Sergiu Miat

Joi, 11 Martie 2010

REFORMĂ. În cele două decenii, societatea românească n-a reuşit să aplice Punctul 8 al proclamaţiei adoptate în 1990.

Proclamaţia de la Timişoara, lansată din balconul Operei de scriitorul George Şerban, regretatul preşedinte al Societăţii Timişoara, împlineşte azi 20 de ani.

• Pe 27 februarie 1990, membrii Societăţii Timişoara, întruniţi în şedinţă extraordinară, au adoptat textul în 13 puncte al Proclamaţiei, propus de George Şerban.
• Pe 9 martie 1990, Consiliul Municipal Timişoara a aderat la Proclamaţie, cu 45 de voturi pentru şi 3 abţineri.
• Pe 11 martie, în Piaţa Operei din Timişoara, George Şerban a citit textul proclamaţiei, în faţa a peste 20.000 de timişoreni. Din 1994, textul original al proclamaţiei se află în custodia Muzeului Banatului.

Punctul 8 rămâne pe agendă

În conştiinţa publică, documentul aproape că se confundă cu Punctul 8 al Proclamaţiei, care le interzicea foştilor activişti comunişti şi foştilor ofiţeri de securitate să candideze la orice funcţie publică, timp de trei legislaturi. Societatea românească n-a reuşit, în 20 de ani, să pună în aplicare această prevedere.

„Când a fost lansată, Proclamaţia n-a fost altceva decât transpunerea pe hârtie a dorinţelor exprimate de timişoreni, pe străzile oraşului, în timpul Revoluţiei din ’89. Fără manifestaţiile din Piaţa Universităţii, din Bucureşti, nici Punctul 8 n-ar fi avut ecoul de care a beneficiat. Paradoxal, după 20 de ani, acelaşi Punct 8 rămâne pe agenda societăţii româneşti, atât în campanii electorale, cât şi pe agen dele de lucru ale politicienilor”, spune Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/889131/Proclamatia-de-la-Timisoara-dupa-20-de-ani/

Miercuri, 10 Martie 2010

Scris de Razvan SAVALIUC

Presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989 Bucuresti, Teodor Maries, a fost prezent miercuri  in redactia ziuaveche.ro unde a povestit despre lupta sa cu sistemul ticalosit, care s-a inversunat sa ascunda vreme de 20 de ani Adevarul despre crimele din decembrie 1989. Relatarile lui Maries sunt deosebit de interesante si reprezinta un exemplu al modului prin care un om determinat si tenace, poate invinge institutii care ii sunt ostile. Daca Romania ar avea mai multi Mariesi, cu siguranta ne-ar fi mult mai bine.

Cum va simtiti dupa 58 de zile de greva foamei? Multi inca pun la indoiala protestul dvs…

Avand in vedere prima etapa a grevei, de data aceasta nu am mai refuzat glucoza, vitala pentru celula creierului. As putea sa spun ca sunt mai limpede la minte acum decat eram la primul protest din toamna anului trecut, cand am avut o serie 74 de zile de refuz de hrana. Inclusiv vederea, cu care am avut probleme, e ok. Singurul lucru care ma deranjeaza de trei, patru zile este respiratia. Si nu din cauza tigarilor la care nu am renuntat, ci din cauza  faptului ca organismul a inceput sa consume resursele din muschii intercostali.  Cei multi, care pun la indoiala capacitatea cuiva de a supravietui atatea zile, sunt totusi extrem de putini, iar din pacate unii dintre ei contesta totul de 20 ani.

Cu ce v-ati alimentat in toate aceste zile?

Glucoza, apa minerala, apa plata si mult, mult ceai fierbinte de tei, de capsuni, de ce-mi gasea secretara. Este singurul fel in care m-am incalzit iarna asta, cand temperatura corpului oscileaza de peste 25 de zile, intre 34,8 grade – 35, 5 grade, iar tensiunea nu mi-a depasit in ultimele saptamani  9 cu 6. De multe ori a fost chiar mai mica, chiar si 8 cu 5. O tensiune oricum mai buna decat cea care am avut-o la greva foamei din 1990. Putini cunosc ca am mai facut si in 1990 o greva a foamei, dupa ce  m-au arestat la Piata Universitatii si m-au incarcerat la Rahova. Atunci, dupa un refuz total de hrana si apa de 10 – 11 zile, tensiunea imi coborase la 7 cu 3. Medicii au intrat atunci in panica si m-au transferat la Spitalul Penitenciarului Jilava.

Nu ati simtit fizic nevoia sa intrerupeti protestul, zeci de prieteni v-au cerut insistent s-o faceti si i-ati refuzat pe toti?!

