feb 27 2010
Studentii cer dosarul Mineriadei

Teodor Mărieş, preşedintele asociaţiei “21 Decembrie 1989″
Zeci de studenţii au îmbrăcat astăzi, la sediul Asociaţiei „21 decembrie 1989”, tricouri negre inscripţionate cu „Adevărul 13-15 iunie 1990“ şi au cerut autorităţilor să „elibereze” Dosarul Mineriadei.
Studenţii din toată ţara se reunesc în aceste zile la Bucureşti la Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România. Astăzi, ei au venit la sediul Asociaţiei să comemoreze evenimentele din iunie 1990, iar apoi au depus garoafe la uşa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde Dosarul Mineriadei este blocat, şi la kilometrul 0 din Piaţa Universităţii.
Aceleaşi principii ca „golanii“
„Mişcarea studenţească nu şi-a uitat istoria, promovăm aceleaşi principii şi valori , a afirmat Cezar Mihai Hâj, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).
El l-a asigurat pe liderul Asociaţiei „21 decembrie” 1989, Teodor Mărieş, că ANOSR va sprijini demersul acestuia de a intra în posesia Dosarului Mineriadei din iunie 1990.
„ANOSR a luptat dintotdeauna pentru libera exprimare a studenţilor şi pentru adevăr în tot ceea ce se întâmplă. Trebuia ca noi, generaţia care vine, să nu uităm trecutul şi pe cei care s-au luptat pentru prima oară pentru dreptul de a ne exprima“, a adăugat Cezar Mihai Gâj.
Dinu Gîndu, ultimul lider al Ligii Studenţilor până la desfiinţare, în 1997, a spus că singurul lucru pe care şi-l doreşte este aflarea adevărului, care nu este nici complicat, nici nefiresc.
La judecată „cu loturi“
Teodor Mărieş a mărturisit că a stat 52 de zile în Piaţa Universităţii, iar în 13 iunie, dimineaţa, a fost arestat pe Strada Batişte. A urmat puşcăria, greva foamei, doi ani de procese. În final a fost achitat, într-un lot de 29 de oameni. Sistemul era într-atât de „bolşevizat“, spune el, că se lucra tot „cu loturi”.
„În 1990 a fost o luptă inegală între noi, societatea civilă, şi stat, care tot timpul a reprimat. Apoi au dat legi pe bandă pentru a se proteja ei, niciodată pentru victime“, a mai spus Mărieş.
STS eliberează documente de la Revoluţie
Aflat de 45 de zile în greva foamei, Teodor Mărieş a reamintit autorităţilor că astăzi s-a împlinit un an de la dispoziţia CEDO privind predarea Dosarului Revoluţiei, până acum Asociaţia fiind în posesia a 95% din documente.
„În această săptămână am reuşit să dărâmăm ultimul bastion, care se numeşte Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Am avut o întâlnire alaltăieri de şase ore acolo. Până la urmă au decis să ne dea documentele pertinente de care au nevoie avocaţii noştri pentru apărare, iar noi, cu toţii, pentru istorie. Ieri am fost asigurat de ministrul Apăririi, Gabriel Oprea, că a ridicat şi ultimele dosare, 1.018 file ar mai fi, pe care Guvernul Boc le va desecretiza săptămâna viitoare.
Cu o săptămână în urmă, Guvernul a desecretizate alte 7.600 de file, producând, e de părere Mărieş, cel mai mare Monitor Oficial din România – 240 de pagini.
