mar 26 2010
Comunicat de presă al Asociaţiei 21 Decembrie 1989
35 de organizaţii civice şi sindicale au trimis un nou apel d-nei Roberta Anastase – preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru salvarea vieţii lui Teodor Mărieş care afirmă că va ieşi din greva foamei dacă preşedintele Camerei Deputaţilor va semna un protocolul care va avea următoarele puncte:
- Supunerea la vot cu apel nominal (vot la vedere) a Legii lustraţiei astfel încât poporul român să ştie clar cine ar putea fi împotriva îndepărtării din înaltele instituţii ale statului a foştilor activişti comunişti şi securişti responsabili direct sau indirect de înfăptuirea crimelor şi fărădelelgilor comuniste condamnate de şeful statului român.
- Stabilirea unui plan calendaristic, cu termene limită, pentru adoptarea legii lustraţiei, astfel încât legea să fie votată simbolic la data de 22 aprilie 2010 când se vor împlini 20 de ani de la declanşarea celui mai lung miting anticomunist din istorie (52 de zile şi de nopţi fără întrerupere) – manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii, Bucureşti, România.
Prezentăm textul integral al apelului :
R E V E N I R E
APEL pentru salvarea vieţii lui Teodor Mărieş
Doamnei Roberta Anastase – Preşedinte al Camerei Deputaţilor
- apel semnat de 35 de organizaţii civice şi sindicale -

Teodor Mărieş, martie 2010
Doamnă Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
25 martie 2010
Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, care se află în a 73-a zi de grevă a foamei (după alte 74 de zile de grevă a foamei în toamna anului trecut) pentru adevăr şi dreptate faţă de genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990, precum şi pentru adoptarea legii lustraţiei, vă mulţumeşte pentru scrisoarea pe care i-aţi trimis-o ieri, în care i-aţi cerut să renunţe la greva foamei, promiţându-i că veţi face demersurile necesare pentru adoptarea Legii lustraţiei.
Starea sănătăţii lui Teodor Mărieş este extrem de gravă, iar greutatea lui este sub 54 kg la o înălţime de 185 cm. Ultimele analize medicale pot fi accesate la adresa http://www.asociatia21decembrie.ro/2010/03/analize-greva-foamei-ii-ziua-72-24-martie2010/
Cu riscul vieţii, în speranţa că veţi semna protocolul propus de el, Teodor Mărieş a decis să continue greva foamei până marţi, 30 martie 2010, când, începând de la orele 9:30 aţi programat la Palatul Parlamentului întâlnirea dintre dvs şi noi, reprezentanţii societăţii civile (Florian Mihalcea – preşedintele Societăţii Timişoara, Daniel Vighi – vicepreşedinte, Sorin Ilieşiu, Valeriu Stoica şi Viorel Oancea – membri ai Societăţii Timişoara şi Teodor Mărieş – preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989) întâlnire cerută de noi la Timişoara în 13 martie 2010, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara. Salutăm în acest context intervenţiile pentru adoptarea lustraţiei anticomuniste – în cadrul dezbaterii din sala „George Şerban” a Memorialului Revoluţiei din Timişoara – făcute în 13 martie a.c. de colegii dvs, deputaţii PD-L Marius Dugulescu şi Florin Postolachi.
Având în vedere starea în care se află, Teodor Mărieş regretă că această întâlnire nu a putut fi programată de dvs mai devreme şi speră să-i înţelegeţi temerile având în vedere că a simţit pe pielea lui ce înseamnă să fi minţit timp de 147 de zile de greva foamei: 74 de zile în toamna anului trecut şi 73 de zile în acest an. Totodată, el nu uită minciunile unor politicieni făţarnici care au promis adoptarea lustraţiei anticomuniste, precum Emil Constantinescu sau Bogdan Olteanu, laureat al premiului “Secera şi Ciocanul” acordat de Societatea Timişoara pentru blocarea legii lustraţiei în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Teodor Mărieş îşi aduce aminte că şi dvs aţi declarat în martie 2009 la Timişoara, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, că veţi acţiona pentru adoptarea cât mai curând posibil a Legii lustraţiei, dar nu v-aţi onorat promisiunea, motiv pentru care Societatea Timişoara v-a nominalizat pentru premiul “Secera şi Ciocanul” pe care l-aţi pierdut acum două săptămâni la o diferenţă de un vot în favoarea d-lui Dinu Patriciu.
