săptămâni la rând.

Prima dată a intrat în această formă extremă de protest în vara anului 1990, pe când era arestat datorită participării sale la mitingul maraton din Piaţa Universităţii. Atunci, a stat în greva foamei timp de 46 de zile, primele două săptămâni în Penitenciarul Jilava şi restul în Penitenciarul Rahova. Apoi, de-a lungul unor ani lungi în care dosarele Revoluţiei şi cele ale Mineriadei din iunie 1990, au zăcut prin sertarele procurorilor ori pe mesele judecătorilor care s-au ocupat de ele “în dorul lelii”, el a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă ca să nu se ajungă la “prescrierea” infracţiunilor comise în cursul acelor evenimente dramatice.

Apoi, în 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român să pună la dispoziţia victimelor Revoluţiei întreg dosarul 97/P/1990, privitor la evenimentele din Decembrie 1989. Iniţial, autorităţile s-au cam codit să aplice sentinţa, motiv pentru care Mărieş a făcut din nou în greva foamei, timp de 74 de zile, între 4 august şi 16 octombrie 2009. Apoi, după alte câteva luni, a intrat din nou în grevă, din care a ieşit doar în momentul în care avocaţii Asociaţiei “21 Decembrie 1989″ au fost chemaţi să ia în primire şi “volumele secrete” ale dosarului. Acestea cuprind planuri de luptă, planuri de operaţii şi tot felul de alte documente specifice care descriu clar provenienţa forţelor de represiune care au acţionat la nivel naţional, acum două decenii. Tot în acel context au fost puse la dispoziţia Asociaţiei şi cele trei sute de volume ale dosarului “Mineriadei din 13-15 iunie 1990″.

Însăşi multiplicarea celor câtorva sute de mii de pagini ale ambelor dosare a fost o întreagă aventură: pentru a le copia, 27 de xeroxuri au funcţionat non-stop, timp de aproape două săptămâni.
Acum, Mărieş este mulţumit pentru această victorie. Dar, la fel ca şi până acum, aşteaptă în continuare ca Justiţia să-şi facă datoria până la capăt. Dar, cu acelaşi interes, el îi aşteaptă şi pe reprezentanţii unor noi generaţii de isorici, care prin studiul tuturor acestor documente vor reuşi, cu siguranţă, să aducă la lumină şi alte adevăruri, acum neştiute, legate atât de Revoluţie, cât şi de dramele petrecute în urmă cu două decenii, în primele luni ale anului 1990.

http://www.jurnalul.ro/stire-acum-20-de-ani/greva-foamei-pentru-dosarele-revolutiei-si-mineriadei-din-iunie-1990-547302.html

Vlad Stoicescu

Mircea Mureşan, Marin Oană, Dumitru Iliescu, Ion Suceavă, Andrei Kemenici. Lista aceasta ar mai putea continua cu peste 2000 de nume unite de o calitate comună: militari în slujba aparatului de represiune din decembrie 1989 transformaţi, sub bagheta democraţiei originale, în revoluţionari cu acte şi, mai ales, drepturi.

Cifrele au fost vehiculate, prima oară, de preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş: peste două mii de revoluţionari, din totalul de 17.000, au răspuns prezent apelurilor lansate din unităţile militare în perioada 16-21 decembrie 1989.

Aceleaşi unităţi din care au plecat raidurile morţii spre cetăţenii Timişoarei şi ai Bucureştiului, înainte ca Nicolae Ceauşescu să fugă, iar represiunea să îmbrace hainele rezistenţei împotriva teroriştilor.

Replierea cadrelor militare după 22 decembrie 1989 şi devotamentul acestora faţă de noua putere coagulată la Bucureşti în jurul lui Ion Iliescu a fost ulterior răsplătită cu certificate de revoluţionar, funcţii şi grade.

Dacă pe ultimele două nu le mai poate lua nimeni, calitatea de “luptător remarcat prin fapte deosebite” ar trebui, cel puţin teoretic, supusă reverificărilor şi anulată, dacă există probe capabile să demonstreze “lupta împotriva Revoluţiei”.

Sintagma e prezentă în Legea recunoştinţei din 2004, la articolul opt, care prevede că nicio persoană nu poate beneficia de statutul de revoluţionar dacă “a organizat, a acţionat, a instigat şi a luptat împotriva Revoluţiei”.

După ce marţi, Asociaţia 21 Decembrie 1989 a organizat o conferinţă de presă, solicitând retragerea certificatelor în cauză persoanelor care au deţinut funcţii militare în zilele represiunii ceauşiste, EVZ a verificat listele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, descoperind o situaţie paradoxală.

În vreme ce victimele civile ale represiunii au certificate preschimbate, în baza legii din 2004, cu numere de ordine situate spre capătul listei, “călăii” s-au grăbit să-şi ceară drepturile pentru ajutorul acordat Frontului Salvării Naţionale.

RECOMPENSA

De ce drepturi beneficiază revoluţionarii

• Cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitaţie, din fondul de stat, a unui spaţiu comercial cu o suprafaţă utilă de până la 100 de metri pătraţi sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitaţie, a unei suprafeţe de teren de până la 100 de metri pătraţi din domeniul public pentru construirea unui spaţiu comercial.
• Atribuirea în proprietate a 10.000 de metri pătraţi de teren în extravilan şi 500 de metri pătraţi în intravilan – acesta din urmă pentru destinaţia de locuinţă, dacă nu a avut sau nu are în proprietate un alt spaţiu locativ.
• Atribuirea în proprietate, fără plată, a locului de veci.
• Accesul gratuit la medicamente.
• Transportul urban gratuit şi 12 călătorii gratuite pe calea ferată, la clasa I, dus-întors, cu toate categoriile de trenuri de călători.
• Scutirea de la plata taxelor şi impozitelor pentru o locuinţă din proprietate şi terenul aferent acesteia.
• Pensionarea cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard.