Sursa : Adevarul

Garda Revolutiei Romane da in vileag afacerea certificatelor
In vreme ce revolutionarii isi continua greva foamei in fata Guvernului, fondatorul Garzii Revolutiei Romane (GRR), infiintata pe 5.01.1993, Stefan Dumitru Preda, sustine ca statul a scapat din mana controlul asupra certificatelor de revolutionar. “Nu am avut sediu niciodata, deoarece suntem singura organizatie de revolutionari din Romania care nu a fost de acord sa se alieze cu vreo asociatie sau partid, pe motiv ca majoritatea au, printre revolutionari, si falsificatori care si-au insusit averi uriase si importante sume de bani”, a spus presedintele GRR. El a oferit ca exemplu Liga Nationala a Luptatorilor din Decembrie 1989, condusa inainte de Adrian Staicu, plecat in S.U.A. in 1994, cu aproximativ 100.000 de dolari, proveniti din vanzarea unor certificate de revolutionar. “Un alt motiv pentru care nu am primit spatiu este acela ca, in 1994, am descoperit in imobilul din Calea Victoriei 133-135, 40.000 de certificate false de revolutionar, in alb. Din ele au fost furate cam 1.000 de bucati. Cei care au cumparat aceste certificate furate au beneficiat de 10.000 de metri patrati de teren, spatii comerciale, case, circulatie gratuita pe transportul in comun”, a precizat presedintele Garzii Revolutiei Romane.
PROTEST ÎMPOTRIVA IMPOSTURII !
Tinand cont de declaratiile abuzive ale unor impostori care vorbesc in numele revolutionarilor autentici, aruncand astfel o umbra asupra imaginii democraţiei câştigate in Decembrie 1989,spunem ca:
PROTESTAM CU HOTARARE SI DEZAVUAM PUBLIC: impostura,santajul si actele provocatoare(in privinta dosarului Revolutiei 97/P/1990) savarsite de catre impostorul Marieş Teodor, asa-zisul”preşedinte” al Asociaţiei 21 Decembrie.
Amintim ca:
CEDO(Curtea Europeana pentru Drepturile Omului) precizeaza in scrisoarea trimisa pe 9 octombrie 2009,si semnata de grefierul Sectiei a III- a, dl. Santiago Quesadaca:” accesul efectiv la dosarul Revolutiei, precum si fotocopierea acestuia, se va face fara prejudicierea drepturilor unor terti “.Un asemenea acces ar fi trebuit tradus,prin masuri care sa le aduca reclamantilor la cunostinta dosarul, cu posibilitatea pentru acestia, avand in vedere volumul important de documente, de a obtine copii dupa documentele pertinente pentru apararea plangerii lor in fata Curtii.
Precizam ca Asociatia Baricada Inter 1989 a depus o plangere penala nr.11986/21.05.2009,cu privire la macelul din 21 decembrie de la Inter, si am cerut disjungerea acestei cauze, din dosarul nr.97/P/1990,interventie ramasa fara raspuns.
Subliniam ca:
Legea nu permite copierea actelor in faza urmaririi penale,atat timp cat aceasta nu este finalizata, si nu se pot copia documente din dosar.Partile pot cere Parchetului sa le puna la dispozitie copii dupa piesele dosarului,numai in situatia cand urmarirea penala este finalizata.
Potrivit legislatiei , urmarirea penala este confidentiala, ceea ce inseamna ca partilor li se poate pune la dispozitie dosarul pentru studiu, cel mult, si ca in nici un caz nu este permisa copierea acestuia. Tot legea precizeaza,ca in cursul urmaririi penale este ceruta publicitate limitata, care presupune evitarea oricaror modalitati ca acte din dosarul aflat in cursul urmaririi penale sa ajunga in presa. Publicitatea limitata este sustinuta si de CEDO care spune ca: “trebuie sa li se acorde partilor facilitatile necesare apararii, adica accesul la dosar prin citire si informare.”
Prin urmare :
Curtea de la Strasbourg, NU a cerut in mod expres ,Ministerului Public, ca intreg dosarul sa fie copiat, si pus la dispozitia “revolutionarului –sef” Marieş Teodor. In comunicatul din 9 iulie 2009,CEDO mentioneaza ca documentele privin dosarul Revolutiei sunt suficiente, si ca nu pot fi transmise la Curte “documente in afara cadrului procesual”.
Intrebam Parchetul General:
1. Cine a hotarat ca dosarele cuprinzand materiale probatorii, si declaratiile date de revolutionarii
din cele peste 65 de asociatii legal constituite, sa fie puse la dispozitia acestui impostor?
2. Cine raspunde in fata legii, de faptul ca de câteva luni asistam la un circ mediatic cu si despre documentele din aceste dosare , privitoare la fapte, oameni, locuri si intamplari, declaratii , pe care Maries impreuna cu fostul magistrat Dan Voinea( demis din functie pentru tergiversarea anchetelor) le expun public, aruncând in derizoriu intregul probatoriu?
