Asociaţia 21 DECEMBRIE 1989

Politrucii – protejati de gen. Stanculescu

ziarul-promo-nr8-26-februarie-4-martie-20091

Atat de mare a ajuns neincrederea in sistemul de Justitie din Romania, incat orice decizie controversata a acesteia este contestata public, din start, chiar fara a-i afla motivarea.
Rolul completelor din judecatorii si tribunale a fost preluat de completele de prin studiourile de televiziune.
Eliberarea suspectilor din clanul Preda este o mostra cat de se poate de concludenta pentru aceasta inversare extrem de periculoasa, care, pana la urma, distorsioneaza insasi ideea de Justitie.
Mare parte din presa a sarit ca arsa la auzul vestii ca suspectii au fost eliberati. Cum este posibil ca acesti oameni sa fie judecati in libertate? Moderatorii TV si-au suflecat manecile, si-au luat privirea inchizitoriala preferata si s-au pus ei pe judecat “exact”, fara probe, dupa ureche.
De aceasta data insa, cel putin, instanta a judecat pe baza de probe care mai mult n-au fost decat au fost: “Din probatoriul administrat in cauza nu rezulta cu certitudine daca aceasta stare de panica si teama creata in randul vizitatorilor si angajatilor din incinta complexului comercial s-a datorat activitatii infractionale a inculpatilor – care, asa cum s-a aratat, nu este descrisa in cuprinsul nici unui act de urmarire penala efectuat in cauza si nici nu rezulta din probatoriul administrat care au fost actiunile fiecaruia dintre cei trei inculpati- sau reactie la actiunea agentilor de paza BGS in scopul imobilizarii inculpatilor”, se arata in motivarea instantei.
Asadar instanta nu a avut la dispozitie imagini, iar singurii martori au spus ca “angajatii BGS care ii urmareau pe inculpati tipau, avertizau ca persoana urmarita este inarmata si solicitau evacuarea centrului comercial…
Din declaratiile acelorasi martori rezulta ca angajatii BGS au folosit violenta pentru a proceda la imobilizarea inculpatilor, unii dintre acestia vazand efectiv cand inculpatii erau loviti, altii vazandu-i pe inculpati cu urme de lovituri si de sange in timp ce se evacua incinta complexului comercial”, mai scrie in document.
Judecatorul a apreciat drept curios faptul ca, desi faptele de ultraj contra bunelor moravuri si loviri si alte violente ar fi fost savarsite in spatiu public, intr-un spatiu aglomerat, nu exista nici un martor care sa fi vazut in mod direct cele intamplate. Vi se pare ceva ilogic in rationamentul judecatorului?
Justitia, din fericire, uneori nu se face la televizor, ci pe baza unor probe si in functie de niste texte de lege, iar problele existente in acest caz nu-i permiteau judecatorului sa decida trimiterea dupa gratii a unor oameni despre care nimeni nu a putut dovedi ce facusera, de fapt.
Periculozitatea sociala si vinovatia trebuie dovedite fara dubii, altfel vorbim despre un abuz chiar daca acuzatul este un interlop. Iar daca incurajam abuzul, putem ajunge ca orice om sa fie bagat dupa gratii fara probe doar pentru ca opinia publica incitata de presa asta asteapta.
Asta nu inseamna ca suspectii in scandalul de la mall sunt niste ingerasi nevinovati. Nici poveste! Inseamna doar ca politia si Parchetul n-au fost in stare sa stranga probe impotriva lor, astfel incat judecatorul sa-i poata trimite in arest preventiv. De-abia asta ar fi de discutat.
Ori nu sunt probe si atunci, cine stie, poate ca agentii BGS sunt vinovatii pentru scandal, protejati de politie, fie probele exista, dar anchetatorii sunt incompetenti.
Camataria de la Mall
Ambele variante sunt foarte grave. In plus, scandalul de sambata nici macar nu este cea mai mare problema. Mai tare ar trebui sa ne ingrijoreze ce se intampla zilnic in zona mall-ului: camatarie, taxe de protectie, adica premisele marii infractionalitati.
Contestarea fara argumente a oricarei hotarari judecatoresti, doar pentru ca ea nu pare in concordanta cu afectul public al momentului, este un obicei prost si periculos pentru care insa principalele vinovate, insa, sunt tot instantele.
Neincrederea a fost creata si amplificata de toate hotararile care s-au dovedit de-a lungul timpului incorecte, de cazurile de coruptie si de lipsa de transparenta.
In aceasta bresa de neincredere s-au instalat noile instante care se straduiesc sa o largeasca pentru ca le este profitabila. Avantul pe care si-l ia justitia la televizor este periculos pentru jurnalistii insisi, care incep sa se creada, sincer, judecatori.
Multi dintre moderatorii cu misiune par sa-si fi pierdut curiozitatea obiectiva, prinzand in schimb gustul verdictului preconceput pe placul audientei aducatoare de rating.
Pe termen lung, nimeni nu are nimic de castigat din aceasta inversare. Iar cel mai mult de pierdut are societatea. Dar e foarte putin probabil ca trendul se va inversa cat timp increderea in justitie ramane la cote atat de scazute. Din nefericire, pare un cerc vicios.