Cred ca sunt 20-30 pe zi care imi tot cer sa ies din greva, dar promisiunea de onoare pe care mi-am facut-o – aceea ca voi inceta protestul doar atunci cand vom avea la sediul asociatiei actele integrale din dosarul 97/P/1990 privind crimeledin decembrie 1989 – de indata voi inceta. Omeneste este sa simti fizic, in fiecare zi, sa renunti. Simpla recunoastere a oamenilor, care intorceau capul dupa mine pe strada, socati de cum arat, mai ales, ca sa glumesc, de 1 – 8 martie, cand m-am intalnit cu multe doamne si domnisoare care s-au speriat de mine, ar fi fost motive suficiente ca sa renunt. Dar nu au putut cantari nici pe departe in balanta promisiunii de onoare  pe care mi-am facut-o. Si am facut-o.

De unde atata determinare. Ce v-a impulsionat sa fiti atat de indarjit, incat sa va riscati viata pentru un ideal, oricat de nobil ar fi acesta?

Cei cazuti pe caldaram in seara de 21 decembrie 1989 la Sala Dalles, precum betele de chibrit, impuscati de criminali a fost primul motiv pentru care m-am indarjit inca din ultimele zile ale anului 1989, si am iesit in strada inca din primele zile ale lui 1990 pentru a cere pedepsirea criminalilor. Toata minciuna perioadei 14 decembrie 1989 – 15 iunie 1990 (mineriadele), inchisoarea pe care am facut-o pe nedrept pentru simplul fapt ca am fost incriminat pentru calitatea de “golan” al Pietei Universitatii, m-au cladit pentru aceasta lupta lunga si acest protest extrem. De fapt greva foamei in sine are o motivatie acoperita de o dispozitie a Curtii Europene a Drepturilor Omului, incluviv azi cand vorbim avem din nou termen la Curte, ca pana la 18 martie 2010 sa depunem, noi Asociatia 21 Decembrie 1989 acte in completarea apararii in dosarul 21 Decembrie – I – Revolutie de la Strasbourg.

V-ati intalnit de multe ori cu reprezentantii institutiilor statului, care stiau ca dvs. puteti sa muriti, si v-au tratat cu nepasare, amanand la nesfarsit predarea dosarele. Adica incalcand dispozitiile CEDO. Ce episod de acest gen v-a marcat cel mai mult?

Daca functia de Procuror General al Romaniei era detinuta de un barbat, pana azi erau rezolvate toate lucrurile. Va relatez un fapt real: Eram in ziua a 47-a agrevei foamei, de anul trecut. Eram invitat de Laura Codruta Kovesi la sala de consiliu a Parchetului General sa vad modul in care se derula activitatea de copiere si autentificare a dosarelor Revolutiei ce urmau sa ne fie predate. La intrare, a existat acel incident cu un jandarm, care mi-a dat cu un spray lacrimogen in ochi. Am cazut pe jos. Dupa ce mi-am revenit, si am putut sa vad, mi-a aparut Kovesi in capul scarilor alaturi de avocatul asociatiei, rugandu-ma sa intru. Avocatul se afla deja in sediu, si i-a reprosat lui Kovesi incidentul: “E posibil, ne-ati chemat aici si ne dati cu spray in fata?”. Am intrat pana la urma, am urcat scarile si cand am vazut-o pe Kovesi cu lacrimi in ochi – speriata de ce au facut jandarmii – brusc am uitat orice suparare, i-am sarutat mana si i-am spus: “De data aceasta nu sunteti dvs. vinovata”. Si am urcat restul scarilor impreuna, tinandu-ne de maini ca la gradinita.

Mi-ati dat un exemplu cu happy-end. Dar stiu ca ati avut parte de expertiente si mai urate…

Ne-am intalnit de multe ori cu generalul Ion Vasilache, seful Parchetelor Militare, unde erau tinute dosarele Revolutiei. Cel putin de trei ori l-am vazut pe Vasilache transfigurat in disperarea lui de a tainui crimele, urland si gesticuland catre mine precum Hitler cu mana sus: “Ne-am saturat de Maries!”. Iar intr-o discutie avuta cu generalul Dan Voinea, acelasi Vasilache i-a zis lui Voinea: “Sa stea in strada, sa moara acolo!”. Se referea la mine. Se infuriase pentru ca imi urase la multi ani, iar eu ii replicasem “La multi ani, dar nu pe functia asta!”. Mai tarziu, dupa plecarea mea, am aflat ca Vasilache l-a mustruluit pe Voinea, fata de mai multi subordonati, ca nu i-a luat apararea si trebuia sa ma arunce pe geamuri.