Sperăm că de data aceasta vă veţi onora promisiunea şi veţi face posibil un act istoric al României postcomuniste antitotalitare.
Teodor Mărieş preferă să-şi rişte viaţa, dar să nu dezonoreze Marele premiu „Speranţa” pe care l-a primit acum două săptămâni la Timişoara, din respect pentru personalităţile laureate cu acelaşi premiu începând din 1992: Corneliu Coposu, Monica Lovinescu, Ticu Dumitrescu, M.S. Regele Mihai, Ana Blandiana sau Monica Macovei.
Teodor Mărieş vă solicită ca la întâlnirea noastră de la Palatul Parlamentului din 30 martie 2010 să fie prezenţi şi liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, care să semneze, dacă vor dori, protocol nostru.
Vă reamintim că în septembrie 2007 am luat parte la dezbaterea organizată de Societatea Timişoara despre adoptarea legii lustraţiei. În acel moment, legea era ca şi votată întrucât la dezbatere au fost prezenţi reprezentanţii grupurilor parlamentare ale PNL, PD, UDMR, PC şi al minorităţilor naţionale care au afirmat că sunt mandataţi să declare public că partidele şi grupurile pe care le reprezintă vor vota legea lustraţiei. Dar fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, „liberalul” Bogdan Olteanu a blocat votarea legii lustraţiei.
Doamnă Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
Teodor Mărieş afirmă că va ieşi din greva foamei dacă veţi semna protocolul care va avea următoarele puncte:
-
-
- Supunerea la vot cu apel nominal (vot la vedere) a Legii lustraţiei astfel încât poporul român să ştie clar cine ar putea fi împotriva îndepărtării din înaltele instituţii ale statului a foştilor activişti comunişti şi securişti responsabili direct sau indirect de înfăptuirea crimelor şi fărădelelgilor comuniste condamnate de şeful statului român.
- Stabilirea unui plan calendaristic, cu termene limită, pentru adoptarea legii lustraţiei, astfel încât legea să fie votată simbolic la data de 22 aprilie 2010 când se vor împlini 20 de ani de la declanşarea celui mai lung miting anticomunist din istorie (52 de zile şi de nopţi fără întrerupere) – manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii, Bucureşti, România.
-
Adoptarea lustraţiei anticomuniste a fost cerută cu insistenţă atât de Preşedintele României cât şi de preşedintele PD-L, actualul Prim-Ministru al României.
Cităm din declaraţia Preşedintelui României Traian Băsescu, din 10 iunie 2007: „Niciodată nu este prea târziu pentru Legea lustraţiei. Este nevoie de limpezirea celor 50 de ani de comunism. Dacă vrem ca influenţa comunismului să fie diminuată, legea lustraţiei trebuie adoptată rapid de Parlament”. Totodată, Preşedintele României a declarat că adoptarea Legii lustraţiei este o condiţie pentru desprinderea de comunism şi eradicarea reverberaţiile epocii comuniste. Preşedintele României a mai afirmat că adoptarea Legii lustraţiei este esenţială pentru reformarea sistemului politic.
Preşedintele PD-L Emil Boc a cerut imperativ în 27 octombrie 2008, „discutarea Legii lustraţiei, condiţie necesară pentru asanarea clasei politice”.
Partidul Democrat-Liberal consideră ca „este nevoie de asumarea fermă a despărţirii de trecutul comunist” aşa cum scrie în programul său politic.