*drepturile listate mai sus nu includ şi indemnizaţiile lunare pentru că ele se aplică doar persoanelor care au un venit inferior salariului mediu brut pe economie.

“REVOLUŢIONARII”

De la apărarea socialismului la umbrele teroriştilor

Mircea Mureşan. Generalul cu patru stele şi-a câştigat titlul de “luptător remarcat”, anilihând pentru totdeauna manuscrise semnate de Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu sau Mircea Eliade. Divizia de tancuri comandată de Mircea Mureşan este responsabilă pentru distrugerea Bibiliotecii Centrale Universitare, pe 22 decembrie 1989. “Astea nu se povestesc. Eu am ieşit unde am primit ordin”, declara Mureşan în februarie 2006.

EVZ a intrat recent în posesia declaraţiei făcute la Parchet, în martie 1990, de Ion Stoica, fostul director al BCU. În douăzeci de pagini uluitoare, acesta detaliază condiţiile incendierii bibliotecii, amintindu-şi de indiferenţa „revoluţionarilor” faţă de distrugerea BCU.

„I-am spus regizorului Sergiu Nicolaescu care sunt temerile mele cu privire la bibliotecă şi că rog să fiu sprijinit (n.r. Ion Stoica le solicită, în seara de 22 decembrie 1989, celor din clădirea CC al PCR să primească câţiva soldaţi care să cerceteze podurile bibliotecii, pentru a elimina suspiciunile legate de prezenţa teroriştilor acolo, suspiciuni care transformaseră clădirea BCU în ţinta armatei). El mi-a spus că momentul este grav, că problemele sunt numeroase şi că forţele sunt puţine”.

Ulterior, Stoica se întâlneşte şi cu Mircea Mureşan: „‘Dă-mi nişte soldaţi să verificăm’. El mi-a spus că misiunea lui este să rămână pe tanc, să apere din tanc. În dimineaţa zilei de duminică, biblioteca era distrusă. Am discutat încă o dată cu căpitanul Mureşan spunându-i: ‘Iată ce aţi făcut’. Am vrut să intru, mi-a interzis să intru spunându-mi că dacă intru ei văd umbre înăuntru şi mă ciuruie”.

“De câte ori ne mișcam în acea cupolă a bibliotecii cu furtunele de apă pentru a încerca să stingem incendiile, de atâtea ori rafale dinspre palat (n.r. Palatul Regal) erau îndreptate spre noi. Spre surprinderea mea, în clădirea de la Direcția a V-a n-a tras nimeni sau s-a tras foarte puțin. Abia duminică (n.r. pe 24 decembrie 1989) am asistat la incendierea clădirii de la Direcția a V-a. Chiar dacă teroriștii s-au strecurat în podul bibliotecii, existau modalități de anihilare a acestora, fără ca riposta să fie atât de distrugătoare”, Ion Stoica, directorul Bibliotecii Centrale Universitare în decembrie 1989

Tiberiu Mihail Niţu. Adjunctul de astăzi al procurorului general Laura Codruţa Kovesi avea doar 18 ani în decembrie 1989 şi, din postura militarului în termen, participa la operaţiunea de apărare a Televiziunii Române. Pentru imparţialitate, atât înainte, cât şi după căderea lui Nicolae Ceauşescu.

Iată „faptele deosebite” pentru care Tiberiu Mihail Niţu a primit certificat de revoluţionar, extrase dintr-o declaraţie a procurorului intrată în posesia Asociației 21 Decembrie: „În dimineaţa zilei de 23.12.1989 a trecut pe deasupra noastră un elicopter. Personal am văzut că în elicopterul care avea trapa deschisă se aflau două persoane îmbrăcate în combinezoane militare, cu căşti negre pe cap care au tras înspre noi. Am tras şi noi înspre elicopter, nu ştiu dacă l-am atins, dar acesta s-a îndepărtat foarte repede”.

Enigma elicopterului „terorist” este explicată de timişoreanul Marius Mioc, una dintre cele mai avizate voci în subiectul Revoluţiei, care preia pe blogul personal un interviu din 1990 acordat de generalul Mircea Budiaci ziarului „Adevărul”: „Am fost sunaţi de la Televiziune. Ne cereau să intervenim deoarece erau atacaţi din vilele din faţă. Ni s-a spus că trebuie să venim chiar şi numai pentru a arăta că se poate conta pe prezenţa noastră. Am trimis trei aparate, s-a tras, din greşeală am nimerit şi unul din etajele superioare ale televiziunii şi atunci s-a zis că elicopterele teroriştilor îi atacă pe cei de aici”.

Dumitru Iliescu. Dacă scandalul „Cătălin Voicu” n-ar fi izbucnit în presa centrală la începutul anului, probabil că nimeni nu şi-ar fi reamintit de Dumitru Iliescu, maiorul de TAB-uri care spărgea baricada revoluţionarilor de la Intercontinental, pe 21 decembrie 1989.

Pe 22 era deja un fidel al lui Ion Iliescu şi un beneficiar al idealurilor Revoluţiei. „Am văzut evenimentele până a fost spartă baricada demonstranţilor, dar acest lucru s-a făcut de către alte TAB-uri, venite de la altă unitate, nu de către TAB-ul cu care am venit eu acolo”, declara presei generalul în iulie 2005.