Ioana Ene

DEUTSCHE WELLE

Europa | 23.02.2009

CEDO a împlinit 50 de ani.

Care e semnificaţia Curţii, cum e cu munca şi greutăţile ei?

De ce nu s-au soluţionat nici până azi în România dosare grele, precum cel al Mineriadelor şi al revoluţiei din decembrie89? Răspunsul nu e greu de ghicit dată fiind istoria postcomunistă a României, trecutul şi carierele  personajelor care au preluat puterea la Bucureşti acum două decenii şi politizarea unei justiţii româneşti nereformate.

A ghici adevărul nu e însă totuna cu a da răspunsul la astfel de întrebări într-un mod, care să-i oblige, pe cei ce s-au făcut vinovaţi de tergiversarea lui, să îndrepte situaţia.

Dar cum poate fi condamnat un stat care, suveran fiind, încalcă în mod   flagrant şi vreme îndelungată drepturile omului, bunăoară pe cele ale victimelor totalitarismului? Ultima instanţă, înaintea celor divine, cărora li se pot adresa oamenii pentru a-şi reclama drepturile violate, e Curtea Europeană a Drepturilor omului.

Cu doar câteva zile înainte de a împlini  50 de ani, CEDO a cerut autorităţilor de la Bucureşti să dea, până la 2 iunie, un răspuns la întrebări concrete legate de plângerea avansată Curţii de la Strasbourg de Asociaţia 21 decembrie.

Asociaţie ce n-a obosit, iată, să ceară să se facă lumină şi poate şi puţină dreptate în dosarele revoluţiei şi mineriadelor, crimele care au însângerat primii ani ai României postceauşiste.   CEDO continuă să fie, de o jumătate de veac încoace,  ultima nădejde a cetăţeanului împilat, persecutat, nedreptăţit.

Iar succesul acestei Curţi e tot pe atât de remarcabil, pe cât de grea i-a devenit misiunea din cauza poverii acestui succes. Pe mesele de lucru ale judecătorilor de la Strasbourg se înalţă un Everest de hârtii şi acte,  un masiv cât Himalaia, alcătuit din munţii celor 100.000 de dosare conţinând petiţii din aproape 50 de ţări.

Toţi cei 800 de milioane de cetăţeni ai Europei au dreptul sacrosanct de a se adresa acestei curţi umane finale, care intră în acţiune după ce au eşuat autorităţile judiciare din statele membre.

Că nu doar oamenii grav şi cu adevărat nedreptăţiţi au acces la înaltul tribunal al ultimei speranţe reiese şi din modul în care sistemele represive şi autoritare au învăţat să abuzeze de o instituţie creată întru apărarea oamenilor de asemenea regimuri.

La Strasbourg de pildă, judecătorii se chinuie între altele să dea de cap plângerilor unor femei de sorginte osetă, care cu toată seriozitatea şi emotivitatea reclamate de subiect, pretind a fi fost victimele unor prezumtive  abuzuri georgiene în timpul războiului din Caucaz, din august 2008.

Auzind sfâşietoarele descrieri de atrocităţi georgiene înfăţişate Curţii de bietele femei din zona nordosetă a Gruziei, zonă ocupată de trupele Moscovei, nu va fi fiind pentru judecători o treabă simplă să distingă clar între mărturii privind crime de război şi propaganda de război a Rusiei.

Pentru edificarea juriştilor de la Strasbourg muncesc pe brânci în 400 de birouri, nu mai puţin de 600 de salariaţi.

Consacrată împlinirii marii revendicări biblice, de a se împărţi dreptatea şi celor ce nu deţin pâinea şi cuţitul, munca acestor oameni nu se opreşte brusc, dacă fac apel la ea terorişti dintre cei mai sângeroşi, precum Carlos. Ori asasinii de copii.

Un individ s-a plâns pentru a doua oară la Starsbourg că a fost ameninţat cu palme de un poliţist german, ca să dea în vileag locul unde-l ascunsese pe copilul pe care-l răpise şi asasinase.

În măsura în care a încălcat în acest caz interdicţia torturii, Germania nu poate scăpa de condamnarea la CEDO. E absurd? Aşa pare. Dar drepturile omului nu sunt divizibile. De ele beneficiază chiar şi orice criminal în masă. Ori toţi, ori nimenea.