Credeti ca acesti procurori militari, care au musamalizat dosarele Revolutiei si i-au scapat pe criminali mai pot sta pe functii? N-ar trebui trasi la raspundere?

Din punct de vedere al vinovatiei, pentru tergiversare, acestia au savarsit infractiunea de favorizare si chiar complicitate cu criminalii. Miercurea si joia trecuta am pichetat Ministerul Justitiei, si, daca nu se vor lua masuri, vom continua pichetarile. In discutia purtata cu consilierul Gabriel Tanasescu al  ministrului Catalin Predoiu, evaluand ce s-a lucrat in cei doi ani si cinci luni cat generalul Dan Voinea a lucrat liber in dosarele Revolutiei si a girat functia de sef a Parchetelor Militare, in comparatie cu alti doi ani si jumatate scursi de mandat ai generalului Ion Vasilache, s-a ajuns la concluzia ca nu s-a mai facut nimic relevant in ultima perioada comparata. I-am solicitat consilierului Tanasescu sa-i transmita ministrului Justitiei evaluarea rapida, din punct de vedere al managementului pe aceste dosare a trei procurori ce au raspuns de dosare in ultimii doi ani si jumatate: Marius Iacob – seful Sectiei de Urmarire Penala; Ion Vasilache – seful Sectiei Parchetelor Militare si Nitu Tiberiu Flaviu – prim adjunct la Procurorul General. Am cerut si demiterea imediata a celor trei si am sesizat inclusiv CSM despre inactiunile acestora. Din punctul meu de vedere, cei trei si nu numai ei, de fapt toti procurorii militari de la Revolutie si pana in prezent, cu exceptia catorva printre care si Dan Voinea, ar trebuie de indata sa li se faca dosare penale. In Polonia, dupa infiintarea institutului pentru memoria natiunii poloneze, primii trimisi in judecata au fost procurorii care au musamalizat dosarele despre crimele din perioada comunista.

Cat mai stati in greva aceasta?

Vreau sa incetez chiar azi, dar lipsa de incredere in autoritati ma face sa nu renut.

Deci nu renuntati, chiar daca Guvernul, in sfarsit, a dat marti o lege de desecretizare a dosarelor Revolutiei?

Guvernul a dat de fapt o a doua decizie de acest gen, in interval de trei saptamani. Ministrul Apararii, Gabriel Oprea, m-a asigurat de tot sprijinul in aflarea Adevarului. Dar predarea documentelor nu o face Armata, ci tot parchetul, pentru ca asta este procedura. Ori in Nitu, Vasilache si Iacob sa aiba  incredere dracu’! Iar in comunisti precum Vasilache si Iacob, sau in tragatori de elita in 21 – 22 decembrie 1989 ca Nitu, sa aiba incredere mama dracului! Eu si Asociatia 21 Decembrie 1989 nu putem avea incredere.

Intrebari de la cititori

Raul: Sunteti multumit de decizia Guvernului de marti?

Niciodata nu e prea tarziu. La americani omorul nu se prescrie niciodata omorul, iar la evrei se stie pozitia pe care o au in a-i urmari pe criminalii poporului lor pana la sfarsitul vietii. Acelasi lucru trebuie facut si in Romania. Luptatorii anticomunisti au fost cei care au tinut si redat demnitatea poporului roman.

Sofocle: Credeti ca pana la urma adevarul despre Revolutie va iesi la iveala?

Avand in vedere ultimele hotarari de Guvern pe aceasta chestiune, recenta intalnire de la Praga a reprezentantilor statelor ex-comuniste unde au hotarat infiintarea unui tribunal penal international, dar si ultimele evolutii ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului – am convingerea ca finalizarea dosarelor va avea sorti de izbanda. De fapt, Adevarul se cunoaste in cea mai mare parte, doar trebuie finalizata bucataria procedurala, iar vinovatii trimisi in judecata.

Bonianschi:De ce nu v-ati ascultat prietenii si colegii cand v-au spus sa incetati greva foamei si ati continuat?

Eu le multumesc tuturor pentru grija, dar adevarul este ca in subconstient cu totii doresc eliberarea intregului volum de dosare, deci in realitate sunt de acord in sinea lor cu ceea ce fac.

Bonianschi: Care este impresia pe care v-au creat-o Laura Kovesi si Ion Vasilache la discutiile pe care le-ati purtat? Dar despre Marcel Opris?