3. Cine a dispus, ca impostorul Maries sa fie reprezentantul tuturor asociatiilor de revolutionari,tinand cont de faptul ca acesta nu are nici calitatea de revolutionar si nici nu este mandatat de cineva?
Asociatia Jilava 89 Raniti si Retinuti
Presedinte Costel GADINA
DL Gadina,
De un pic de decenta si o minima rusine trebuie sa dati dovada. Va laudati cu faptul ca ati facut ‘ceva’ pentru ‘libertatea’ in care ne aflam in aceste timpuri. Tin sa-ti spun Dl. Gradina, ca si eu am fost detinut politic in perioada dintre 1969-1974 la Periprava, Aiud, Gherla…Va inteleg nemultumirea ca cei din tabara antibolsevica protesteaza impotriva abuzurilor sistemului bolsevico-securist care mai rezista inca, ca Dl Maries isi pune viata in pericol acum in anul 2010 pentru intamplarile fabricate de FSN-ul lui Iliescu si al securitatii. Al oamenilor de bine. Va mai amintesc ca am fost si eu arestat pe 29 mai 1990 din atelierul graficienei Ileana Dascalescu, batut impecabil si aruncat intr-un conteiner cu resturi de mat. de constructii din curtea atelierelor de pe str. Eforie. Acest lucru ma costa si acum, sanatatea fiindu-mi dramatic inrautatita si pentru care am fost internat in Austria si operat precum si la clinica militara americana de langa München. Pentru mineriadele
acelora de partea carora care va situati, am facut greva foamei, eu fiind in reanimarea spitalului dupa o lunga operatie la coloana, si craniana. M-am implicat si eu in revolta din Sibiu incepand din 18 decembrie cand am distribuit manifeste de chemare la revolta pentru data de 21 dec. in Sibiu, Brasov, Sebes, Cluj, Alba Iulia.
Pentru toata participarea mea la acele zile nu am primit nici diplome, nici carnet de ‘revolutionar’. Eu nu am iesit in acele zile pe strada pentru aceste lucruri sau pentru a primi o palma de garadina, reducere de impozite sau alte impaieri diverse. M-am angrenat in acele zile pentru libertatea copiilor mei, a celorlalti care gandeau si actionau ca mine…
Protestul Dv. la protestul Dl. Maries reprezinta o rusine si va situeaza automat in tabara bolsevicilor revolutionari, fara coloana vertebrala, fara dreptul de a va aroga oarece drepturi morale. Greva foamei pe care o face in aceste zile Doru Maries, este dovada suprema a angrenrii sale in aflarea acestui ADEVAR furat. Poate ca sunteti numai o unealta care reactioneaza la ordinul unora care va au la mana cu ceva. Altfel, un roman normal, care a simtit bataia securistilor din anchete, n-ar indrazni sa gandeasca in modul in care ganditi Dv. Cu rautate si invidie.
Dv. nu m-ati eliberat pe mine de nimeni. V-ati eliberat singur de Dv. pentru ca se vede clar ca inca sunteti sub controlul unora. Le executati docil si umil ordinele.
Rusine si compasiune Dl Gradina pentru ‘protestul’ Dv. Penibila gandire.
Cu stima si respect pentru efortul supraomenesc al lui Doru Maries.
Mircea S. Bozan
Germania
Domnule Gadina este de remarcat determinarea cu care scrieti pe acest site acelasi lucru de luni bune. Se pare ca sunteti extrem de deranjat de faptul ca adevarul incepe sa iasa la iveala si stau sa ma intreb vazand cum repetati aceasi postare la nesfarsit, daca nu cumva va aflati pomenit in vreun dosar…..
De ce nu faceti si Dvs. greva foamei cerand adevarul ? Va doare Domnule Gadina ? Cu cat va doare mai tare, cu atat noi il sustinem pe dl. Maries.
Transmiteti-i asta amicului Dvs. Ilici !
Si in alta ordine de idei….
Domnule Gadina, Teodor Maries NU ARE certificat de revolutionar si nici spatiu comercial in Dorobanti sau Academiei….asa ca obiectul muncii dvs. de denigrare… tinde matematic spre zero !