Deşi Curtea n-are la dispoziţie poliţie şi armată, instituţia se bucură de autoritate, iar sentinţele ei de respect general, devreme ce se văd rapid şi pretutindeni aplicate.

Ceea ce îi conferă acestei instituţii un loc de mare cinste în milenara istorie a luptei pentru atingerea unui ideal al omeniei devenit, fie şi într-un târziu, realitate.

Petre M. Iancu / Martin Durm

Cand ploua, se blocheaza circulatia, accidente, morti, sute de case fara curent electric. Cand ninge, suntem un fel de Atlantida a nametilor parasita de autoritati. Iarasi cad copaci, fire de inalta tensiune sunt rupte, accesul in diferite locuri este blocat, alte case fara curent electric, alti morti, alti raniti.

Pe timp de canicula, acelasi numar de mijloace de transport in comun, acelasi tratament, aceleasi apeluri la imbracaminte din fibre naturale si la consumul a cel putin doi litri de apa zilnic din partea ministrului Sanatatii, oricare ar fi el. Si, logic, “noi facem tot ce putem” si vesnicul “nu iesiti din casa”.

Un subiect mai special sunt inundatiile. Am copilarit la tara si, de pe la vreo cinci ani cred, apa ajunge in fiecare primavara in spatele casei bunica-mii.

Nu exagerez deloc atunci cand spun “in fiecare primavara”. Si-i destul de cand nu mai am cinci ani si apa tot continua sa ajunga pe drumuri si in case in judetul Dambovita, doar unul din zecile de judete afectate de inundatii cand zapada se topeste, asa cum e si normal, ca zapada sa se topeasca primavara.

Dar totul are si o logica: romanul nu doar ca a uitat sa construiasca iarna caruta si vara sanie si raurile ies din matca, romanul a uitat, pur si simplu…

Dupa toate astea, oamenii isi pierd “agoniseala de-o viata” si apoi se bat pe bietii sarmani ramasi fara nimic politicieni in balerini, reporteri care nu stiu cum ajung mereu imbracati in cizme de guma pana aproape de brau si atarna de o creanga sa nu-i ia apa, ONG-uri si vedete care le dau pateu cu paine.

Se fac campanii de strangere de fonduri, se strang bani, dupa care intentiile bune se lovesc de marele zid chinezesc al Romaniei: administratia locala, care decide cum si in ce fel vor fi folositi banii.

Punct si de la cap cu inundatiile in anul urmator: acelasi scenariu, aceiasi actori, acelasi “final fericit”. De ce nu se evalueaza zonele de risc in materie de inundatii, de ce nu se refac si de ce nu se fac diguri mai solide acolo unde este cazul?

Abia dupa fiecare viata care se duce pe holurile sau paturile din spitalele pline de gandaci neaos romanesti, medicii sunt sanctionati. Si asta doar daca totul ajunge in presa. Doctorii ajung sa se uite la oameni ca la niste bucati mari de carne prin care curge sange. Zici tu ca se uita la tine? Eu zic ca vede prin tine.

Ce? Exact ce muschi se misca atunci cand tu iti duci mana la ochelari sa ii asezi, care muschi se relaxeaza atunci cand stai picior peste picior. Iar cand tu stai cu halatul strans pe tine, pe langa tine inainte de operatie, n-are nicio treaba ca esti dezbracat. Cu siguranta i s-a urat de cati oameni goi vede in fiecare zi.

Poate ca-i normal, poate ca nu-i normal sa se intample asta dupa nspe mii de operatii si consultatii ce se prelungesc mult peste 48 de ore continue, dupa ce cabinetul ajunge un fel de a doua casa. Un lucru e insa sigur: nu eu sunt judecatorul. Dar, pe de alta parte, stiu ca atunci cand nu iti mai faci treaba bine, te retragi.

Asta spune, sau mai degraba spunea, bunul simt, o valoare morala care, cel mai probabil, a parasit Romania de cam multicel. De juramantul lui Hipocrate nu mai zic nimic, ca or sa rada si curcile de mine (Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea si Panaceea, pe totii zeii si zeitele, luandu-i ca martori ca voi indeplini…)

Doua persoane si-au pierdut viata pe zebra mortii de pe Kiseleff. O tanara a fost accidentata mortal, pe 31 ianuarie, pe Soseaua Kiseleff. Anul trecut, tot pe Soseaua Kiseleff, pe acelasi marcaj pietonal, a fost lovita mortal o studenta din Republica Moldova. A trebuit sa moara o a doua persoana pe Soseaua Kiseleff din Capitala, la aceeasi trecere de pietoni, ca zebra sa fie semaforizata. Doua vieti la schimb pe doua semafoare…

Pe langa tot ce induram in fiecare zi, de bunavoie si nesiliti de nimeni, mai nou se fura arme, se sparg banci, impuscaturi in plina zi, in plina strada, vestul salbatic fiind mic copil pe langa Romania.

