feb 18 2010
Stire Agerpres – 18.02.2010
Reprezentanţii Asociaţiei ‘21 Decembrie 1989′ se vor prezenta, vineri, la sediul Parchetului General, pentru a primi documentele privind evenimentele din decembrie 1989 declasificate printr-o şedinţă de Guvern din 10 februarie.
Într-o conferinţă de presă organizată, joi, preşedintele Asociaţiei ‘21 Decembrie 1989′, Teodor Mărieş, a salutat constituirea şi începerea activităţii Subcomisiei parlamentare pentru monitorizarea modului de aplicare a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazurile în care s-au constatat încălcarea convenţiilor CEDO de către Statul Român.
Teodor Mărieş a solicitat public Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) prezentarea listei magistraţilor, procurori militari şi civili care au instrumentat dosarele Revoluţiei şi conexe acestora, precum dosarul fostului general Vasile Milea.
În cadrul conferinţei, a fost adus la cunoştinţă faptul că CEDO a hotărât prelungirea, până la 22 februarie, a termenului de depunere a unor observaţii la punctul de vedere al Guvernului român, ‘din cauza întârzierii impardonabile a predării integrale a dosarelor, aşa-zisa secretizare fiind un pretext al parchetului pentru a se sustrage dispoziţiei în cauză’.
Totodată, Teodor Mărieş a anunţat că va continua greva foamei începută pe 12 februarie şi că nu va înceta protestul până la predarea integrală a dosarului.
‘Vinovatul principal este Parchetul General care nu ştie drept internaţional – convenţiile internaţionale primează în faţa legilor ţării’, a declarat Mărieş.
Guvernul a aprobat, în şedinţa din 10 februarie, o hotărâre pentru declasificarea unor informaţii secrete de stat emise de Ministerul Apărării Naţionale, ca urmare a faptului că dezvăluirea acestora nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat.
Potrivit MApN, au fost declasificate 7.617 file din documente cu nivel de clasificare secret de stat.
Potrivit hotărârii, instituţiile şi autorităţile publice care au în gestiune copii ale acestor documente vor lua măsuri în consecinţă, conform legii.
Hotărârea a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, ale art. 24 alin. (4) din Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 19 şi art. 20 alin. (1) lit. b) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Asociaţia ‘21 Decembrie 1989′ a depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o plângere referitoare la Dosarul nr. 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, cunoscut şi sub numele de ”Dosarele Revoluţiei”.
Ministerul Afacerilor Externe a solicitat Parchetului să pună la dispoziţia Asociaţiei documentele necesare formulării de către membrii acesteia a apărărilor în faţa Curţii.
Întrucât unele din documentele respective sunt clasificate secret de serviciu sau secret de stat, Parchetul a solicitat Ministerului Apărării Naţionale declasificarea documentelor în cauză.
În data 15 ianuarie 2010, Ministerul Apărării Naţionale a declasificat 2684 file secret de serviciu, care au fost comunicate Secţiei Parchetelor Militare.
Declasificarea informaţiilor clasificate secret de stat se face prin Hotărâre de Guvern, hotărâre adoptată de Executiv în şedinţa din data de 10 februarie 2010.

[...] Stire Agerpres – 18.02.2010 [...]