Cert e că, pe 26 decembrie 1989, Dumitru Iliescu punea bazele SPP-ului, înfiinţând o grupare militară însărcinată să asigure protecţia conducerii FSN. Serviciile generalului cu patru stele de astăzi nu puteau rămâne fără marca definitivă: certificatul de revoluţionar.

Marin Oană. „Locotenent colonelul Oană raportează că a decongestionat 6 Martie şi pleacă spre Intercontinental să facă joncţiunea cu căpitanul Marin care acţionează pe Magheru”. E ora 17:30, 21 decembrie 1989, iar Marin Oană acţionează în sprijinul represiunii ceauşiste, sub comanda generalului Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I, al cărui registru de note consemnează faptele „tovarăşilor” militari.

Peste doar o zi, Marin Oană sare în barca FSN-ului şi intră în casele românilor, la invitaţia lui Teodor Brateş: „Am primit misiunea nobilă de apărare a televiziunii române, misiune nobilă pentru care cer sprijinul întregii populaţii din zonă, să mă ajute pentru a îndeplini această misiune sacră”. Pentru serviciile sale, soldate cu zeci de victime în zilele anterioare căderii dictaturii, Marin Oană a intrat în rândul revoluţionarilor.

Ion Suceavă. În septembrie 2008, un dosar ajungea pe masa Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989. Apoi, un vot în unanimitate consfinţea următoarea concluzie: „Suceavă Ion a fost cadru militar în timpul Revoluţiei şi a avut acţiuni care se încadrează în articolul 8 din Legea 341”. Cazul „Marin Oană” primea exact acelaşi verdict din partea CPRD. Cu alte cuvinte, pentru a relua discursul legal, cei doi militari „luptaseră împotriva Revoluţiei”.

Exact un an mai târziu, SSPR mai încerca o dată marea cu degetul şi retrimitea Comisiei, spre aprobare, dosarul „Ion Suceavă”. Aflăm din sinteza lucrărilor acelei şedinţe că „domnul Suceavă renunţă la preschimbarea certificatului doveditor a calităţii de revoluţionar”. Militarul care acţionase în zona Piaţa Romană din Capitală, pe 21 decembrie 1989, renunţa la beneficii după douăzeci de ani de la căderea dictaturii.

Drepturile de revoluţionar în posesia cărora intrase Ion Suceavă anterior renunţării? Tăcere. Cert este că numele generalului apare în lista SSPR, cu dosarul de „luptător remarcat” numărul 1914.

Andrei Kemenici. Ultima „gazdă” a lui Nicolae Ceauşescu. La propriu. Generalul Kemenici era în decembrie 1989 comandantul Garnizoanei Târgovişte, locul ultimelor zile din viaţa dictatorului.

Un pion extrem de important pe tabla de şah a Frontului Salvării Naţionale, Kemenici a primit după 1990 certificatul de revoluţionar, deşi singurele locuri în care a ordonat descărcarea muniţiei militarilor din subordinea sa au fost văzduhul, „invadat” de elicopterele inamice, şi pereţii unui liceu din apropierea garnizoanei pe care o conducea.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/legea-recunostintei-made-in-romania-agentii-represiunii-ceausiste-au-ajuns-luptatori-remarca.html

Duminică, 30 Mai 2010

Vlad Stoicescu

În cel mai important dosar instrumentat de justiţia română au mai rămas doar cele 3187 de victime (cifra oficială), multe nebuloase şi niciun urmărit penal.

EVZ a descoperit că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus anul trecut, sub semnătura procurorului general Laura Codruţa Kovesi, infirmarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale faţă de civilii învinuiţi în dosar, printre care Ion Iliescu, Virgil Măgureanu sau Gelu Voican Voiculescu.

Secret. Acest cuvânt descrie cel mai bine modul în care s-au efectuat cercetările în dosarul Revoluţiei în ultimii douăzeci de ani. Ani în care nenumărate cauze conexate evenimentelor din 1989 au fost soluţionate în defavoarea victimelor.

Ani în care erorile de procedură au minat constant efortul juridic de a-i trage la răspundere pe cei vinovaţi. Ani în care rezoluţiile, ordonanţele sau deciziile procurorilor, luate în cel mai important dosar instrumentat de justiţia română, au fost ţinute departe de ochii opiniei publice.

Neobservată până în prezent, o informare postată pe siteul Ministerului Public în urmă cu o lună şi jumătate indică proporţiile “operei” Parchetului General: la momentul actual, nicio persoană nu mai este urmărită penal în dosarul Revoluţiei, indiferent dacă vorbim de cauza aflată în cercetări la Secţia Parchetelor Militare ori de cea disjunsă la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din subordinea Parchetului General.

După ce, în decembrie 2004, procurorul Dan Voinea a dispus începerea urmăririi penale faţă de 102 persoane (militari şi civili), printr-o rezoluţie extrem de contestată pentru erorile de procedură, anul 2009 a închis “drama” învinuiţilor.

Semnăturile Laurei Codruţa Kovesi, procurorul general al României, şi ale lui Ion Vasilache, şeful Parchetelor Militare, au lăsat Revoluţia fără învinuiţi. Asociaţia 21 Decembrie 1989, cea care a înaintat în 2004 plângerea penală în baza căreia s-a dispus începerea urmăririi penale, a aflat abia acum două luni de rezoluţiile respective, deşi Parchetul ar fi trebuit să înştiinţeze victimele pentru a le da oportunitatea de a contesta decizia.

EVZ vă prezintă, în premieră, o realitate ţinută sub tăcere în ultimul an. O realitate care intră în coliziune cu toate declaraţiile Parchetului General din ultima jumătate de an. Dosarul Revoluţiei nu mai are învinuiţi. Nici militari. Nici civili.