Asta desi Romania are, teoretic, incepand cu 1990, constiinta prevenirii: initial Serviciul Roman de Informatii, apoi Serviciul de Informatii Externe, serviciul secret din cadrul MAI, serviciul secret din cadrul Armatei. Avem Jandarmerie, avem Politie. Avem, nu zice nimeni ca nu, insa starea generala pare sa fie de dormit in front. Si pentru ca avem, nici pana in 2009 Romania nu stie ce inseamna prevenire, interventie, neutralizare si lichidare.

Bancile din Romania considera ca un paznic, un seif, un sistem de alarma, inclin sa cred defect, camere de luat vederi care merg 24 de ore din 24 sunt de ajuns. Cu asa paza, ne mai mira oare ca s-a ajuns la ziua zi banca sparta? Asta in conditiile in care bancile din afara sunt pazite mai abitir ca un depozit de munitii… Depozit din afara, ca la noi stim ce patesc si depozitele de armament.

Traitul in Romania a ajuns un fel de obicei prost pe care inca il practicam pentru ca am devenit dependenti.

Inghitim, acceptam sa inghitim ce ne bagam singuri pe gat dintr-un soi de inertie nenorocita. Mancam acelasi jeleu cu gust dubios in fiecare zi si nu, nu ne-am saturat. Il vom manca si maine, si poimaine. In caz ca nu ne ramane in gat.

Poate d-aia am uitat sa zambim si nu ridicam capetele din pamant. Nu vrem sa ne stricam ziua chiar de la 6 dimineata. Timpul inca mai are rabdare cu romanii, asa ca ne raman destule ore pana se lasa seara sa injuram viata de mii de ori, ca ne-am nascut si ca existam in loc sa traim, ca, din atatea locuri unde puteam sa ne nastem, am aterizat in tara lui Sisif, unde se exista chiar si cand zeii au murit.

Sunt doar cateva exemple si poate ca m-am ferit de cele care dor ceva mai rau. Toate, insa, au o singura concluzie: in Romania trebuie mai intai sa mori ca sa se ia masuri.

La ce se iau masuri dupa, cand Romania e asa de cand o stim, poate cu mai multe circuri ale foamei transformate in mall-uri si fara sobolanii pe care ii dadeam ceva mai incolo pentru ca stateau pe creta de sotron? De ce dupa? De ce? La ce? Si, cand in sfarsit se iau masuri, sunt fie de mantuiala, fie dureaza cel mult o zi. Si iar de la cap. Dar, una peste alta, macar acum avem, in sfarsit, buget!

Adriana Toma

Gardianul

Un târgumuresean a reclamat la toate forurile posibile – Parchete, Politie, UM 0962, DGA etc. – despre faptul ca a fost silit sa participe la contrabanda de armament, de persoane si de tigari, însa nici o institutie a statului nu vrea sa ancheteze sesizarea. Asa ca  l-a sesizat, în scris, inclusiv pe seful statului, presedintele Traian Basescu, în speranta ca vreuna din multele autoritati si organisme de ancheta ale statului român vor binevoi sa investigheze cele relatate.

„Gardianul” a informat, saptamâna trecuta, despre un caz iesit din comun, de pasivitate inexplicabila a mai multe autoritati ale statului român. Concret, un târgumuresean, pe nume Cristinel Soitu, a decis, din motive care nu au relevanta în raport cu cele relatate de noi aici, sa se autodenunte si sa denunte, totodata, o lunga serie de acte infractionale comise de o grupare interlopa din Târgu-Mures. Grupare despre care, spune Cristinel Soitu, stie ca e condusa de celebrul Tolea Ciumac, devenit celebru prin intermediul televiziunii OTV si al tabloidelor. Infractiunile la care Soitu a fost obligat sa participe (si pe care le-a denuntat tuturor institutiilor enumerate aici mai sus) sunt extrem de grave. Cele mai neînsemnate sunt santajul, amenintarile cu moartea si vatamarile corporale. Soitu spune însa ca a fost obligat sa participe la contrabanda de tigari, de persoane, dar si de armament. Si nu vorbim aici de doua-trei pistoale, ci de „1,5 tone de armament”. Destul pentru a înarma un întreg regiment.