Profesional, primii doi sunt niste nulitati. Nu cunosc drept international. Pe deasupra sunt si rau intentionati. Dl. Opris de la STS, nici dansul nu cunoaste drept international, dar are o scuza, nu este jurist. Rau intentionat ar parea ca nu este, doar orgolios, si deci nu-i place sa fie ingenunchiat. Noi n-am urmarit sa-i ingenunchiem sau sa-i umilim. Ori cum ne spuneau procurorii militari: “Ati invins un sistem”. Am vrut doar sa-i determinam sa respecte dispozitia Curtii Europene. Iar, prin ceea ce am obtinut, am creat un precedent in ultimii 70 de ani in Romania – instrumentarea dosarelor la vedere.

Gigi Duru: Pe cine credeti ca mai intereseaza adevarul despre revolutie? Tinerii din ziua de azi au alte preocupari…

In primul rand pe urmasii celor ucisi. Pe acesti eroi martiri ii consider cei mai importanti. Orice om constient despre ce inseamna adevarul si istoria reala trebuie sa fie interesat.

Gigi Duru: Ce inseamna pentru dvs “adevarul” despre revolutie? Credeti ca veti putea publica o lista cu cei care au dat ordin si cei care au apasat pe tragaci in decembrie ‘89? Veti putea face o harta cat mai completa a locurilor de unde s-a tras si unde s-a murit in toata tara in decembrie ‘89? Si o harta a ordinelor date?

Toate aceste detalii se regasesc in dosarele tinute pana acum. Chiar glumeam, dar s-ar putea sa iau in serios si sa trecem pe panze imense, care sa le afisam in Piata Universitatii, numele celor care au dat ordine criminale, au tras, au fost ulterior si premiati cu bani si grade pentru asta.

Gigi Duru: Credeti ca veti putea face o harta asemanatoare a ordinelor si faptelor pentru mineriade care sa explice mortii din acele zile?

Avocatii asociatiei cer cu insistenta de mai bine de doua saptamani sa ne fie copiat dosarul mineriadei, aflat in acest moment la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Din pacate, se invoca lipsa resurselor materiale, a aparatului si oamenilor necesare pentru cele 302 volume ale dosarului. Sper in aceasta saptamana sa gasim o solutie.

Gigi Duru: Mai sunt dosare care nu v-au fost date? Preferati sa muriti si sa lasati treaba neterminata? Cine credeti ca va continua?

Orice lucru finalizat este un lucru bine facut. Asta daca ai principii. Cu orice risc, pana la capat.

http://www.ziuaveche.ro/intalnirile-ziuavechero/1451

“În seara zilei de 17.12.1989, duminecă (sic), în jurul orelor 18.00, unitatea a primit ordin să execute indicativul “Radu cel Frumos”. Pe feţele tuturor – ofiţeri, subofiţeri, militari în termen – se citea neliniştea şi îngrijorarea atât în privinţa acţiunilor ce le aveau de desfăşurat cât şi a zilei ce urma. în jurul orei 07.30, după un zbor foarte dificil printr-o masă lentă de nori şi multe goluri de aer, am aterizat la Timişoara pe o ploaie deasă răscolită de un vânt destul de puternic. (…)Ploaia s-a mai liniştit în timp ce începuse să mijească primii zori de ziuă”.
Aşa începe raportul despre Revoluţia de la Timişoara, întocmit de un ofiţer al Armatei Române, cu evidente înclinaţii literare. Materialul a fost desecretizat de Guvernul României, ca şi când ar fi conţinut cine ştie ce informaţii care ar fi putut să răstoarne lumea. “Am intrat în oraş. Totul părea la început liniştit şi normal în acea zonă şi la acea oră. Cetăţeni stăteau la cozi la lapte şi pâine, alţii aşteptau calmi mijloace de transport în comun. Brusc, am fost depăşiţi în mare viteză de un T.A.B.-77 cu mitralierele pregătite pentru tragere şi am început apoi să început apoi să înţelegem dimensiunile dezastrului (de fapt, să le vedem, pentru că de înţeles…).
În toate intersecţiile staţionau camioane fără prelată cu militari în poziţie de tragere pe platforme, militari cu armele în poziţii de tragere ţineau localnicii pe loc, câteva magazine cu precădere alimentare – cu vitrinele sparte şi conţinutul făcut grămadă pe trotuar, un chioşc ziare fumegând încă sub stropi de ploaie stătea calcinat într-o parte, într-o poziţie ciudată.
Cred că nici nu mai respiram. Am intrat pe câteva străduţe înguste şi brusc, după ce am trecut şi pe lângă alte magazine din reţeaua comercială devastate şi arse (consignaţie, librărie, farmacie, parfumerie, galanterie etc.) am oprit într-o piaţetă înţesată de tehnică militară – tancuri, transportoare, camioane. Undeva, la câteva zeci de metri de noi, fumega un chioşc şi un autoturism răsturnat (ulterior am aflat că fusese maşina şefului de stat major al diviziei). De la şoferul autobuzului am aflat câteva amănunte. Incredibil! Spuneam cu toţii”, mai scrie, negru pe alb, în documentul, până azi, secret de stat.
Dar să continuăm cu citatele: ” în timpul celor două zile, de la majoritatea grupurilor s-a raportat că au fost observaţi tineri care inspirau din pungi cu prenadez s-au aracet, drogându-se astfel. în dimineaţa zilei de miercuri 20 decembrie, mai multe grupuri au primit ordin să supravegheze diferite întreprinderi, existând informaţia că muncitorii vor ieşi pe străzi”.
În document scrie, totusi, că armata a tras, ceea ce ar fi o primă consemnare oficială a acestui fapt. Cu toate astea, adevărul despre Revoluţie nu mai poate fi găsit. Mai mult, registrele care au fost desecretizate ieri şi care ar trebui să stea la baza cercetărilor făcute de procurori sunt şi mai puţin relevante decât documentul prezentat. În cele mai multe nu se scrie niciun cuvânt despre Revoluţie. Ca şi când n-ar fi existat. (ImpactNews)

