Asociaţia 21 DECEMBRIE 1989

În motivarea sentinţei de condamnare în procesul privind revoluţia de la Timişoara, dată marţi publicităţii de către instanţa supremă, judecătorii arată modul în care a acţionat generalul în rezervă Mihai Chiţac, în după-amiaza de 18 decembrie 1989, când, personal a deschis focul asupra a aproximativ o sută de manifestanţi.

“Mihai Chiţac s-a implicat în activitatea de reprimare a demonstranţilor, a făcut parte din structurile de conducere a acestei acţiuni, poziţie din care a acţionat cu exces de zel pentru aducerea la îndeplinire a ordinelor date de Nicolae Ceauşescu”, consemnează judecătorii în motivarea sentinţei.

Astfel, citând din consemnările jurnalului de operaţiuni al Diviziei 18 mecanizată, magistraţii reţin că Mihai Chiţac a dat ordin să fie folosite gaze lacrimogene şi a cerut să se execute manevre pentru a nu permite formarea grupurilor de demonstranţi. “Mâine dimineaţă se vor folosi substanţe lacrimogene; să aibă toţi militarii mască contra gazelor” sau “Generalul Chiţac – către cordoanele bine concepute dar staţionare. Să se execute manevre pentru a nu permite formarea grupurilor de terorişti”, sunt fragmente preluate de magistraţi în motivarea lor.

Mai mult, spun cei nouă magistraţi ai Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie (ICCJ), “prin activitatea desfăşurată şi prin ordinele date, inculpatul Chiţac Mihai a contribuit direct la reprimarea demonstranţilor adunaţi în faţa Catedralei, la data de 18 decembrie 1989″.

În după-amiaza de 18 decembrie 1989, în faţa Catedralei din Timişoara s-au strâns aproximativ o sută persoane, printre care foarte mulţi tineri şi copii, având lumânări aprinse şi scandând lozinci împotriva regimului comunist. Manifestanţii erau paşnici şi nu s-au dedat la acte de violenţă, se mai arată în document.

“La ordinul lui Ion Coman (secretar CC al PCR-n.r.), Mihai Chiţac s-a deplasat la Catedrală în seara aceleiaşi zile, cu un autoturism ARO, însoţit de martorii Predonescu Nicolae şi Elek Gyula. În zona Catedralei, spre primărie, se afla un dispozitiv de militari de la UM 01233 Buziaş şi de la Batalionul de grăniceri Timişoara, iar vis-a-vis de Catedrală era dispozitivul D 1 al MI format din trupe de miliţie şi securitate. Militarii din zonă erau înarmaţi şi aveau cartuşe de război”, se arată în actul citat.

Mihai Chiţac a fost “nemulţumit” de faptul că manifestanţii nu au fost împrăştiaţi din faţa Catedralei şi, având asupra sa un pistol mitralieră, s-a îndreptat spre Catedrală şi a tras foc automat asupra mulţimii aflată pe trepte, strigând: “La canaliile astea le trebuie revoluţie? Lasă că le arătăm noi revoluţie”, consemnează judecătorii ICCJ în motivarea sentinţei.

În susţinerea acestor afirmaţii, magistraţii reţin declaraţiile martorilor oculari Cătălin Paul Marin, militar în termen la UM 01233 Buziaş. Audiat fiind în cursul procesului, martorul a arătat că nu îşi mai aminteşte dacă inculpatul Chiţac a tras foc automat asupra mulţimii aflată la Catedrală, însă şi-a menţinut declaraţia dată la 14 martie 1990, făcând precizarea că “atunci a spus adevărul, a dat de bună-voie acea declaraţie, nu a fost constrâns în vreun fel şi nu i s-a dictat conţinutul declaraţiei”.