Cetateni moldoveni, transportati ilegal în Italia
În sesizarile sale, trimise, practic, peste tot, Cristinel Soitu a relatat, cu lux de amanunte, cum a fost obligat de grupul interlop de la Târgu-Mures sa transporte, ilegal, în Italia, cu camionul apartinând firmei sale, un grup de 26 de cetateni ai Republicii Moldova. „I-am dus pe toti pâna dincolo de frontiera italiana. I-am îmbarcat la Huedin, de lânga Cluj Napoca”, a spus autodenuntatorul. Sesizarile înaintate de Soitu formatiunilor Politiei, specializate în combaterea criminalitati organizate, nu au avut nici un ecou. Directia Generala Anticoruptie (DGA) s-a spalat, la rându-i, foarte repede pe mâini, argumentând ca se ocupa doar de angajati Ministerului Internelor. Bun, iata atunci un pasaj dintr-o sesizare a lui Cristinel Soitu, în care se face vorbire de infractiuni comise de angajati ai MI: „Doamna procuror (Simona Târlea, procuror-sef al Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate si Terorism Mures – n.r.) s-a disculpat, spunând ca nu din cauza ei cercetarile au ajuns pe o linie moarta… s-a ajuns la impas datorita scurgerii de informatie catre infractori, prin politistii care au anchetat cauza”. Speram ca acum am trezit si interesul DGA pentru acest caz.

Contrabanda de armament  si persoane nu intereseaza nici o autoritate a statului?
Dupa mai bine de doi ani în care a reclamat acest lung sir de infractiuni, la toate organismele posibile, omul a constatat, dezamagit, ca nici una din institutiile statului nu misca un deget pentru a investiga activitatea grupului interlop. A apelat la una din ultimele sale sperante, presa. Si aici însa s-a lovit de cenzura impusa de patronii ori redactorii-sefi ai majoritatii publicatiilor si posturile tv din Târgu-Mures. Acum, în disperare de cauza, omul s-a adresat cu un memoriu însusi sefului statului, presedintele Traian Basescu. Evident, acesta nu va citi, probabil, niciodata memoriul târgumureseanului. O va face careva din consilierii sau angajatii Presedintiei. „Dupa doi ani de lupta cu morile de vânt, n-am reusit înca sa aflu care dintre institutiile statului e abilitata si obligata sa ancheteze contrabanda de armament si de persoane. Nu sunt nebun, stiu ce vorbesc, stiu ce am facut. Vreau numai sa aflu cine trebuia sa cerceteze lucrurile semnalate de mine si n-a facut-o, purtându-ma cu vorba mai mult de doi ani”. Lansam, asadar, mai departe provocarea: intereseaza pe vreuna din institutiile de ordine publica si de siguranta ale statului român niste maruntisuri cum ar fi contrabanda de armament si de persoane?

Andrei Vlad

După aproape 20 de ani, nomenclatura comunistă care a dat lovitura de stat din 22 decembrie 1989 nu mai are nici o jenă. Procesele pentru aflarea adevărului despre revoluţie şi mineriade, stagnează în continuare, dar, fiul dictatorului îşi revendică prin justiţiebunurile aflate în folosinţa părinţilor şi le cîştigă. Nu că le avea de la vreun străbun, ci pentru că le folosea dictatorul, deşi erau din categoria bunuri ale întregului popor, rechiziţionate de la vreun burghez, după 48, mort în cine ştie ce puşcărie comunistă. Şi de ce să nu câştige, dacă cei care au confiscat revoluţia au pus ţara la mezat, şi-au însuşit tot ce se putea în 20 de ani, au ajuns şefi de bănci, şefi de partide, politicieni prin parlament, tot din bunurile întregului popor.

Revoluţionarii ce fac?

Unii dorm şi-şi papă liniştiţi indemnizaţia, alţii se bălăcăresc între ei pentru a sprijinii mafia care i-a parafat.

Urmaşii eroilor de la revoluţie profită de morţii lor, fac valuri că le-au cam crescut copiii şi mai vor, aşa că pun şi ei umărul la sprijinitul mafiei care i-a avizat, că poate mai pică ceva.

Cei care luptă în continuare pentru aflarea adevărului, care întrabă cine a dirijat moartea după 22, sunt linşaţi mediatic de cei ajunşi la putere pe cadavrele celor aproape 1000 de morţi şi de cei care au fost făcuţi revoluţionari de mafia certificatelor şi nu au nici un interes în acest sens.

S-a ieşit în stradă pe 21 decembrie 1989 şi s-a strigat „jos dictatura”, „jos comunismul” , „fără volenţă”, „Timişoara” şi am ajuns să ne conducă după 20 de ani tot comuniştii. În locul unui stat de drept avem un stat mafiot favorizat de o legislaţie ambiguă adoptată de-a lungul anilor şi care ne induce insidios ideea că tot dictatura este mai bună.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit pentru 2 iunie termenul pana la care Guvernul Romaniei trebuie sa prezinte observatiile sale referitoare la cererea Asociatiei 21 Decembrie de condamnare a statului pentru nesolutionarea dosarului Mineriadelor din 1990.

