Asociaţia 21 DECEMBRIE 1989

Teodor Mărieș, președinte al Asociației “21 Decembrie”, a decis, vineri, 16 octombrie 2009, să iasă din greva foamei, după ce 74 zile neîntrerupte a recurs la acest gest extrem de revoltă. Implicat în Dosarul Revoluției din decembrie 1989, în calitate de parte vătămată, Mărieș a solicitat justiției române și, mai apoi, Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg punerea la dispoziția sa a probelor din dosar, chiar dacă, sau mai ales dacă, unele dintre ele sunt clasificate.

Procurorii români au invocat inițial confidențialitatea investigațiilor, dar, deoarece, prin decizia din 9 octombrie, CEDO a considerat că Teodor Mărieș trebuie să aibă acces la datele din dosar, Parchetul a cedat, pe 12 octombrie, hotărând să respecte Curtea. Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității s-au conformat imediat și au transmis documentele către Parchetul General, iar o parte dintre acestea au ajuns deja la Mărieș și au fost publicate pe site-ul Asociației “21 Decembrie”, la adresa: http://www.asociatia21decembrie.ro. Serviciul Român de Informații și Serviciul de Telecomunicații Speciale, două dintre instituțiile care dețin cele mai importante probe din Dosarul Revoluției, refuzaseră să se conformeze la data de 17 octombrie 2009.
Nu a trecut mult timp, într-adevăr, de la decizia CEDO; în schimb, au trecut 20 de ani de la momentul în care Securitatea ceaușistă a devenit Serviciul Român de Informații. Mărieș se așteaptă ca SRI să blocheze în continuare accesul la documente, pe motiv că informațiile sunt clasificate. Asociația “21 Decembrie” a trimis deja către SRI un apel, semnat de un număr impresionant de organizații civice, în care cere punerea la dispoziția procurorilor în special a Dosarului “Dâmbovița”, privitor la manifestațiile din Piața Universității și mineriadele din 1990. De altfel, se știe că o parte dintre documentele esențiale pentru aflarea adevărului despre Revoluție și mineriade au fost distruse fie în zilele lui decembrie 1989, fie ulterior (Berevoiești este doar un caz). SRI a ajuns astfel să fie perceput ca instrumentul principal de tăinuire a faptelor de la Revoluție și de la mineriade, instituția prin intermediul căreia s-a păstrat nealterat pactul între beneficiarii reali ai Revoluției (oameni politici și viitori oameni de afaceri).
Mărieș este convins că deconspirarea documentelor de la SRI ar putea crea un deranj major în societatea românească, chiar și după 20 de ani, ceea ce pare să fie adevărat, având în vedere reticența vădită a SRI față de acțiunile sale. Aceste date, și altele, ar putea lăsa impresia că motivația acțiunilor lui Teodor Mărieș este una personală sau, cel mult, de grup (al revoluționarilor). În plus, prin ceea ce face, președintele Asociației ”21 Decembrie” forțează atât nota, cât și cadrele legale existente (inclusiv decizia CEDO, care nu confirmă explicit dorința lui Mărieș de a avea acces la întreg Dosarul Revoluției și nu doar la probe relevante).
