mar 01 2010

Agerpres Alerte III – 1 martie 2010

Publicat de asociatia21 la 4:08 pm în categoria Presă

Întrevedere la MApN despre condiţiile de predare a documentelor din dosarul Revoluţiei.

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, a afirmat că va avea, luni, o întrevedere cu ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, pe tema condiţiilor tehnice de predare integrală a documentelor din dosarul Revoluţiei. ‘Vom avea o întrevedere la ora 16.00 cu ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, pentru a stabili condiţiile tehnice de predare integrală a documentelor din dosarul Revoluţiei. La întrevedere a fost invitat şi generalul în rezervă Dan Voinea, fostul procuror de caz în dosarul Revoluţiei’, a declarat Teodor Mărieş.

El a spus că, în timpul discuţiilor avute în aceeaşi zi la Parchet, a ajuns la concluzia că procurorii ‘au mai scos încă opt dosare pe care le-au ţinut ascunse până luni atât faţă de Asociaţia 21 decembrie 1989, cât şi faţă de Guvern şi faţă de ministrul Apărării Naţionale’. Mărieş a argumentat că, în urma acestei situaţii, şi a convingerii că Ministerul Apărării Naţionale vrea să predea integral documentele, a solicitat întrevederea cu ministrul de resort, Gabriel Oprea.

Preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989 a menţionat că, duminică, 28 februarie, a fost contactat de ministrul Apărării Naţionale, care l-a asigurat că până cel mai târziu la şedinţa de Guvern din 10 martie va desecretiza în totalitate documentele ce aparţin MApN din dosarul ‘21 decembrie’ (dosarul Revoluţiei). ‘Având în vedere că procurorii au încercat să manipuleze, săptămâna trecută, prin adrese oficiale, atât instituţiile statului, cât şi Asociaţia 21 decembrie 1989, cu numărul de dosare care fluctua de la o zi la alta, precum şi cu numărul de file predate din documentele declasificate, l-am rugat pe ministrul Apărării Naţionale să delege, luni, la Parchet, unul sau doi ofiţeri dintre cei care s-au ocupat de declasificare, conform Hotărârii de Guvern apărute în Monitorul Oficial’, a adăugat Teodor Mărieş.

AGERPRES (Iulia Petre)

Niciun comentariu

Trackback URI | Comments RSS

Scrie un comentariu