In raspunsul primit de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, datat 9 februarie, Asociatia 21 Decembrie este anuntata ca i s-a cerut Guvernului Romaniei ca, pana la data de 2 iunie, sa trimita observatiile sale privind admisibilitatea cauzei.
Raspunsul Guvernului Roman, atentioneaza CEDO, trebuie sa se refere la chestiunile indicate de Curte, informeaza NewsIn.
Raspunsul primit, mai arata CEDO, va fi comunicat Asociatiei pentru a raspunde, apoi, in scris, in numele recurentilor.
CEDO mai informeaza ca in locul lui Corneliu Barsan, recuzat de Asociatia 21 Decembrie, Guvernul a desemnat pe Florin Streteanu ca judecator ad-hoc.
Presedintele Asociatiei 21 Decembrie, Teodor Maries, a declarat, vineri, pentru NewsIn, ca Asociatia a trimis la CEDO o actiune comuna, pentru judecarea atat a nesolutionarii dosarelor Mineriadei, cat si a tergiversarii dosarului Revolutiei.
“Se pare ca cineva de la CEDO, din partea Romaniei, are interese pentru a separa acele dosare, pentru ca noi le-am trimis in aceeasi actiune, iar acolo au fost prezentate ca fiind doua actiuni separate”, a spus, pentru NewsIn, Teodor Maries.
Pe de alta parte, potrivit avocatului Asociatiei 21 Decembrie, Antonie Popescu, Asociatia a mai facut la CEDO o alta actiune separata, in care contesta decizia CCR, prin care civilii nu mai pot fi judecati de instantele militare.
Pentru aceasta actiune CEDO nu a stabilit inca un termen limita pana la care Guvernul Romaniei sa trimita observatiile, a declarat Antonie Popescu pentru NewsIn.
De asemenea, CEDO cere Romaniei sa prezinte, pe 26 februarie, observatiile facute de Agentul Guvernamental al Romaniei pentru CEDO privind plangerea Asociatiei 21 Decembrie de condamnare a statului roman pentru nesolutionarea dosarului Revolutiei.
Potrivit unui raspuns din decembrie al Ministerului Afacerilor Externe, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a comunicat statului roman, pe 6 decembrie 2008, plangerea primita de la Asociatia 21 Decembrie si de la presedintele acesteia, Teodor Maries, impotriva Romaniei.
La aceeasi data, sustinea MAE, a fost comunicata si plangerea formulata de Nicolae si Elena Vlase, cele doua cauze urmand sa fie analizate impreuna. Potrivit actiunii depuse la CEDO, Elena si Nicolae Vlase sunt parintii unui tanar ucis in 1989, in timpul manifestarilor anticomuniste de la Brasov, Nicolae N. Vlase.

Ziare.com

“Mi se atribuie o denumiere inventata Ilici, pentru a consacra fabulatia mincinoasa privind legaturile mele cu KGB-ul”

Cand isi pierde cumpatul, fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu este in stare sa apeleze la “figuri de stil” care cu siguranta reverbereaza si astazi in mentalul colectiv al poporului roman. Daca, in ani ‘90, ca sef de stat isi permitea sa gratuleze reprezentantii presei cu expresii gen “mai, animalule” sau “mai, magarule” ori isi eticheta colegii din partid cu adjective ca “mai, neghiobilor”, “evoluand” pana la a-l cataloga pe Mircea Geoana drept un “prostanac”, presedintele de onoare al social-democratilor face un pas inapoi si il defineste doar “obraznic” pe un forumist “ticalos”.

Reactia liderului PSD a fost dezlantuita de un comentariu postat la unul din articolele pe care le-a scris pentru un cotidian central. Si, cum comentariul venea din mediul “virtual”, Ion Iliescu a ales sa-i raspunda “forumistului” tot pe internet, mai precis pe blogul personal.

“Obraznicul” si-a permis in nemernicia lui sa puna la indoiala originea roamneasca a sotiei lui Ion Iliescu “banuind ca ar fi rusoaica, cu numele probabil de Natasa”.

Toate ca toate, dar pana aici i-a fost “forumistului” si, pentru prima data, Ion Iliescu ne explica originea profund romaneasca a sotiei dumnealui. “Sotia mea este romanca get-beget – si bucuresteanca. Ea s-a nascut si a copilarit in cartierul Giulesti-Crangasi. Numele sau de fata era Serbanescu Elena (Nina). Mama sa – Maria, tatal – Anghel, o sora mai mare – Maria”, scrie Iliescu.