Guvernul a decis declasificarea ultimelor date şi informaţii legate de Revoluţia din decembrie 1989

Guvernul a decis, marţi, declasificarea ultimelor date şi informaţii legate de Revoluţia din decembrie 1989, a anunţat premierul Emil Boc.
La 10 februarie, Executivul a decis, la solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, să declasifice mai multe documente privind Revoluţia din decembrie 1989.
“La solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, Guvernul a desecretizat, prin hotărâre, mai multe acte privind Revoluţia din decembrie 1989. Atât hotărârea de guvern, cât şi documentele desecretizate vor fi publicate în Monitorul Oficial”, a declarat la acea dată, pentru MEDIAFAX, şeful SGG.
Ministerul a precizat tot atunci că au fost declasificate 7617 file din documente cu nivel de clasificare “secret de stat” emise de Ministerul Apărarii Naţionale.
Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a anunţat, la încâputul lunii martie, că Guvernul va declasifica şi ultimele documente solicitate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către Asociaţia 21 Decembrie 1989.
La 15 ianuarie, MApN a declasificat 1.989 de documente conţinând 2.684 de file referitoare la Revoluţie.
Asociaţia 21 Decembrie 1989 a depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o plângere referitoare la Dosarul 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, cunoscut si sub numele de “Dosarele Revoluţiei”.
Întrucât unele din documentele cazului sunt clasificate secret de serviciu sau secret de stat, Parchetul a solicitat Ministerului Apărării Naţionale declasificarea documentelor în cauză. În data 15 ianuarie 2010, Ministerul Apărării Naţionale a declasificat 2684 file secret de serviciu, care au fost comunicate Secţiei Parchetelor Militare. Declasificarea informaţiilor clasificate secret de stat se face prin Hotărâre de Guvern, hotărâre adoptată de Executiv în şedinţa din data de 10 februarie 2010.
Luni, la Parchetul instanţei supreme a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989, o delegaţie a Ministerului Apărării Naţionale, împreună cu şeful Structurii de Securitate a Statului Major General, “pentru a asigura cadrul legal şi procedural necesar consultării tuturor documentelor nedeclasificate sau parţial nedeclasificate aparţinând acestei instituţii, precum şi reprezentanţi ai mass-media, pentru o totală transparenţă a acestui proces”.
Reprezentanţii asociaţiei au refuzat atât ridicarea documentelor declasificate (zece volume, pregătite pentru predare de aproximativ trei săptămâni, situaţie bine cunoscută de către reprezentanţii asociaţiei), cât şi consultarea documentelor puse la dispoziţie de către reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.
“Cu acelaşi prilej, reprezentanţii asociaţiei au susţinut că nu au primit în realitate, până în prezent, decât 67 de volume, însă acest fapt este infirmat de existenţa proceselor-verbale încheiate cu ocazia predării-primirii celor 81 de volume. La cererea asociaţiei, întâlnirea următoare se va desfăşura în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale, cerere cu care procurorii militari au fost de acord, reafirmând pe această cale totala disponibilitate pentru finalizarea cât mai urgentă a procesului de predare integrală. Au exclus ca posibile zile de predare a documentelor, zilele de marţi şi joi, 2 martie şi 4 martie 2010, motivând că unul dintre avocaţi are afaceri judiciare care îi reclamă prezenţa. Având, însă, în vedere faptul că asociaţia nu are numai un singur avocat ales şi în spiritul necesităţii finalizării acestui proces reprezentanţii asociaţiei au fost invitaţi pentru data de 2.03.2010, ora 12.00″, a informat, luni, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Mirela Corlățan

Miercuri, 10 Martie 2010

839 de morţi din şantierul comunist de exterminare de la Canalul Dunăre-Marea Neagră au fost identificaţi, în premieră, de un fost deţinut politic. Nici azi nu se ştie unde sunt îngropaţi. Numele lor au fost făcute publice în premieră de Fundaţia “Academia Civică”, în expoziţia “Un cimitir programat”.