Pur şi simplu, pentru a folosi limbajul procurorilor, “cercetările se derulează în dosar”, iar “cauzele nu au fost soluţionate până în prezent”. Citiţi mai jos reacţiile Laurei Codruţa Kovesi, ale lui Dan Voinea, ale reprezentanţilor Asociaţiei 21 Decembrie sau ale fostului “învinuit” Teodor Brateş.

DOSARUL ALFA

“Învinuiţii”, mereu cu un pas în faţa “victimelor”

De implicaţiile penale ale Revoluţiei s-au ocupat, vreme de 15 ani, doar parchetele militare. Bilanţul? 4495 de dosare, din care 3135 au avut ca obiect uciderea sau rănirea unor persoane, plus “vinovaţi” în 112 cauze, finalizate cu trimiterea în judecată a 245 de inculpaţi. În rest, un concurs de prevederi legale – prescripţia, legitima apărare, starea de necesitate, eroarea de fapt – au împins majoritatea dosarelor spre rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale. “Au fost soluţionate”, în terminologia Parchetului General.

Şi totuşi, un dosar, denumit astăzi, simbolic, “al Revoluţiei”, a ajuns să provoace nenumărate controverse în ultimii ani. 97/P/1990 este numărul sub care a fost înregistrată cauza şi, conform ordonanţei originare din iulie 1990, ea ar fi trebuit să elucideze condiţiile în care au fost ucise, rănite sau lipsite de libertate mai multe persoane înainte de 21 decembrie 1989.

Dosarul a fost închis în septembrie 1995, considerându-se că toţi factorii vinovaţi fuseseră judecaţi şi condamnaţi. Aproape zece ani mai târziu, cu doar câteva săptămâni înainte de prescrierea definitivă a faptelor, Asociaţia 21 Decembrie 1989 depunea la Secţia Parchetelor Militare o sesizare penală prin care solicita “extinderea cercetărilor pentru perioada 22-27 decembrie 1989”, înaintând şi o listă de peste 100 de persoane a căror învinuire era solicitată.

Pentru cine lucrează procurorii?

Aici intră în scenă procurorul militar Dan Voinea, căruia i-a fost repartizată plângerea şi care a dispus, în decembrie 2004, admiterea ei, infirmarea rezoluţiei din septembrie 1995 şi începerea urmăririi penale faţă de persoanele indicate în sesizarea Asociaţiei 21 Decembrie. Pe parcursul cercetărilor, Dan Voinea (care s-a ocupat de dosar până în ianuarie 2009) a dispus şi conexarea altor 136 de cauze la dosarul mare.

În iulie 2007, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, procurorilor militari li s-a interzis instrumentarea cauzelor în care sunt cercetaţi civili, motiv pentru care, în februarie 2008, dosarul învinuiţilor civili a ajuns pe masa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General. Astfel, 97/P/1990 a rămas “dosarul militarilor”, fiind instrumentat de Secţia Parchetelor Militare, iar 270/P/2008 a reunit cauza disjunsă a civililor. Dosarele aveau sub urmărire 86 de cadre militare şi 16 civili.

În aprilie 2009, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a dispus “infirmarea măsurii de începere a urmării penale” faţă de învinuiţii civili. “Exemplul” a fost urmat în octombrie 2009 de Ion Vasilache, procurorul şef al Secţiei Parchetelor Militare, care a dispus exact aceeaşi măsură faţă de învinuiţii militari. Motivul? Nerespectarea, de către Dan Voinea, a condiţiilor de fond şi de formă în redactarea rezoluţiei din 2004 şi încălcarea dreptului la apărare al persoanelor puse sub învinuire.

VERSIUNEA LUI VOINEA

“Am fost şi sunt de partea victimelor”

Într-o discuţie purtată cu reporterul EVZ, Dan Voinea se disculpă pentru “erorile de procedură” pe care Parchetul General i le impută în dosarul 97/P/1990 spunând că “rezoluţia era doar un instrument de lucru, prin care o serie de persoane erau cercetate în legătură cu evenimentele din 1989, nicidecum inculpate” şi că “prevederile legale din 2004 nu mă obligau să respect condiţiile de formă de acum”. Parţial, Dan Voinea are dreptate, din moment ce forma actuală a Codului de procedura penală se datorează unei legi din 2006.

Majoritatea viciilor imputate acum nu erau valabile în 2004. Pe de altă parte, un element îi subminează lui Dan Voinea tot efortul argumentativ. Valabil şi la data redactării rezoluţiei, un articol din Codul de procedură penală spune că procurorul poate dispune începerea urmăririi penale “când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale”.

În decembrie 2004, Dan Voinea a încălcat această prevedere, incluzând în rezoluţia sa şi persoane decedate (precum Andruţa Ceauşescu, Nicolae Militaru sau Ştefan Guşă), ceea ce, în eventualitatea finalizării cercetărilor, ar fi împiedicat trimiterea în judecată a învinuiţilor din simplul motiv ca aceştia nu mai erau în viaţă. Astăzi, Dan Voinea se justifică spunând că a inclus acele persoane pentru a oferi o “recompensă morală victimelor”, din moment ce învinuiţii, fie ei şi decedaţi, puteau fi responsabili pentru o parte din crime.

Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, susţine versiunea lui Dan Voinea, pe care îl consideră “de partea victimelor”. Acelaşi argument îl avansează şi fostul procuror militar când spune că “nu l-am anunţat pe Ion Iliescu că este învinuit pentru că ar fi luat toate măsurile pentru a împiedica cercetările. De altfel, după ce a aflat, a făcut presiuni la Curtea Constituţională, care mi-a interzis să-i mai cercetez pe civili”.