Si tot acel “comentator” a continuat cu o alta “marsavenie” la adresa fostului sef de stat, i-a atribuit (de parca ar fi fost singurul) o “denumire inventata – Ilici – pentru a consacra fabulatia mincinoasa privind legaturile” sale cu Rusia, cu KGB-ul.

Daca a existat vre-o persoana in Romania care ar fi putut crede asa ceva, atunci sa ii fie rusine. Cu siguranta este un obraznic deoarece ” niciodata, nimeni” nu l-a denumit astfel ne asigura fostul presedinte. Ba, mai mult, numele sau “consacrat, in familie si printre prieteni a fost intotdeauna Ionel. Pana si colegii mei rusi, de la Institutul Energetic din Moscova, unde am studiat intre anii 1950-1954, imi spuneau tot Ionel (scriindu-mi numele in grafie chirilica, cu semn moale dupa l)”, ne asigura Ion Iliescu.

Si cum a rezolvat doua mari probleme explicandu-ne ca sotia sa este romanca pura si ca nici vorba ca el sa fi avut vre-o legatura cu KGB-ul, dupa principiul “nici peste nu am mancat, nici gura nu imi miroase”, fostul presedinte explica misterul aparitiei sale langa dictatorul Nicolae Ceausescu in niste fotografii facute publice de presa centrala.

“Se da o semnificatie cu substrat unor fotografii aparute in presa impreuna cu familia Ceausescu, aflat in 1976 intr-un week-end la Iasi, punand intrebarea, “cu tendinta”, ce fel de “disidenta” faceam eu daca “ii organizam concediul” familiei Ceausescu?”.

Nu era niciun fel de concediu. Era un moment de ragaz al sefului statului (de atunci) pe parcursul unei vizite oficiale in judet. Eu indeplineam o simpla functie de gazda”.

Daca totusi mai aveti unele indoieli, ar trebui sa urmati sfatul lui Ion Iliescu si sa nu “cautati alte semnificati” in aceste poze sau sa speculati in “in acest fel unele materiale fotografice”.

Convins, insa, ca unii dintre dumneavoastra nu ii vor urma sfatul, Ion Iliescu se resemneaza in fata naturii umane, “ticalosia unora nu cunoaste margini”, se resemneaza presedintele de onoare al PSD.

Ciprian STOLERU

Ziua

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu mai are dreptul sa faca publice mapele profesionale ale magistratilor. Aceasta interdictie se aplica dupa o decizie a Curtii de Apel Bucuresti din 28 octombrie 2008.

Potrivit sentintei, CSM nu mai poate dezvalui traseul profesional al magistratilor, Curtea de Apel motivand ca aceste informatii nu ar fi de interes public, relateaza Evenimentul Zilei.

Practic, instanta a decis anularea hotararii (38/2008) prin care CSM stabilise ca informatiile respective pot fi comunicate contribuabililor. Hotararea fusese atacata in instanta de Asociatia Magistratilor din Romania (AMR). CSM nu a facut recurs. Aceeasi hotarare a CSM a mai fost contestata si de Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR).

Curtea de Apel Bucuresti a dat castig de cauza AMR, care a atacat in instanta hotararea CSM, pe motiv ca ar fi “gresit fundamentata juridic” si ca ar incalca rolul Consiliului, de garant al independentei justitiei, “prin adaugiri nepermise la textul de lege”.

Reclamantul sustine ca statutul judecatorilor si procurorilor (art. 42 al Legii 303/2004) prevede ca datele din dosarul profesional al magistratilor sunt confidentiale si ca interesul public vizeaza activitatea, si nu persoana magistratului. Prin urmare, CSM ar fi apreciat eronat ca mapele profesionale s-ar incadra in categoria informatiilor publice.

Argumentul AMR: dosarul profesional are date cu caracter personal, referitoare la o persoana fizica “identificata sau identificabila”. In aceste conditii, arata Asociatia, ar fi o greseala sa se faciliteze publicului monitorizarea datelor, “cata vreme finalitatea acestei operatiuni este necontrolabila”.

Numai ca, in continuarea expunerii sale, AMR se contrazice, afirmand totusi ca finalitatea “nu poate fi decat aceea de decredibilizare a magistratului si a sistemului”. Altfel spus, prezentarea in presa a erorilor comise de magistrati si a sanctiunilor aplicate acestora duce la distrugerea increderii in justitia din Romania.

Pe de alta parte, AMR uita ca in mapele profesionale ale unor magistrati nu apar doar sanctiuni, ci si avansari sau evaluari pozitive.