Declaraţia militarului Cătălin Marin nu este singura, ea legându-se cu declaraţiile date de martorilor oculari Iepure Ioan, Popa Cristian, Tămâian Ciprian – militari în termen la aceeaşi unitate militară şi Popa Gabriel Virgil, care au relatat aceleaşi fapte şi anume, că l-au văzut pe inculpatul Chiţac îndreptându-se cu un pistol mitralieră spre treptele Catedralei după care au auzit foc de armă automat.

La audiera din 5 decembrie 2006, martorul Gabriel Virgil Popa a spus că în declaraţia pe care a dat-o în 1990 şi care se află la dosarul de urmărire penală, a relatat “ceea ce a văzut personal, cât şi ceea ce a înţeles de la colegi”, precum şi că asupra sa nu s-au exercitat presiuni şi nici nu i s-au făcut promisiuni pentru a da o astfel de declaraţie.

Judecătorii mai arată că în aceeaşi zi, la Catedrală, Mihai Chiţac a dat ordin să fie folosite grenadele lacrimogene pentru împrăştierea demonstranţilor şi să se tragă în aceştia.

Instanţa mai reţine declaraţia unui martor din dosar, potrivit căreia, “Chiţac l-a chemat pe maiorul Sucală la el şi i-a spus: «Tovarăşe maior, începând din momentul acesta eşti sub comanda mea şi dacă se va mai produce dezordine, vei trage în ţintele din faţă», imediat am auzit focuri de armă trase de maiorul Sucală şi de persoanele care erau în apropierea sa”.

Căpitanul Ioan Gherman a auzit cum generalul Chiţac le ordona militarilor grăniceri să treacă la scotocirea Parcului central, să deschidă focul şi să reţină demonstranţii, se mai arată în motivare. “Generalul era agitat şi se exprima cu cuvintele «omorâţi-i pe cretinii ăştia, criminalii ăştia, că au distrus oraşul ăsta, ţara asta». Militarii au executat ordinul şi au deschis focul în parc” – se arată în declaraţia unui alt martor, reţinută de cei nouă judecători în motivarea sentinţei de condamnare.

În 18 decembrie 1989, inculpatul Mihai Chiţac l-a informat pe generalul Ştefan Guşă că la Catedrală au fost împuşcaţi 25 de oameni, din care 10-12 au murit, iar în parcul de lângă Catedrală au fost arestaţi demonstranţii şi duşi la penitenciar, iar în 21 decembrie 1989 Chiţac a dat citire decretului privind starea de necesitate, spunând la acea vreme că va recurge la măsuri extreme dacă demonstranţii nu se retrag.

Generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, în prezent în vârstă de 82 de ani, au fost condamnaţi de ICCJ la câte 15 ani de detenţie, în octombrie anul trecut, în aceeaşi zi fiind încarceraţi.

Citeşte şi:

Stănculescu şi Chiţac puteau să prevadă urmările folosirii muniţiei de război

Chiţac şi Stănculescu rămân cu condamnările de 15 ani de închisoare

Cerererile lui Stănculescu şi Chiţac de anulare a sentinţelor lor, respinse

26 ianuarie 2009

Instanţa supremă a respins, luni, contestaţiile în anulare ale generalilor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac faţă de sentinţa de condamnare a lor la câte 15 ani de detenţie.

Niciunul dintre cei doi condamnaţi nu a fost prezent, luni, în sala de judecată, Chiţac fiind eliberat din 29 decembrie 2008 pentru a fi suspus unor intervenţii chirurgicale, în timp ce Stănculescu aşteaptă marţi o decizie a instanţei militare privind o eventuală punere în libertate din considerente medicale.

La şedinţa de luni, avocaţii au invocat faptul că în faza de recrus a celor doi generali, aceştia nu au fost audiaţi, iar acest demers procedural ar fi trebuit îndeplinit. Procurorul a respins susţinerile avocaţilor, arătând că cei doi au fost audiaţi în primă instanţă.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins cererile în cazul generalilor, găsiţi vinovaţi pentru reprimarea manifestanţilor de la Timişoara în decembrie 1989.