Fără mormânt. Fără cruce. Au dispărut pur şi simplu de pe faţa pământului. După aproape 60 de ani, 839 de morţi au fost identificaţi de un fost deţinut politic în documentele primăriilor dobrogene, pe traseul cărora regimul comunist a intenţionat să construiască, în perioada 1949-1953, o cale directă între Dunăre şi Marea Neagră.

Mirel Stănescu este tehnician metrolog, însă din 1991 a avut un singur ţel: să scoată la lumină atrocităţile comise de comunişti la Canal şi să arate dimensiunile genocidului din şantierul de exterminare. Stănescu şi-a început investigaţia împreună cu un alt fost deţinut politic din Constanţa, Nicolae Dumitriu, care, între timp, s-a stins.

Loc de înhumare: necunoscut

Traseul iniţial al Canalului – redesenat parţial în anii 1976- 1984, când a fost finalizat sub bagheta lui Ceauşescu – a fost parcurs pas cu pas de Mirel Stănescu în căutarea mărturiilor şi, mai ales, a documentelor despre victimele unui proiect faraonic şi inutil.

„Documentele pe care am reuşit să le obţinem provin din arhivele primăriilor din Poarta Albă, Lumina (fosta Valea Neagră), Năvodari şi Ovidiu. La Cernavodă şi Medgidia au refuzat să ne dea ceva din arhive. În total, am găsit date certe pentru 839 de morţi”, spune Mirel Stănescu.

Cei mai mulţi dintre cei 839 de morţi nu au morminte. Pentru 65 dintre ei nu este precizată nici măcar cauza morţii. Oficial, unii ar fi fost răpuşi de boli, de accidente de muncă, iar alţii s-ar fi sinucis. Însă realitatea ascunsă de regimul comunist este mult mai sumbră. Câteva mărturii ale foştilor deţinuţi arată ce s-a întâmplat cu adevărat la Canal.

Mai greu decât la Auschwitz

„Nebunia înfometării a mers atât de departe încât trupurile celor care mureau după numărătoarea de seară erau ciopârţite de unii, şi carnea mâncată, aşa, crudă.” Asta se întâmpla la Capul Midia şi aşa sună mărturia fostului deţinut Bucur Braşoveanu, prieten cu Mirel Stănescu.

Drama lui Braşoveanu este povestită în volumul „Lumini ce nu se sting”, semnat de Gheorghe Andreica. Fostul deţinut politic Ion Varlaam aminteşte: „Eu am fost arestat în 1952, la 14 ani, şi la Jilava am cunoscut mulţi oameni aduşi de la Canal pentru aşa-zise suplimente de anchetă. Printre ei, şi evrei care trecuseră prin lagărele de la Auschwitz şi Birkenau şi care spuneau că, sub aspectul vieţii de detenţie de zi cu zi, acolo era mult uşor de suportat decât la Canal. Acesta a fost conceput special pentru exterminarea prin muncă silnică”.

Ţapii ispăşitori, executaţi

Canalul este considerat primul mare eşec al regimului comunist. Utilajele la mâna a doua, folosite înainte pe şantiere similare din Uniunea Sovietică, nu au fost eficiente în Dobrogea. În 1952, pentru a justifica închiderea lucrărilor, unor şefi civili ai şantierului li se înscenează un proces pentru sabotaj.

Cinci sunt condamnaţi la moarte, iar trei sunt efectiv executaţi. Dumitru Nechita a fost printre ei, deşi era un simplu mecanic de locomotivă. Fiica sa, Mariana Rădulescu, îi caută şi astăzi mormântul.

Copilul deţinut

Execuţia lui Dumitru Nechita a fost cea care l-a determinat pe Mirel Stănescu să caute morţii de la Canal. Era copil când a văzut cum vecinul său e ridicat din casa de peste drum, din Constanţa.

După cinci ani, în 1957, Mirel Stănescu avea să fie el însuşi ridicat de Securitate într-o dimineaţă. Era în clasa a X-a şi se făcea vinovat de „ostilitate faţă de regimul democrat-popular”.

