mar 25 2010
Agerpres Alerte – 25 martie 2010
Intrevedere pe tema Legii lustraţiei la Palatul Parlamentului
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, va avea o întrevedere cu o delegaţie a Societăţii Timişoara şi a Asociaţiei 21 Decembrie 1989, pe 30 martie, la Palatul Parlamentului, a afirmat preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea.
‘La solicitarea Societăţii Timişoara, după aniversarea a douăzeci de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, a fost de acord să aibă o întrevedere cu o delegaţie a Societăţii Timişoara şi a Asociaţiei 21 Decembrie, în vederea stabilirii calendarului de punere în discuţie, în Camera Deputaţilor, a Legii lustraţiei, care aşteaptă de patru ani să intre pe rolul Camerei’, a declarat Florian Mihalcea, joi, pentru AGERPRES.
El şi-a exprimat speranţa ca Legea lustraţiei să fie votată în această sesiune parlamentară, menţionând că aceasta este ceea ce delegaţia îi va cere Robertei Anastase.
‘Din delegaţie voi face parte eu, Daniel Vighi, vicepreşedintele Societăţii Timişoara, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989 şi membri ai Societăţii Timişoara Sorin Ilieşiu, Valeriu Stoica şi Viorel Oancea’, a adăugat Florian Mihalcea.
Conducerea Camerei Deputaţilor a confirmat, pentru AGERPRES, că întâlnirea va avea loc marţi, la ora 9,30.
AGERPRES (Iulia Petre, Florentina Peia)

[...] http://www.asociatia21decembrie.ro/2010/03/agerpres-alerte-25-martie-2010-3/ [...]
Era demult , necesara, aceasta intrevedere !
Dar-oare- de ce trebuie “intrevederi”, speciale, pentru ceea ce este logic si legic sa se faca?
De ce un om- TEODOR MARIES- sa-si sacrifice sanatatea si sa-si pericliteze pana dincolo de orice limita chiar viata, ca sa se obtina functionarea NORMALA a unor institutii de stat, create in acest scop si platite de noi toti ?
De ce nu ne asumam in totalitate, statutul de stat european ?
Da, avem nevoie de Legea lustratiei !
Pentru ca, daca , Legea lustratiei- Proclamatia de la Timisoara cu al ei PUNCT 8- s-ar fi votat si APLICAT de cand s-a propus aceasta, alta ar fi fost fata Romaniei, acum !
Ceasul este al 13-lea; sa nu-l pierdem si pe acesta !
Ana Ciucan Tutuianu