mar 12 2010
Grevistu si Artistu (cronica intalnirii dintre Teodor Maries si Devis Grebu, scrisa si desenata de DG)
12 martie 2010 — AVP
Despre Teodor Maries, Simbol al Sacrificiului-ca “vrej”- si Asociatia- ca “ciorchine” ocrotitor si stimulant -nascuti gemeni- in 21 Decembrie ’89, din durere, prin sange de rana criminala – nu de placenta iubitoare, voi povesti mai jos. Inca sub povara emotiei coplesitoare izvorata din trairea efemera a unui moment unic, simt nevoia – inainte de a ma avanta senin si entuziast mai departe- sa aprind o lumanare in amintirea lui Ioan Petru Culianu.
Caci, la randul (si in felul) lui, a fost- si va ramane- un simbol al Sacrificiului de sine in numele “Idealului Libertatii”, fiind inlaturat cu violenta – in mai ’91, din calea celor ce- fara indoiala din aceleasi vagauni ca ucigasii din 21 Decembrie – planuiau sa ne impuna Comunismul “cu aspect de om” (sovietic).
Amandoi -Maries si Culianu- printre altii (nu multi) ca ei, s-au, se si se vor sacrifica pntru aceste Idealuri care tin de verticalitate, principii, demnitate, dreptate, adevar.
Dusmanii acestui “umanism” ( de animal biped, rational) constatand ca visul lor cu miez si sambure de cosmar se naruie sub greutatea logica a sirului de Dominouri ex-Blocate-Est-Europene, au folosit aceleasi parghii pentru atingerea telului-rezerva, Capitalismul “cu aspect de om” (tot sovietic).
Si astfel, NOI, gafaind, orbecaind, schiopatand, iata-ne, la 20 de ani de purgatoriu al afacerii veros-piramidala, denumita Tranzitie cu iResponsabilitate neLimitata, batand in zadar la “Poarta” macrocosmosului (regional) European, dar primiti cu caldura de palinca maramureseana, la “portita” microcosmica cu ghereta de paznic dormitand pe reputatia Asociatiei.
Am intrat -recunosc- cu inima stransa, deoarece fotografiile trimise de Sorin Iliesiu ma indreptateau sa gasesc un om sleit, intins pe un pat auster, fara glas si memorie, ochi sticlosi fixati spre tavan, brat ciuruit de puncte hematomice, atarnand spre podea plin de plasturi peste ace de perfuzii si/sau transfuzii, noptiere acoperite cu cutii intre-deschise din care sunt raspandite, vraiste, tot felul de medicamente, inconjurat “pios” de camarazi-sentinele- abatute vorbind in soapte, impunand o tacere circulara respectuasa.
Cand colo…forfota mare, Domle, zumzaiala de computere, vorovaiala TeleVizata, telefoane mobile concurand in apeluri disonante, unii ieseau altii intrau (sau viceversa)…
Si deodata, un domn chipes (gen Paul Newman bine-ncaruntit), vioi, precis, cu pasi sportivi elastici, hotarare neagra-n ochii strapungatori, zambet Hollywoodian cuceritor, s-a repezit spre mine cu bratele deschise si –incrucisandu-le la loc intr-o imbratisare vanjoasa ca de manta religioasa, m-a pupat muncitoreste pe ambii obraji, congestionati de sangele emotiei ce mi se pompase-n mansarde.
“ Im pare bine sa va cunosc personal!…sunt Doru, pentru cei ascunsi in spatele desecretizarilor promise la Pastele Cailor, sunt Domnul Teodor Maries.”
“Incantat…”, baiguit si -mai ales- simtit, raspunde sugrumat un glas de undeva din interiorul meu.
Si uite asa s-a desfasurat intrevederea de aproape trei ore, cu ciocneli de tarie (el, bineinteles hranindu-se numai cu ceai, pe care i-l aduce cu regularitate elvetiana o secretara discreta ca o filipineza).
Schimburi de idei si experiente (mai mult sau mai putin comune), de carti tinand loc fanioanelor de “acreditare”, schimbate intre capitanii echipelor de footbal la inceputul match-ului, dupa care-si dau vartos la gioale (ceea ce -fireste- nu s-a intamplat intre noi).
Glume, mici ironii (la adresa celor absenti, ce credeti?…) cu “licente” humoristice previzibile temperamentului generator al gurii mele (“prea” sloboda), scapandu-mi – printre dinti- fireasca intrebare, cu privire la vivacitatea “eroului” in totala neconcordanta cu greva foamei, deja la a 58-a zi (referindu-ma, desigur, la fotografiile impresionante ce-mi reaminteau personaje scofalcite, filmate in lagare de prizonieri civili ai razboiului civil din Bosnia). Raspunsul a fost desfacerea spontana a “braului”, suplu e putin spus, si numararea nenumaratelor maiouri, tricouri, camasi, veste etc…care-I acopereau gaura ce fusese odata pantec. I-am replicat ca s-ar putea prezenta -cu succes- la un concurs de Miss Piranda, sfarsitul frazei fiind acoperit sub hohotul general (si personal al “subiectului”) de ras. Asa s-a desfasurat totul, ceva mai discret, lucruri, tactici, profesii de credinta, etc, care sunt prea sensibil-personale (si ar putea fi parate de dusmanii adevarului & dreptatii).
Oricum, a fost doar un prim pas, pasit in comun, catre acelasi tel, la unison. “The chemistry between us” cum spun Americanii, a produs un fenomen “chimic” efervescent de incredere, entuziasm si darzenie, cu puteri “convingatoare” de laser.
Am prevazut viitoare intalniri, proiecte comune ( nu spui tze…), a ales cu entuziasm si ochi avizat, doua desene originale, din pachetul voluminos pe care i l-am pezentat, mi-a oferit patru carti (iar eu i-am oferit pe cea realizata in tandem cu Doru Baconschi), m-a condus acasa impreuna cu partenera sa, care functiona si ca sofer, la sosire ne-am imbratisat din nou, frateste. I-am urat curaj, darzenie si intelepciunea necesara acestui superb si dramatic act de constrangere la care s-a si i-a supus, atunci cand motivul care l-a determinat, isi va inceta existenta.
Pentru a incheia intr-o nota -totusi- amuzanta, va marturisesc ca pe parcusul intrevederii, imi revenea ritmat in minte, imaginea lui Ilici (personajul principal,esential al actiunii de desecretizare) iesind –invins- si umilit de “Prostanac” de la Congresul trecut al gastii PSD-iste, dar O!…cat de vioi, pe targa plimbata anevoios de “tanara” generatie nomenclaturista, vartos pompata de perfuzii cu sange proaspat de la “bunicuta” hlizita.
Atat, pour ce soir.