Astfel, ei rămân cu sentinţele de condamnare la câte 15 ani de detenţie.

În 16 octombrie 2008, magistraţii instanţei supreme l-au condamnat pe Victor Athanasie Stănculescu la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav şi la cinci ani de interzicere a unor drepturi. Totodată, el a mai primit şapte ani şi şase luni de detenţie pentru tentativă la omor deosebit de grav, pedeapsa fiind asociată cu patru ani de interzicere a unor drepturi. Prin contopire, Stănculescu va executa pedeapsa cea mai grea, adică de 15 ani, la care se va adăuga şi pedeapsa degradării militare.

Tot la 15 ani de detenţie şi cinci ani de interzicere a unor drepturi a fost condamnat şi Mihai Chiţac, pentru omor deosebit de grav. La această pedeapsă s-a adăugat şi cea privind degradarea militară.

În perioada 17-20 decembrie 1989, la Timişoara, s-au înregistrat 72 de morţi şi 253 de răniţi, prin împuşcare. De asemenea, o femeie a fost călcată de tanc, pe Podul Decebal, iar alte 43 de persoane au fost bătute de către forţele de represiune.

Procesul revoluţiei de la Timişoara a început în aprilie 1998, în anul 2000 generalii Chiţac şi Stănculescu fiind condamnaţi la câte 15 ani de detenţie. Chiţac a fost încarcerat cinci luni, Stănculescu fiind dat în urmărire internaţională, întrucât nu era de găsit. În cazul lui Chiţac, magistraţii militari i-au înterupt executarea pedepsei pentru a fi operat la prostată, ceea ce nu s-a realizat, anterior fiind internat şi pentru afecţiuni cardiace. la scurt timp, Chiţac a fost eliberat.

Concret, după schimbarea puterii şi revenirea social-democraţilor la guvernare, în februarie 2001, procurorul general al României de atunci, Joiţa Tănase, a suspendat sentinţa de condamnare a generalilor şi a formulat recurs în anulare, astfel că procesul generalilor a fost rejudecat din motive de procedură, iar în 16 octombrie 2008, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât definitiv condamnarea generalilor la câte 15 ani de detenţie.

Cei doi au fost încarceraţi în aceeaşi zi, la scurt timp ei formulând cereri în instanţă de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale.