Judecând astfel, este însă greu, dacă nu imposibil, să înțelegi ce vrea Mărieș. Acesta poate să fie motivul pentru care, cu excepția câtorva editorialiști, care au atras atenția asupra cazului, mass-media a ignorat subiectul, deși era vorba de un lucru deopotrivă important și senzațional. Este posibil însă ca, după decizia CEDO, subiectul să intre până la urmă în atenția mass-media. Căci ceea ce se pare că l-a salvat pe Mărieș și, în același timp, a pus cazul său într-o lumină corectă este tocmai dispoziția Curții Europene, mai precis a șefului Secției a III-a, Josep Casadevall. Nu numai că CEDO i-a dat dreptate lui Mărieș, cel puțin sub aspect procedural, dar a judecat cererea sa în spiritul drepturilor omului, și nu numai în spirit: Josep Casadevall l-a rugat personal pe Teodor Mărieș să renunțe la greva foamei. În realitate, cazul Mărieș nu este unul personal sau de grup, ci este cazul unei națiuni. Faptele sale nu ar trebui să fie judecate cu legea în mână, ci înțelegând mesajul său disperat. Mărieș este cel care, în calitate de președinte al unei asociații ce urmărește îndeaproape cercetările din Dosarul Revoluției, cunoaște bine subiectul, este dispus (până la eroism) să se implice civic pentru a cere o judecată dreaptă și ne atrage atenția asupra pericolului de a fi din nou înșelați.
Președintele Traian Băsescu a exprimat corect cel puțin o parte a problemei atunci când, în cadrul unei emisiuni de televiziune, a declarat că lupta lui Teodor Mărieș nu este întâmplătoare și că “se pare că foarte multe fapte care sunt în dosare se apropie de prescripție”. Efectele sociale tot mai grave ale crizei economice au, ca o cauză internă indubitabilă, lipsa unei strategii și a acțiunii pentru crearea unei economii puternice. De aceea, acordul cu FMI a putut fi văzut ca nota, plătită de români, pentru proasta guvernare și corupția conducătorilor din ultimii 20 de ani. Am fost înșelați, dar nu s-a terminat.
Întrucât o parte a probelor din Dosarul Revoluției este alcătuită din documente clasificate, ne va fi imposibil să aflăm adevărul despre Revoluția din 1989, dacă nu există o voință a justiției. Au trecut 20 de ani și nu avem nici un vinovat pentru cei aproximativ 1600 morți de la Revoluție, deci putem considera că nu a existat această voință. Așadar, când Teodor Mărieș solicită nu doar documente relevante pentru dosarul său, ci întregul dosar, și când afirmă că va publica pe Internet toate documentele, el procedează foarte corect și obiectiv, deși legea nu-i permite asta. (Nici legea nu pare a fi cu totul împotriva lui Mărieș.
Există dubii serioase în legătură cu procedura de clasificare a informațiilor privind evenimentele din 1989 potrivit unei legi adoptate în 2002. De asemenea, este destul de ciudată confidențialitatea pe care o cer procurorii privind probele din dosar.) Scopul lui Mărieș este de a face cunoscute faptele unora sau ale altora dintre participanții la revoluție, mai precis dintre conducătorii revoluției și ai instituțiilor statului la acel moment în condițiile în care se apropie termenul de prescripție, iar vinovații nu vor mai putea să fie pedepsiți altfel decât moral. Riscurile sunt deci două: să nu aflăm adevărul și să nu se facă dreptate, iar consecința…, că vom fi înșelați din nou.
Nu mai trebuie subliniată legătura directă între corupția din ultimii 20 ani și nerezolvarea Dosarului Revoluției. Să fim totuși optimiști. Ca urmare a deciziilor favorabile ale CEDO și, ulterior, ale instituțiilor românești (să sperăm că se vor conforma toate până la urmă!), Asociația “21 Decembrie” va primi documente din dosar. Lucrurile au început să se miște acum în primul rând datorită lui Teodor Mărieș. El însuși pare să fie optimist și se bucură de victoria sa, care este reală. După cum a mărturisit unor apropiați: “Le-am dovedit îngerilor din decembrie că ne pasă de sufletele lor, că jertfa lor din însângeratul decembrie nu a fost zadarnică, ci unică”.