Măcar aici, textul de lege în vigoare în 2004 îi dă dreptate lui Voinea, care nu era obligat să-l înştiinţeze pe Iliescu imediat după redactarea rezoluţiei (“în cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, o confirmă prin rezoluţie motivată şi înştiinţează despre aceasta persoana care a făcut sesizarea”).

Ping-pong cu 942 de cadavre

Deşi din punct de vedere procedural Parchetul General are dreptate, Laura Codruţa Kovesi a reluat aceleaşi erori pe care i le impută lui Dan Voinea.

Practic, infirmarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale faţă de cei 16 civili s-a făcut după admiterea unei plângeri depuse în 2009 de Ion Iliescu şi Teodor Brateş, dar soluţia nu a fost comunicată părţilor vătămate, obstrucţionându-se dreptul acestora de a reacţiona.

Mai mult, o plângere “împotriva începerii urmăririi penale” este o premieră şi pentru Codul de procedură penală, care prevede doar situaţii contrare, în care victimele, nu învinuiţii, contestă actele procurorului.

Solicitat de EVZ să elucideze o parte din neclarităţile acestor măsuri juridice, avocatul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Ionuţ Matei a declarat: „Deşi în nenumărate rânduri am solicitat să ni se comunice toate deciziile care se iau în dosarul Revoluţiei şi în cauzele disjunse din acesta, Parchetul General ne ignoră şi nu ne spune nimic. Această rezoluţie este din 2009, noi am aflat de ea în martie 2010.

Deşi Procurorul General a ieşit public chiar anul acesta şi a spus că Ion Iliescu se află sub urmărie penală, rezoluţia 406 dovedeşte că nu e aşa, ci că însăşi doamna Kovesi a dispus contrariul. Asociaţia a atacat rezoluţia, am făcut o plângere şi aşteptăm o decizie. Nu înţelegem în ce calitate doamna Kovesi a dat această rezoluţie atâta vreme cât dosarul nu era instrumentat de ea, ci de alţi magistraţi”.

Dilemele unor legi imposibile

Aceeaşi teorie e susţinută şi de Dan Voinea care spune că Laura Codruţa Kovesi nu are dreptul să infirme rezoluţia din 2004, din moment ce legea prevede că doar „procurorul ierarhic superior sau procurorul şef de secţie al Parchetului General” poate rezolva plângerile depuse în dosare instrumentate de subordonaţi.

Cu alte cuvinte, Marius Iacob, şeful Secţiei penale din subordinea Parchetului de pe lângă ÎCCJ, ar fi trebuit să infirme începerea urmăririi penale faţă de cei 16 civili. Experţii de la Centrul pentru Resurse Juridice consultaţi de EVZ susţin însă că şi Laura Codruţa Kovesi poate semna o astfel de rezoluţie, deşi e neclar cine ar putea rezolva în acest caz plângerea Asociaţiei 21 Decembrie, din moment ce, ierarhic, deasupra procurorului general nu mai este nimeni.

În mod cert însă, susţin specialiştii consultaţi de EVZ, „persoanele implicate în cauze penale sau civile îşi păstrează calitatea procesuală – în speţă „învinuit” sau „victimă” – într-o cauză disjunsă dintr-un alt dosar”. Asta înseamnă că neînştiinţarea tuturor părţilor de actele sau deciziile dispuse într-o cauză poate fi considerată viciu de procedură.

CONTRADICŢII

Procurorul general al României nu-şi mai aduce aminte de Ion Iliescu

Pe 18 ianuarie 2010, Laura Codruţa Kovesi declara într-un interviu acordat Hotnews că “două dosare mai sunt în lucru la Ministerul Public privind aceste evenimente din decembrie 1989, noi speram să le finalizăm cât mai curând, chiar în cursul acestui an. Într-unul din dosare este începută urmărirea penală faţă de Ion Iliescu încă din decembrie 2004 şi faţă de alte persoane.

Aproximativ 100 sunt învinuite în aceste dosare, faţă de aceste persoane cursul prescripţiei fiind întrerupt. În măsura în care procurorii vor finaliza dosarul şi vor da o soluţie, aceasta poate să fie de trimitere în judecată sau de netrimitere în judecată”.

Contactată de EVZ şi întrebată în ce măsură declaraţia de mai sus e compatibilă cu rezoluţia din aprilie 2009, prin care au fost scoşi de sub “învinuire” Ion Iliescu şi ceilalţi 15 civili, procurorul general a declarat că semnează zeci de documente lunar şi că nu-şi aduce aminte de respectivul act.

După ce a cerut o jumătate de oră pentru a se informa, Laura Codruţa Kovesi i-a trimis reporterului EVZ un mesaj SMS prin care solicita redactarea unei cereri oficiale, motivând că trebuie să intre într-o şedinţă. Anunţată că “nu e necesară o cerere oficială pentru obţinerea unor răspunsuri cu privire la declaraţii publice ale procurorului general”, Laura Codruţa Kovesi a revenit cu un telefon la nici o oră de la prima discuţie.

Argumente halucinante

Din respect pentru funcţia de procuror general al României, EVZ nu va descrie termenii unei convorbiri informale care a durat mai bine de o oră şi pe parcursul căreia Laura Codruţa Kovesi şi-a amintit doar de rezoluţia lui Ion Vasilache, nu şi de cea semnată cu propria mână. Interesul public pentru detaliile cercetărilor efectuate în acest dosar ne obligă însă să facem trei precizări.

Pe de o parte, Laura Codruţa Kovesi a susţinut că cele “aproximativ 100 de persoane” despre care vorbea în interviul pentru Hotnews ar putea fi altele, rezultate în urma cercetărilor ulterioare preluării dosarului de la Dan Voinea. Argumentul e uşor de demontat din moment ce Laura Codruţa Kovesi însăşi foloseşte în interviul citat formula “încă din decembrie 2004”.