Un coleg căruia i se confesase că ascultă Radio Europa Liberă şi că vrea să plece din România îl denunţase. După patru luni la Jilava, Stănescu a fost dus la Cluj, în Penitenciarul de minori, închişi pe motive politice, unde l-a cunoscut în postura de comandant adjunct pe Liviu Borcea. Acesta avea să devină comandantul lagărului de la Capul Midia, remarcându-se ca un adevărat satrap.

Viu printre morţi, mort pentru cei vii

Cele mai dureroase amintiri de detenţie ale lui Mirel Stănescu sunt de la Periprava (Tulcea), din lagărul de muncă: „Beam apă direct din Dunăre şi aveam toţi dizenterie, însă când mergeam la muncă în coloană, 800 de deţinuţi, nu aveam voie să ne oprim pentru necesităţi; trebuia să le rezolvăm din mers. (…) Mergeam la tăiat stuf. Odată mi-a rămas un fir în urmă, iar brigadierul a anunţat gardianul. Mi-a dat un baston zdravăn în spate, apoi m-a pus să-l rup cu dinţii”.

Mirel Stănescu a fost eliberat în 1960. După trei ani în care mama sa, pentru că nu ştia nimic despre el, îi făcuse slujbe de pomenire.

„UN CIMITIR PROGRAMAT”

Alţi 1.304 de morţi fără forme legale

Numărul celor care au muncit la Canal în perioada 1949-1953 variază între 20.000 (estimarea istoricilor) şi 30.000 (estimarea foştilor deţinuţi politic), printre care s-au aflat, la Capul Midia, Corneliu Coposu şi Şerban Ghica, ambii secretari ai liderului PNŢ, Iuliu Maniu. Fără proces, Coposu a fost arestat în 1947 şi închis la Canal.

Baza juridică pentru lagărele de la Canal a constituit- o Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, semnat de Preşedintele Marii Adunări Naţionale, C.I. Parhon, prin care se legalizau unităţile de muncă pentru cei ce „primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară”.

Raţiunile economice au fost doar un pretext pentru construcţia Canalului, supranumit neoficial „mormântul burgheziei româneşti” chiar de către puterea de atunci.

„Săpăturile au început înainte de a se fixa traseul Canalului”, a descoperit istoricul constănţean Marian Cojoc. „În 1968, o comisie instituită de Ceauşescu cu scopul demascării lui Alexandru Drăghici a constatat că 1.300 de deţinuţi au murit fără forme legale”, spune Romulus Rusan, curatorul expoziţiei „Un cimitir programat”.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/889023/Primul-inventar-al-mortilor-din-Auschwitzul-comunist/

Luni, 08 Martie 2010

Scris de Adrian PATRUSCA

Batranul taranist Ion Diaconescu a dat statul roman in judecata si cere 18 milioane de euro daune morale pentru cei 15 ani de temnita comunista. O binecunoscuta emisiune interactiva a sesizat subiectul si a oprit cativa cetateni din treburile zilnice, solicitandu-le opinia. Majoritatea intervievatilor au cazut de acord ca omul trebuie sa fi suferit mult, dar acum, pe criza asta, de unde sa-i dea statul asa o gramada de bani lui Diaconescu? In glasul multora tremura indignarea cand pronuntau suma, dar afisau o pioasa smerenie, cand evocau suferintele intemnitatului. Ideea cvasi-generala era ca acum nu e momentul, sau ca petentul sa mai lase din pretentii. Ici, colo, cate o insinuare, ca ce-i trebuie lui, la varsta asta, 90 de ani, un purcoi de bani, cand mai de folos ar fi sa se ingrijeasca de cele vesnice. A fost nevoie de interventia hotarata a eternului domn cu caciula brumarie si alura de administrator de bloc deghizat civil pentru ca lucrurile sa fie puse la punct: da’ de ce sa-i dea statul banii astia, adica sa dam fiecare dintre noi cate un euro din buzunar? Ce, noi l-am tinut la puscarie? Sa-i dea aia care l-au inchis!