Autor: Arthur Suciu
Sursa: Cadran Politic

Versiunea in limba engleza:
The Mărieș Affair: For the “December Angels”
Arthur SUCIU
Teodor Mărieș, president of the “21 Decembrie” Association, decided on Friday, October 16, 2009, to end his hunger strike, after 74 days of extreme protest. Involved in the December 1989 Revolution trial, as a complaining victim, Mărieș has petitioned the Romanian justice system and later the European Court of Human Rights (ECHR) in Strasbourg for access to the evidence in the file, even to—or particularly to—classified evidence.

Romanian prosecutors initially put forth their non-disclosure obligation, but as the ECHR ruled on October 9 that Teodor Mărieș must have access to trial data, the Prosecutor’s Office chose to abide by this ruling. The National Defence Ministry and the National Council for the Study of Securitate Archives immediately conformed, and sent the documents to the Prosecutor General’s Office. Some of them have already reached Mărieș and were posted on the home page of the “21 Decembrie” Association, at http://www.asociatia21decembrie.ro. The Romanian Intelligence Service (SRI) and the Special Telecoms Service, two of the institutions that hold key evidence in the Revolution trial, had declined to do the same by October 17, 2009.
True enough, the ECHR ruling had only been passed a short while before; but it has already been 20 years since Ceausescu’s Securitate turned into the Romanian Intelligence Service. Mărieș expects the SRI to continue to deny him access to documents, on grounds that the information is classified. “21 Decembrie” Association has already sent a petition to SRI, signed by an impressive number of civil organisations, and requesting that prosecutors be given access to the “Dâmbovița” file, concerning the protests in the University Square and the miners’ riots of 1990.
It is a fact that many documents that were vital to finding out the truth on the Revolution and miners’ riots were destroyed, either in December 1989, or later (Berevoiești is one example). The SRI has thus come to be perceived as a key tool in concealing the truth about the Revolution and miners’ riots, as the institution that helped preserve the pact between the true beneficiaries of the Revolution (politicians and future business people). Mărieș strongly believes that the disclosure of the SRI documents may seriously upset the Romanian society, even 20 years after the fact, which seems plausible given the evident reluctance of SRI as to his efforts. These and other data may suggest that what drives Teodor Mărieș is a personal goal or a group-related one (the group of revolution fighters).
Moreover, in what he does the president of the ”21 Decembrie” Association is pushing the boundaries and the existing legal frameworks (including the ECHR ruling, which does not explicitly confirm his wish to have access to the Revolution file as a whole, but not only to relevant evidence). But this makes Mărieș and his endeavour hard to understand. This may be why, except for a few columnists who wrote about the case, the mass-media have largely ignored the topic, although it was both important and sensational. After the ECHR ruling, the affair might be given due attention by the media. Because what seems to have saved Mărieș and to have shed the right light on his case is the European Court ruling, passed by president of Section III, Josep Casadevall. Not only did ECHR rule in favour of Mărieș, at least in procedural terms, but it did so in the spirit of human rights, and not only in spirit: Josep Casadevall personally asked Teodor Mărieș to give up hunger strike. In actual fact, the Mărieș affair is neither personal nor group-related. It concerns the nation as a whole. What he does should be viewed not in terms of compliance with the law, but rather as a desperate message. Mărieș is the one who, as president of an association that closely monitors investigations in the Revolution trial, is quite familiar with the topic and is willing to get involved (to the point of heroism) in asking for fair trial and in warning us on the danger of being once again deceived.
President Traian Băsescu accurately defined at least part of the problem when he said, in a TV show, that the efforts made by Teodor Mărieș are not accidental and that “apparently many of the offences in the file are approaching prescription.” An unquestionable domestic cause of the deepening social effects of the economic crisis is the lack of a strategy and action to build a strong economy. This is why the loan agreement with the IMF may be seen as a bill paid by Romanians for the poor management and corruption of their leaders of the past 20 years. We have been deceived, and it’s not over.
With some of the evidence in the Revolution trial consisting of classified documents, we will not be able to find out the truth about the 1989 Revolution, unless the justice system has the will to do it. Twenty years have passed, and no one has been sentenced for the about 1600 killings during the Revolution, so we can safely assume that this will does not exist. Therefore, when Teodor Mărieș asks for access not only to relevant documents for his case, but to the entire file, and when he says he will make all these documents public on the Internet, he does a fair and objective thing, although he acts outside the law. (He does not go completely against the law, though. There are serious doubts as to whether information regarding the events of 1989 can be classified under a law endorsed in 2002.
The confidentiality requested by prosecutors as regards the evidence in the file is also rather odd.) What Mărieș tries to do is to make public the deeds of some of the participants in the Revolution, more precisely of the Revolution leaders and the heads of public institutions at the time, now that the prescription deadline is drawing near, and the guilty ones might get away with moral punishment alone. So we are running a dual risk: of never finding out the truth and of never doing justice. And the consequence is that, once more, we will be deceived. Not to mention the direct link between the corruption of the past 20 years and the failure to settle the Revolution trial.
And still, there are reasons for optimism. Due to the ECHR ruling and to the subsequent decisions of Romanian institutions (hopefully all of them will eventually conform!), “21 Decembrie” Association will receive documents from the file. Things are beginning to move, first of all thanks to Teodor Mărieș. He seems optimistic as well, and enjoys his victory, which is real. As he confessed to one of his friends, “We have proved to the December 1989 angels that we care about their souls, that their sacrifice in that blood-spattered December was not in vain, and never forgotten.”

Trackback URI | Comments RSS