Pe de altă parte, procurorul general al României a susținut că Ion Iliescu şi ceilalţi învinuiţi puteau fi urmăriţi penal în ianuarie 2010, din moment ce plângerile împotriva rezoluţiei de infirmare erau în curs de soluţionare. Argumentul e pur şi simplu ilogic, din moment ce Asociaţia 21 Decembrie a aflat de aceste rezoluţii în martie 2010, deci n-ar fi avut cum să depună plângeri în ianuarie.

Mai mult, rezoluţiile din aprilie şi octombrie 2009 nici măcar nu dispun informarea părţilor vătămate, ci doar a celor care au depus plângerea împotriva începerii urmăririi penale.

În fine, întrebată dacă, în prezent, cineva se mai află sub urmărire penală în dosarul Revoluţiei, Laura Codruţa Kovesi a declarat că nu poate dezvălui date din dosar pentru că şi-ar încălca statutul. Pusă în faţa argumentului „în ianuarie 2010 n-aţi avut nicio problemă în a dezvălui pentru Hotnews date din dosar”, procurorul general al României a convenit cu reporterul EVZ o întâlnire formală, cu actele pe masă, pentru elucidarea contradicţiilor.

Discuţia telefonică a avut loc în urmă cu două săptămâni. Până la data scrierii acestui articol, Laura Codruţa Kovesi n-a mai răspuns apelurilor repetate ale EVZ.

“Am fost învinuit pentru că am contribuit, după puterile mele, stând 72 de ore în direct, la victoria asupra comunismului din România. În acea rezoluţie dată de Dan Voinea e o învălmăşeală teribilă, sunt peste o sută de nume şi încadrări juridice la grămadă. Eu am fost audiat în calitate de martor, în 2005 cred, şi mai târziu am depus o plângere la Parchet. Nu cunosc detaliile juridice, de ele s-au ocupat avocaţii. Mi s-a comunicat, anul trecut, că plângerea mea a primit aviz favorabil şi că nu mai am calitate de învinuit”,
Teodor Brateş, “învinuit” prin rezoluţia din 2004 a lui Dan Voinea

„Doamna procuror se încurcă în declaraţii şi ne încurcă şi pe noi. Iese public şi spune că Ion Iliescu e urmărit penal, după care aflăm din dosare că tot ea dă rezoluţii de încetare a urmăririi. Noi am contestat de fiecare dată aceste decizii, dar Laura Codruţa Kovesi ar face bine dacă ar spune clar dacă Ion Iliescu mai e sau nu mai e urmărit penal”,
Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989

http://www.evz.ro/detalii/stiri/revolutia-fara-invinuiti-nimeni-nu-mai-este-urmarit-penal-pentru-crimele-din-decembrie-1989-8.html

Dennis Deletant: “In 1989 a fost revolutie, dar e una inca neterminata”

Reporter: Care este diferenta dintre Romania inainte de 1989 si Romania de astazi?

Dennis Deletant: Este o diferenta enorma. Acuma Romania este tara tuturor posibilitatilor, tara tuturor optiunilor. Pe cand inaine de 1989 optiunea personala era foarte limitata de putere. Nu putem compara decat in mod pozitiv situatia de astazi fata de ce a existat inainte de 1989 in Romania.

Rep.: Nu intamplator v-am pus aceasta intrebare, pentru ca iata ca suntem in anul 2010 si in ultimele luni domnul Deletant este atacat pe bloguri cam cu acealeasi arme cu care era atacat inainte de 1989 in momentul in care a si fost declarata persona non grata pe teritoriul Romaniei…

D.D.: Acum faptul nu ma surprinde, pentru ca ori de cate ori spuneam ceva inainte de 1989 mi se spunea ca sunt spion britanic, ca sunt agent strain. De altfel si colegii mei straini, americani, francezi, italieni, primeau aceeasi eticheta. Deci ma simt intr-o companie destula destul de inteleapta, dar nu am fost niciodata un angajat al serviciilor noastre.

Rep.: Cum va explicati ca in aceasta perioada iarasi apar in special in mediul acesta al internetului informatii cum ca Dennis Deletant ar fi agent MI5?

D.D.: Cred ca este un efort de a ma discredita sau de a discreta pe unii care sunt pritenii mei. De exemplu am fost criticat ca sunt foarte bun prieten cu domnul Ion Caramitru, cu Marius Oprea. Nu inteleg de ce persoana mea este asa de importanta, pentru ca legaturile mele cu domnul Oprea sunt strict de prietenie. Noi ne cunoastem din 1992. Suntem animati de aceeasi dorinta de a introduce o transparenta in studiul aspectului regimului comunist si nu avem tinte personale, nu am o agenda politica. De altfel ma indispune ca viata publica este asa de politizata in Romania. Este un mare defect dupa parerea mea.

Rep.: Domnule profesor, mai doreste cineva sa tina sub pres anumite aspecte ale regimului comunist din Romania? Sa fie aceasta explicatia?

D.D.: Nu cred neaparat ca exista aceasta dorinta, atatat timp cat nu exista o transparenta completa, accesul la documente care nu ating securitatea statului. Orice stat are dreptul si interesul sa apere siguranta statului, dar atata timp cat nu exista transparenta completa o sa pluteasca aceste indoieli. Exista totusi inca o indoiala ca nu toate documentele care ar trebui aduse la lumina sunt accesibile.

Rep.: Dupa anii in care ati relatat si cercetat in spatiul politic romanesc cum v-ati simtit in 1988 cand vi s-a spus gata, pana aici. In Romania nu mai poti intra. V-ati gandit vreodata ca veti reveni intr-o Romanie libera?