Argumentul suprem al Asociatiei se rezuma astfel: “Distrugerea prestigiului individual al unui magistrat, chiar daca legea ii da acestuia dreptul sa ramana in sistem, in ciuda greselilor comise, este o tratare lipsita de profesionalism a rolului magistratului in societate”.

AMR nu tine cont nici de faptul ca etapele carierei unui magistrat, printre care sanctiunile, avansarile, numirea, promovarea sau revocarea din functii, sunt la vedere prin evidentierea lor in documentele publice ale altor institutii ale statului. Astfel, ascunderea informatiilor centralizate in mapele profesionale are doar un efect major: ingreuneaza abuziv accesul la informatii publice.

Totodata, AMR ignora si Codul de Procedura Civila, care prevede ca sanctionarea unui magistrat pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta duce la revizuirea procesului. Ceea ce face ca respectiva sanctiune sa nu mai fie una confidentiala. Chiar si in ciuda evidentei, AMR considera ca nu se justifica diseminarea informatiilor despre sanctionarea unui magistrat.

O decizie “corecta si legala”

In opinia presedintei AMR, judecatoarea Mona Maria Pivnicieru, decizia Curtii de Apel Bucuresti este “corecta si legala”. Ea a precizat pentru Evenimentul Zilei ca intreaga mapa a magistratului nu poate fi publica deoarece “exista reglementari internationale care protejeaza datele cu caracter personal”.

Judecatoarea Pivnicieru sustine ca in celelalte state europene devin publice doar numirile, avansarile, revocarile sau eliberarile din functie. Presedintele AMR subliniaza ca aceste masuri vizeaza intarirea increderii in sistemul judiciar.

“In cazurile in care se decide sanctionarea unui magistrat, dar fara excluderea acestuia din sistem, acesta trebuie sa se bucure in continuare de increderea justitiabililor”, a adaugat Pivnicieru.

Mapa profesionala

Mapa profesionala contine informatii despre traseul profesional al unui procuror sau judecator. Fiecare dintre acestia are, in baza de date a CSM, o mapa profesionala, care include documentele emise de institutiile in care magistratul a activat. Concret, la mapa profesionala se regasesc informatii despre calificative obtinute de-a lungul carierei, promovari, retrogradari, dar si despre sanctiunile primite pentru posibile erori sau deficiente in exercitarea activitatii.

Dezbaterile publice pe acest subiect au fost declansate de aparitia in presa a mapelor profesionale ale senatoarei PNL Norica Nicolai si ale fostilor ministri ai justitiei Monica Macovei si Cristian Diaconescu.

Ziare.com

Jurnalul National – 14 februarie 2009

Dezvăluirile unui bărbat care afirmase că a făcut parte din banda ucigaşilor au stârnit vâlvă ieri, la Veszprem. Bărbatul susţine că este acum informator al Poliţiei şi s-a arătat extrem de revoltat de modul în care este tratată ancheta de către forţele de ordine.

În opinia sa, Poliţia ştie exact din ce trăia de ani buni banda criminalilor şi nu a făcut niciodată un pas concret pentru a o stopa.

“POLIŢIŞTII POZEAZĂ ÎN SFINŢI”

Bărbatul, cu antecedente penale serioase, susţine că în spatele asasinării lui Cozma este un război între bande rivale. “Mă revoltă modul în care poliţiştii pozează în sfinţi. Ştiu de ani buni despre aceasta bandă, ştiu cine sunt, cum trăiesc, de unde câştigă banii. Probabil ştiau că se pregătesc de ceva sâmbăta trecută, totuşi nu au intervenit. Dacă Poliţia, acum zece ani, când au început violenţele, i-ar fi prins, nu se întâmpla nimic. Este exclus ca aceştia să fi venit să danseze la Veszprem. Exclus! Au venit cu un scop concret. Căutau pe cineva! Au căutat să îşi extindă influenţa, să terorizeze clubul. Metoda este binecu­nos­cută. Creează scandal, acum de exemplu au refuzat să plătească, sparg tot, apoi revin a doua zi şi cer taxă de protecţie. În ce constă această taxă? 10% din încasările zilnice plus bodyguarzi pentru local, plătiţi de ei. Aşa au procedat şi în celelalte locuri. Nu te poţi lupta cu ei, nu te poţi împotrivi. Cine nu plăteşte o încurcă! Exact asta s-a întâmplat la Veszprem, numai că au interve­nit handbaliştii, cu care nu se cunoşteau. Poliţia vrea să iasă basma curată, când e evident ce s-a în­tâmplat: gaşca lui Sztojka venise să preia clu­­bul”, a declarat bărbatul, sub rezerva anonimatului, ziarului Veszpremi Naplo. Potrivit bărbatului, clanul care terorizează zona Lacului Balaton este format din 100-120 de familii de ţigani.