mar 02 2010
Agerpres Alerte IV – 2 martie 2010
Întrevedere la sediul Ministerului Justiţiei pe tema dosarului Revoluţiei Române
Preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989, Teodor Mărieş, a avut, marţi, o întrevedere cu Gabriel Tănăsescu, consilierul ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, tema centrală a discuţiilor referindu-se la dosarul Revoluţiei Române.
‘Am avut o discuţie lungă, în care am făcut o paralelă între activitatea desfăşurată de generalul în rezervă Dan Voinea, în perioada 2005-2007, cât a instrumentat dosarul ‘Revoluţiei’ şi activitatea desfăşurată din 2007 până în prezent de actualul şef al Secţiei Parchetelor Militare, Ion Vasilache. Pe scurt, am cerut compararea volumului de muncă al celor doi’, a declarat Teodor Mărieş, la finalul discuţiilor de la Ministerul Justiţiei.
Potrivit acestuia, în perioada 2005-2007 s-au făcut peste 12.000 de audieri în dosarul ‘Revoluţiei’, au fost puşi sub urmărire foşti demnitari ‘între aceştia fiind fostul preşedinte Ion Iliescu, precum şi câteva zeci de ofiţeri şi generali, iar după numirea lui Ion Vasilache la conducerea Secţiei Parchetelor Militare audierile aproape au fost întrerupte, cercetarea stagnată, iar demnitarii învinuiţi scoşi de sub urmărire penală’.
În concluzie, Asociaţia 21 Decembrie 1989 a cerut demararea procedurii de suspendare din funcţie a lui Ion Vasilache, ‘a procurorului şef al Secţiei de Crimă Organizată, Marius Iacob, precum şi a lui Niţu Tiberiu Flaviu, prim procuror adjunct al României’.
Teodor Mărieş a mai spus că, în timpul întrevederii cu Gabriel Tănăsescu, mai mulţi revoluţionari au pichetat sediul Ministerului Justiţiei în sprijinul acţiunii lui protest (greva foamei).
‘Marţi, s-a procedat la reverificarea a 40 de volume cu documente declasificate predate anterior asociaţiei. În zilele următoare, această procedură va continua până la înlăturarea oricărei suspiciuni – că cele 7.600 de documente declasificate prin hotărâre de Guvern vor fi predate integral asociaţiei’, a declarat Mărieş.
El a reamintit că, în paralel, Ministerul Apărării Naţionale lucrează la proiectul de hotărâre de guvern privind declasificarea a 1.018 file în dosarul ‘Revoluţiei’. ‘Mâine la ora 14.00 ne vom întâlni cu directorul STS, Marcel Opriş’, a adăugat Teodor Mărieş.
La discuţiile de la sediul MJ au mai fost prezenţi avocatul Asociaţiei 21 decembrie 1989 pentru cauzele de la CEDO, Antonie Popescu, şi Ana Ciucan Ţuţuianu – reprezentantă a Alianţei Civice.
AGERPRES (Iulia Petre)



Actiune – incetarea grevei foamei – Doru Maries