De asemenea, Dumneavoastră, în calitate de Preşedinte al Camerei Deputaţilor, aţi declarat acum un an la Timişoara că veţi acţiona pentru adoptarea cât mai curând posibil a Legii lustraţiei.
Aşteptăm să vă respectaţi angajamentele asumate public în faţa electoratului.
Vă cerem să faceţi demersurile ca posturile de radio şi de televiziune să poată transmite în direct şi integral şedinţa Camerei Deputaţilor în care va fi votată cu apel nominal (la vedere) legea lustraţiei, având în vedere că adoptarea lustraţiei anticomuniste va constitui un moment de răscruce în istoria României.
Vă cerem ca noi, reprezentanţii societăţii civile să ne putem adresa plenului Camerei Deputaţilor atât în timpul dezbaterilor cât şi înainte de momentul votului.
Ideea lustraţiei anticomuniste s-a născut în România, acum 20 de ani, prin Proclamaţia de la Timişoara. Aproape toate fostele ţări comuniste au pus în aplicare ideea născută în România. Albania, spre exemplu, a adoptat legea lustraţiei anticomuniste acum 15 ani, în 1995.
Conform Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, „adevărata cartă a revoluţiei din decembrie 1989 a fost Proclamaţia de la Timişoara - din 11 martie 1990 – care a consacrat idealurile anticomuniste ale revoluţiei”. Una dintre cele mai importante idei din Concluziile Raportului final asumat de Preşedintele României în 2006 este următoarea: „având în vedere criminalitatea şi nelegitimitatea regimului comunist, se impune adoptarea urgentă a legii lustraţiei”.
Menţionăm că adoptarea urgentă a legii lustraţiei a fost cerută de următoarele documente pentru decomunizarea României: Proclamaţia de la Timişoara (martie 1990), Proclamaţia pentru România (aprilie 2005), Apelul pentru România (iunie 2005) semnat de cele mai prestigioase organizaţii civice în frunte cu GDS, Apelul către Parlamentul României (martie 2007) semnat de 790 de personalităţi, de peste un milion de sindicalişti şi de şase organizaţii civice şi sindicale; Apelul pentru Adevăr (ianuarie 2008) semnat de peste 700 de personalităţi şi de 15 organizaţii civice şi sindicale, Proclamaţia pentru decomunizarea României (23 august 2008) semnată de 26 de organizaţii civice şi sindicale.
Avem convingerea că majoritatea covârşitoare a deputaţilor vor înţelege semnificaţia istorică a votului lor şi că, dacă va fi supusă la vot prin apel nominal, legea lustraţiei va fi adoptată de o majoritate parlamentară compatibilă cu o Românie modernă, membră a NATO şi UE.
Subliniem că legea lustraţiei, conform sondajelor de opinie din 2007, este dorită de majoritatea cetăţenilor României (menţionăm că sondajele din 2008 si 2009 nu s-au referit la legea lustraţiei).
Doamnă Preşedinte a Camerei Deputaţilor, este de neconceput să condamnăm regimul comunist ca ilegitim şi criminal fără să interzicem, prin legea lustraţiei, accesul în fruntea celor mai importante instituţii ale statului ale foştilor activişti comunişti şi securişti responsabili direct sau indirect de înfăptuirea crimelor şi fărădelelgilor comuniste condamnate de Preşedintele României.
Cu convingerea că a sosit în sfârşit ceasul demnităţii şi pentru România,
25 martie 2010
În numele membrilor de onoare ai Asociaţia 21 Decembrie 1989 prezidate de Teodor Mărieş:
Ana Blandiana, Monica Macovei, Vladimir Tismăneanu, Sorin Ilieşiu, Valeriu Stoica, Mihai Şora, Radu Filipescu, Florian Mihalcea, Ion Caramitru, Dorin Tudoran, Ioan Stanomir, Nicolae Prelipceanu, Doina Jela, Rodica Culcer, Andreea Pora, Romulus Rusan, Stephane Courtois, Dennis Deletant, Octav Bjoza, Liviu Antonesei, Ştefana Bianu, Florin Postolachi, Marius Oprea, Petre Mihai Bacanu, Ştefan Niculescu Maier, Petru Clej, Steven Bonica, Cristinel Dumitrescu, Ana Ţuţuianu, Camelia Doru, Livia Dandara, Mariana Farcău, Răzvan Savaliuc, Ilinca Diaconu, Ion Ioan, Dinu Gându, Gheorghe Chioaru, Nicolae Ştefănescu Drăgăneşti, Neagu Djuvara.