D.D.: Recunosc ca in primul rand nu am crezut in caderea regimulu Ceausescu si, oarecum, sigur ca am fost foarte trist. Aveam foarte multi prieteni, rude prin sotia mea care este romanca. Incercam un sentiment de mare tristete si ma resemnasem cu ideea ca nu o sa pot sa vin poate 5-10 ani.

Rep.: La 20 de ani si un pic de la evenimentele din decembrie va intreb daca ne puteti spune: a fost sau nu revolutie?

D.D.: Parerea mea este ca a fost o revolutie, dar este o revolutie inca neterminata. Eu as spune ca putem spune ca o revolutie este terminata cand o noua elita ia locul celei vechi. Si inca nu am ajuns la stadiul acela. Avem ramasitele unei elite vechi, care dupa parerea mea inca controleaza Romania.

Rep.: Citeam un interviu pe care l-ati dat in urma cu doi ani, legat tot de acest moment. Si va intreb: ati ramas la aceeasi idee ca Romania a iesit din cel de al Doilea Razboi Mondial de abia in 1989?

D.D.: Da, pentru ca Romania a fost tradata dupa parerea mea de un regim care a ajuns la putere cu ajutorul Uniunii Sovietice si romanul a dus in spate efectele si problemele pe care le-a adus acest regim. Sa nu uitam ca populatia romana nu a votat niciodata acest regim comunist. A fost unul impus si pana la urma a ajuns pe mana unui tiran care singur si-a impus dorintele impotriva majoritatii romanilor.

Rep.: Foarte multi romani se tem in aceasta perioada ca Romania ar putea sa pice pe partea totalitarismului. O prognoza, ca analist, jurnalist. Riscam sa ajungem acolo unde am fost in urma cu 20 de ani?

D.D.: Nu cred, atata timp cat mass media din Romania se bucura de libertatea pe care o are, nu vad cum poate sa fie instalata o noua dictatura.

Rep.: Cum ati privit evenimente din martie 1990? La 20 de ani de la acele evenimente ce concluzie puteti trage?

D.D.: Aceste evenimente au fost oarecum filtrate in mass media din Occident. Romania a avut de suferit in urma unei imagini proaste care a fost deformata dupa parerea mea datorita lipsei de prezentare a punctului de vedere romanesc in aceste probleme care au avut loc in martie ’90.

Interviu realizat de Adrian Giurgea, in cadrul emisiunii Muresul in Realitate

Avocatii Asociatiei 21 Decembrie 1989 au descoperit recent, printre ultimele dosare predate asociatiei de catre Parchetul General, in cadrul procedurilor dispuse de CEDO de la Strasbourg, o rezolutie din data de 05.10.2009 semnata de generalul  magistrat Ion Vasilache, seful Sectiei Parchetelor Militare din Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Rezolutia generalului  IonVasilache a dispus: “Infirmarea rezolutiei prin care s-a dispus inceperea urmaririi penale la data de 07.12.2004 in dosarul 97/P/1990” dosar in care, amintim, la finele anului 2004 generalul (r) magistrat Dan Voinea a inceput urmarirea penala impotriva lui Ion Iliescu, Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu si alti zeci de militari si “emanati” ai Revolutiei.

Acest dosar a fost disjuns in anul 2008, in doua mari dosare: o parte civila cu Ion Iliescu, Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu si restul civililor implicati in evenimentele din decembrie 1989 (trimisa la Sectia de Urmarire Penala  Parchetului Inaltei Curti) ; si o a doua parte militara (pastrata la Sectie), cu toti generalii/ ofiterii implicati in evenimentele sangeroase, din care ii enumeram pe Victor Stanculescu, Mihai Chitac, Cico Dumitrescu etc.

Rezolutia lui Ion Vasilache a privit doar partea militara. Partea civila (cu Ion Iliescu in frunte), asa cum ziuaveche.ro a aratat in editii anterioare, a fost si ea “omorata” intr-un stil asemanator de catre actuala conducere a Parchetului Inaltei Curti.

Conform Asociatiei 21 Decembrie 1989, procurorul Ion Vasilache nu a comunicat niciodata rezolutia asociatiei, care avea calitatea de parte vatamata in dosarul 97/P/1990 (asociatia era autoarea plangerii penale), ceea ce demonstreaza ca la finele anului trecut, in plin scandal al Asociatiei 21 Decembrie 1989 cu autoritatile romane, care refuzau sa predea dosarele crimelor din decembrie 1989, conform dispozitiilor CEDO, procurorul Ion Vasilache punea cruce celui mai important dosar, fara sa anunte pe nimeni.

Cum a facut Vasilache manevra? Pe sest. Folosind trei dintre subalternii sai: procurorii militari Claudiu Culea, Codrut Mihalache si Marian Tudor, care la 01.10. 2009 i-au transmis lui Vasilache un referat in care ii propuneau sa infirme rezolutia din 2004, data de generalul Dan Voinea in dosarul 97/P/1990. Referatul celor trei subalterni purta pe antet numarul dosarului penal: 97/P/1990, insa sub el s-a adaugat scris de mana nr. 4374/II/2009 – care reprezinta un numar de lucrare (cel mai probabil este numarul de inregistrare a unuia dintre cei impotriva carora s-a inceput urmarirea penala si care se declarase nemultumit ca a fost pus sub invinuire). Cert este ca in Rezolutia generalului Ion Vasilache, pe antetul lucrarii nu a mai aparut, cum ar fi trebuit, numarul dosarului 97/P/1990, ci doar numarul de inregistrarea a lucrarii la Sectia Parchetelor Militare – 4374/II/2009. Continutul integral al rezolutiilor mai sus mentionate il puteti citi aici.