Omul, in mitocania lui egoista si agresiva, cu simtul de protectie al activistului harsit de multe, avea dreptate. De ce sa platim toti? Sa plateasca vinovatii! Dincolo de vina colectiva – o nebuloasa compusa din lasitatile fiecaruia dintre noi, cei care am acceptat comunismul, “ne-am acomodat” cu el – exista vini concrete, exista crime, exista responsabili care au dat ordine si responsabili care au executat. A fost un sistem criminal, vinovat de a fi ucis toata floarea romaneasca. Un sistem conceput si pus in aplicare  de indivizi, mii de indivizi cu identitati si biografii reale, nu de fantome. Acestia trebuie sa plateasca. Numai ca, la 20 de ani de la lovitura de stat,  cu exceptia Ceausestilor, si a catorva tutari caraghiosi din CC, toata nomenclatura si toata securimea si toate progeniturile acestora sunt bine mersi. Cu iuteala si nebagarea de seama testate de Revolutia Franceza si consacrate de bolsevici, s-au aburcat in carca noastra. Si, de acolo, ne conduc. Pentru ca ei asta stiu sa faca. Asta e destinul lor tragic. Se sacrifica si ne conduc.

A existat un moment istoric: condamnarea politica a comunismului de catre Traian Basescu in Parlament, sub ploaia de huiduieli condusa de Vadim Tudor. Putea fi un punct de cotitura. S-a dus. S-a diluat. Apa de ploaie.

A urmat un raport al Comisiei Tismaneanu, care, chiar asa, plin de lacune si inadvertente, putea constitui o baza de pornire pentru un proces al comunismului. N-a constituit.

Prin 2007, guvernul Tariceanu a anuntat ca va da o ordonanta de urgenta pentru desecretizarea arhivelor PCR si UTC. Ba chiar se vorbea ca asta ar fi un prim pas spre legea lustratiei. N-a fost. Nu s-au desecretizat.

CNSAS-ului i s-a promis ca va primi toate dosarele de la Securitate, cu exceptia catorva, doar, care ar periclita, vezi Doamne, siguranta nationala. In rest, demascati Securitatea, voie ca la banu’ Ghica! De toate camioanele alea cu dosare, de care nu mai incapea curtea CNSAS s-a ales praful. N-au demascat nimic. Ticu Dumitrescu a murit neimpacat.

Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului a ajuns astazi subiect de scandal politic. Cine sa-l conduca? Oprea cu ai lui? Pai e de-ai liberalilor, nu-l intereseaza crimele comunismului, il intereseaza sa-l infunde pe Basescu. Tismaneanu cu ai lui? Pai e de-ai lui Basescu, vrea sa-l acopere. In toata aceasta zarva de mahala, nimeni n-a auzit vorba mare spusa de Tia Serbanescu: de ce e nevoie de un institut de stat, finantat din bani publici, pentru cercetarea dosarelor comunismului? E suficient ca toate arhivele, ale Securitatii, ale PCR, ale UTC, ale Armatei sa fie deschise si tot cercetatorul sa fie liber sa scotoceasca unde are chef. Sa demaste pe cine gaseste. De ce trebuie sa fie cineva investit cu autoritate de stat ca sa cerceteze arhivele?

Cu totul altfel s-ar pune problema – si asa ar trebui sa se puna – daca s-ar organiza un proces al comunismului. Un proces penal adevarat, dupa modelul Nurnberg. Atunci, da, statul ar trebui sa se implice direct in organizarea sa. Pentru ca el reprezinta poporul. Si ar fi vorba de un proces al poporului roman impotriva comunismului.

Dar toate astea sunt vorbe goale. In timpul in care eu fac teorii de doi bani, un om sta sa moara. Doru Maries, aflat de doua luni in greva foamei si ajuns o umbra, cere un lucru simplu, mult mai simplu decat un proces al comunismului: declasificarea dosarelor revolutiei. Sa aflam cine a tras in noi dupa 22. Iar statul roman, care ar trebui sa-l reprezinte, sa-l apere pe Maries, ca si pe noi toti, sade cu mainile in san, asteptand ca el sa puna mainile pe piept si sa inchida gura. Sa fie iar liniste.

Doru Maries, asa aproape de moarte cum este, e mai viu decat noi toti.

Ziua veche

Dan Voinea: Documentele declasificate vor lamuri implicarea domnului Iliescu la Revolutie

Marţi, 09 Martie 2010 16:01

Scris de Razvan SAVALIUC

Presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989 Bucuresti, Teodor Maries, va fi prezent miercuri, la ora 12, in redactia ziuaveche.ro pentru a vorbi despre calvarul prin care trece, in lupta sa pentru demolarea ultimelor bariere puse in calea aflarii Adevarului despre crimele de la Revolutie. Maries, aflat de multa vreme in greva foamei, este unul dintre romanii care au aflat pe pielea lor ce insemana sa te bati cu morile de vant. Din fericire, el nu este singur, chiar daca adversarii sai detin functii cheie in stat.

http://www.ziuaveche.ro/actualitate/direct/1405-intalnirile-ziuavechero-teodor-maries-in-lupta-cu-statul-securist