s e m n e a z ă :
Sorin Ilieşiu – autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html, vicepreşedinte – Alianţa Civică.
Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte
Asociaţia 21 Decembrie 1989, Carmen Alexandrescu şi Gabriel Hârtopanu – Vicepreşedinţi
Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România - Octav Bjoza, Preşedinte
Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, Romeo Mosoiu, Marius P.Clonda
Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte
Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban – Preşedinte
Asociaţia 17 Decembrie 1989 Timişoara
Asociaţia Frontul Democratic Român - Petrişor Morar, Preşedinte
Asociaţia 22 Decembrie 1989 Baia-Mare - Adiel Florian, Preşedinte
Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei - ofiţerii C.A.D.A.-1990
Fundaţia Culturală Memoria – filiala Argeş, prof.univ.Ilie Popa – Preşedinte
Fundaţia Icar, Dr. Camelia Doru – Preşedinte
Grupul de acţiune Noii Golani
Romanian-American Network Inc. NGO – Chicago, SUA - Steven V. Bonica – Preşedinte
Asociaţia Cives, Ioan Roşca – Preşedinte
Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros – Vicepreşedinte
Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte
Organizaţia luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, I.Leşu – Preşedinte
Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte
Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte
Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte
Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte
L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte
Consiliul Român American, Neculai Popa – Preşedinte
Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte
Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
Asociaţia Apolitică “Societatea Târgovişte”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte
Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte
Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte
Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
Grupul văduvelor de eroi martiri
Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din RomâniaSindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea Hunedoara
Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte


Sustin apelul cu toata taria si, desi nu mai e timp de comentarii,
voi adauga doar atit: daca in perioada dejista o condamnare la moarte trebuia semnata si de presedintele Consiliului de Stat, acum NESEMNAREA PROTOCOLULUI propus de Asociatia 21 Decembrie, prin actul de vointa sacrificial al D-lui Teodor Maries, de catre Presesdintele Camerei Deputatilor, D-na Roberta Anastase ar echivala cu o condamnare la moarte dar fara nici o decizie a vreunei instante!
Toate vestile sunt extraordinare ..
D-le T.Maries :Ati reusit !Sunteti victorios ,iar eroismul dvs.este deplin .De aceea cred ca nu este cazul sa va prelungiti supliciul ..De acum incolo nimeni nu va avea curajul sa va insele si sa nu va ia in consideratie doleantele ..Imi este teama ca pina marti este prea tirziu ..Va rog sa incetati greva foamei !Va garantez ca R.Anastase , va duce la bun sfirsit toate cerintele dvs.
Ma intreb ,dar,nu este pacat sa nu fiti acolo sa va vedeti visul implinit?
dl maries este un mare roman, un adevarat corneliu coposu al zilelor noastre care merge pana la capat . dumnezeu s a va ocroteasca dle maries
[...] http://www.asociatia21decembrie.ro/2010/03/comunicat-de-presa-al-asociatiei-21-decembrie-1989-3/ ora 9.00 – Echipa formata din dna.Carmen Alexandrescu-vicepresedinta Asociatiei-coordonator, domnii Grigore Gheorghe, Petre Gheorghe, Firimita Marian, Negoita Nicusor, Nicu Tibrigan si dra.Vochei Irina a inceput actiunea de fotocopiere a dosarului Mineriadei, la subsolul ICCJ. Dl. Isac Constantin, consilierul Asociatiei a asigurat buna functionare a aparaturii de fotocopiere precum si consumabilele necesare acestora. [...]