Este o aberatie ca intr-un dosar cu numar de inregistrare al unei corespondente sa se dea o solutie care sa desfiinteze o alta solutie data intr-un dosar penal. Manevra a fost facuta insa cu urmatorul scop: in dosarul penal 97/P/1990 erau diverse parti, si solutia ar fi trebuit comunicata, conform legii, tuturor partilor/victimelor, inclusiv Asociatiei 21 Decembrie 1989 autoarea plangerii penale. Dar in lucrarea 4374/II./2009 nu era decat o singura parte – doar procurorii militari stiu cine e – probabil unul dintre invinuitii facuti scapati, care n-ar fi avut niciun interes sa atace o solutie favorabila. Aceasta a fost manevra prin care s-a ascuns partilor (victimelor) o solutie de maxim interes pentru ele, dar si pentru opinia publica. Manevra dovedeste ca Sectia Parchetelor Militare este condusa in continuare de persoane care se opun aflarii adevarului despre crimele din decembrie 1989. Daca CEDO nu ar fi obligat Parchetul General sa predea Asociatiei 21 Decembrie 1989 toate dosarele Revolutiei, nu s-ar fi aflat de fapta lui Vasilache.

Metoda uzitata de generalul Ion Vasilache nu e noua. Absolut toate solutiile din 1990 si pana in 1996 date de procurorii militari in dosarele decembrie 1989 nu au fost nimanui comunicate, pentru ca lumea sa nu stie nimic. “Au fost peste 700 de asemenea solutii” ne-a declarat generalul Dan Voinea, care e la curent cu opera lui Vasilache. Dan Voinea ne-a mai declarat ca rezolutia lui Vasilache “reprezinta critici personale mai mult pe langa lege” ale acestuia si ca nu intelege de ce seful Sectiei Parchetelor Militare , daca i-a infirmat rezolutia pe motivele invocate de el  “De ce a intrerupt urmarirea penala?”. Voinea a adaugat ca Vasilache a invocat ca motive de infirmare faptul ca ca nu s-au trecut in 2004 toate datele de identificare ale invinuitilor impotriva carora s-a declansat urmarirea penala, si a atras atentia ca respectivele obligatii procedurale au fost introduse in lege in 2006, nefiind in vigoare in 2004 cand s-a pornit urmarirea penala. Generalul Voinea a mai precizat ca unele dintre infractiunile retinute de el in sarcina lui Ion Iliescu si ceilalti sunt imprescriptibile, si cu toate acestea nimeni din Sectia Parchetelor Militare nu a mai finalizat vreun dosar incepand cu anul 2007, de cand Ion Vasilache a preluat conducerea sectiei.

Avocatii Asociatiei cer anularea rezolutiei lui Vasilache

In plangerea Asociatiei 21 Decembrie 1989, contra masurii generalului Ion Vasilache, plangere care va fi inaintata in termenul legal de 20 de zile Procurorului General al Romaniei, Laura Kovesi, se arata:

“Prin rezolutia sus-mentionata, se incepe urmarirea penala impotriva unui numar de persoane enumerate, si cu datele de identificare existente in dosarul 97/P/1990.  Ca urmare a plangerilor Asociatiei 21 Decembrie 1989 Bucuresti, in acest dosar, la aceeasi data, a fost infirmata solutia de incetare a urmaririi penale si s-a dispus reluarea urmaririi penale “in rem”, vizand “perioada 21-30 Decembrie 1989, impotriva reprezentantilor ministerelor Armatei, Internelor, Departamentului Securitatii Statului, garzilor patriotice si a complicilor acestora, care au condus operatiunile militare din Capitala si din tara, ce au avut ca urmare moartea si ranirea mai multor persoane.

Urmarirea penala a fost reinceputa prin rezolutie, conform art. 228 Cod Proc. Pen., in forma in vigoare la data respectiva.

In anul 2009, in 5 octombrie, actualul sef al Sectiei Parchetelor Militare, generalul Vasilache sub pretextul ca: “rezolutia de incepere a urmaririi penale din data de 07.12.2004 este emisa cu incalcarea conditiilor de fond si de forma prevazute de lege”, fara a indica si articolele de “lege” incalcate (…) Potrivit normelor in vigoare la acea data, adica in 07.12.2004, organul de cercetare penala nu era obligat sa comunice respectiva din 07.12.2004; in plus, era de notorietate publica faptul ca toti cei invinuiti stiau de aceste acuzatii inca de la data comiterii lor, ca si participarea lor in evenimentele din Decembrie 1989 in Bucuresti si in tara.

Prin urmare, nu se poate stabili care erau acele <<(?) de neinlaturat>> invocate de rezolutia Vasilache: mentiunile decedatilor, lipsa domiciliilor (domicilii care erau insa prevazute cateva pagini anterioare – deci citarea se putea face), iar unitatile militare de care apartineau cei acuzati erau cunoscute organelor de cercetare penala, erau chiar de notorietate publica …astfel ca nu exista nici o confuzie cu privire la persoanele care au fost puse sub urmarire penala, nefiind vreuna straina de evenimente si de acuzatiile aduse.

Aceasta determina nulitatea Rezolutiei Vasilache, de o precaritate extrema in motivare, ea nefiind facuta cu scopul de a afla adevarul, nici de a proteja Drepturile Omului – pentru ca mai intai, in restabilirea echilibrului just, trebuiau protejate drepturile partii vatamate, o asemenea rezolutie devenind un act de favorizare a persoanelor acuzate, incompatibil etic si legal cu un stat de drept”.