Daca nu stiti la ce ma refer va dau niste link-uri, pe care le-am gasit dand search pe google dupa numele dvs.
Apropo…ma inspirati sa scriu un articol documentat pe blogul meu, despre “leopardul” din curtea dvs.
Domnule Gradina, va atrag atentia ca spam-ul este interzis, conform regulilor postarilor pe internet.
Mai asta…..din gradina lui ION,ION ILICI ILIESCU,se vede de la o posta ca ai frica de desecretizarea documentelor din timpul revolutiei.Ma,da”mare-i musca de pe caciula ta.Mare-i gradina ta Doamne!Si imputita-i gradina fostilor comunisti.
Este clar ca trebuie organizat un referendum in Romania cu multe subiecte, acest al revolutionarilor al restituirilor al despagubilrilor celor vezi distrusi de regimul comunism dar cu burti cat trei si vile ,masini, al impostorilor care au facut avere pe spatele poporului si acum sunt marii profitori ai democratiei. Sa fie date ajutoare numai celor care au fost raniti, mortilor, cat se poate mai mult ajutor famililor acestora , caci restul au iesit la revolutie sa schimbe regimul nu sa castige averi. Sa multumeasca lui Dzeu ca are democratie acum si sunt vii. Sunt mii de studenti care intradevar sau expus pericolului in timpul revolutiei nu marsavi ca cei care au functii inalte. Sau dus la TV si a dat cu gura spunand tot felul de prostii in urma carora au murit zecii de oameni in drum , apoi astia trebuie sa fie in puscarie fiindu-mi iertata ideia!!!!!!!!!!Gata cu acordarea de drepturi financiare si materiale pentru “revolutionari”! Au trecut deja 20 de ani! E suficient! Ele trebuie acordate numai familiilor celor cazuti (raniti) efectiv pe baricadele Revolutiei. A face o fapta buna pentru cei din jur nu necesita neaparat o rasplata materiala; il respect sincer pe dl Ion Iliescu ca nu a acceptat sa primeasca favoruri pentru ca a participat la Revolutie. A trece o lege noua in Parlament, care sa retraga aceste drepturi revolutionarilor, este o proba de maturitate la care poate ajunge societatea romaneasca. Ea se adauga altor masuri restrictive ce se iau in plan economic. Nu am nimic cu adevaratii revolutionari care au avut curajul sa infrunte vechiul regim comunist. Ii respect profund pe cei care se aflau la ultimul miting a lui Ceausescu! Cati dintre ei au fost recunoscuti ca revolutionari si au primit rasplata? Foarte putini! Un revolutionar de bun simt, ar renunta de buna voie la favorurile acordate!SA RAMANA CU AVANTAJELE SI ARANJAMENTE DE PANA ASTAZI. Sa se porneasca de la momentul ~0~ sis a se inceteze cu spriritul de gasca si cu amenintari. Toti, inclusiv toti politrucii din parlament, govern, ….
……In Germania, cei ce au daramat zidul berlinului au primit avantaje?…..cehoslovacia cu revolutia de catifea?…..ungaria, polonia, bulgaria?…..numai la noi….toala lumea la ciolan si la pomeni!…….. de ce nu dau o lege……de la 1 ianuarie nu se mai plateste nimic…….recunoastere oficiala cu diploma numai buna de pus in rana si aducere aminte la aniversari…….. ca tot spunea un anteforumist…ce-i de la 1848 au primit ceva?……….hai…pa!
PS…..scuze anticipat adevaratilor revolutionari si urmasilor lor…..
.-GRADINA CONSTANTIN pres. ASOCIATIE JILAVA 89 RANITI SI RETINUTI.
Dl administrator,va rog sa observati ca acest Gradina Constantin,scrie cu insistenta impotriva idealurilor din revolutie,si impotriva revolutionarilor .
Acest sait este al revolutionarilor,iar acest individ ne jigneste la noi in casa.
Cer BANAREA ACESTUI INDIVID.!!!
Domnul Gradina scrie cu IP de Arad si cu IP de Bucuresti in acelasi timp. Vom lua masuri.