Mediafax

24 Ianuarie 1859

Alegerea aceluiaşi domnitor în Principatele Române

ALEXANDRU ION CUZA

Sa discutam ceea ce nu s-a scris despre Cuza in manualele de istorie din perioada comunista:
Alegerea lui Cuza ca domn a fost o solutie provizorie propusa de clasa politica romaneasca:
adunarile Ad-Hoc din 1958 au cerut ca principiu aducerea unui print strain dintr-o tara ‘nemegiesa’ cu Principatele. S-a adoptat varianta alegerii lui Cuza pe o durata determinata, de 7 ani (ceea ce nu se spune in manuale).
Alegerea lui Cuza a incalcat Conventia de la Paris (conventie facuta de Marile Puteri ca o Consitutie pentru Principate), dar a fost facuta in acord cu Franta care face ca celelalte puteri sa accepte acest lucru.
De ce Cuza?
Din cauza rivalitatilor familiilor boieresti din cele doua Principate si din teama de o interventie militara straina (ruseasca, in primul rand, apoi otomana).
In Moldova adunarea Ad-Hoc era in majoritate pro-unionista, dar candidatul cu cele mai mari sanse se prefigura a fi Mihail Sturza (fiu de domnitor).
In Tara Romaneasca adunarea Ad-Hoc era dominata de anti-unionisti. Candidatul favorit era Nicolae Golescu.
Cuza avea o functie militara importanta si astfel se spera la ajutorul armatei in cazuri neprevazute.
Partidul National Liberal (condus de Bratianu) este cel ce face presiuni organizand demonstratii de strada pentru a forta alegerea lui Cuza la Bucuresti.
De ce a existat o aripa anti-unionista?
Clasa politica isi dadea seama ca Unirea ar fi insemnat pierderi in functii si privilegii, ceea ce s-a si intamplat:
In primii 3 ani de domnie au existat 2 guverne, unul la Iasi si altul la Bucuresti, iar Cuza domnea 6 luni la Iasi, 6 luni la Bucuresti.
In 1861 Imperiul Otoman recunoaste Unirea (la presiunea Frantei, nu neaparat prin meritul lui Cuza) doar pe durata vietii lui Cuza.
Se alege capitala la Bucuresti, desi Iasiul era mai bine dezvoltat urbanistic.
Motive:
Iasiul era la 15 km de granita si ar fi fost repede ocupat in cazul unei interventii rusesti.
Bucurestiul avea o pozitie geografica mai favorabila pentru o dezvoltare ulterioara.
Mutarea capitalei la Bucuresti a fost insotita de mutarea functionarilor statului de la Iasi la Bucuresti. Cei ce au refuzat mutarea si-au pierdut functiile. Cei ce pleaca sunt intampinati cu raceala si ironie la Bucuresti, fiind vazuti ca niste potentiali concurenti de catre baronii locali.
Iasi-ul devine un oras de provincie, pretul caselor scade in decurs ce cativa ani,
si astfel aici apar primele nemultumiri serioase de pe urma Unirii.
Dupa lovitura de stat din 1864 Cuza instaureaza un regim cezarist bazandu-se pe o camarila intretinuta din afaceri cu statul. Democratia fragila este insotita din primii sai ani de instaurarea coruptiei.
Detronarea lui Cuza s-a facut pentru ca:
partidele politice nu au acceptat dictatura personala instaurata prin lovitura de stat, dar au evitat sa reactioneze in 1864 de teama unei interventii armate straine care ar fi anulat Unirea.
Desi nu i-a picat bine, Cuza a plecat din tara fara tam-tam, fiind convins ca un scandal international nu ar face bine Unirii fragile.
Imediat dupa 11 februarie incep miscari anti-unioniste la Iasi, sponsorizate de Rusia, cu complicitatea unor boieri moldoveni care isi doreau domnul lor si functiile inapoi.
Guvernul reprima manifestatiile violente de strada tragand in demonstranti, dupa ce cativa soldati sunt calcati in picioare de multime. Se minimalizeaza importanta acestor miscari.
Puterile vecine (in special Rusia si Austria) pregatesc o interventie militara sub motivul ca Principatele ies din prevederile Conventiei de la Paris.
Bratianu pleaca de urgenta in turneu diplomatic in Franta pentru a obtine de la Napoleon al III-lea acceptul pentru un print strain si ajutorul Frantei pentru ca acest print sa fie acceptat de Europa.
Primul print vizat a fost Filip de Flandra (in adunarile Ad-Hoc se ceruse si print de origine latina). Acesta refuza.
Solutia Carol de Hohenzollern vine de la Napoleon al III-lea si este respinsa de puterile potrivnice Unirii (Rusia, Austria, Turcia).
Carol vine cladestin in tara, de teama de a nu fi prins de politia austriaca.
Este ales print printr-un plebiscit la 10 mai 1866 (plebiscit regizat de liberali).
Inca o data politica faptului implinit si sprijinul Frantei face ca Unirea Principatelor sa fie acceptata de Europa si sub domnia lui Carol.
Unirea din 1859 mai are de trecut un hop in 1870, cand miscarea subversiva cunoscuta sub denumirea de ‘Republica de la Ploiesti’ cere plecarea de pe tron a domnitorului german si risca anularea Unirii.

SPECTACOLUL DE TEATRU SI MUZICA CLASICA “BASARABIA – DOR DE LIBERTATE”

-vineri, 23 ianuarie, ora 18.00, la sala Dalles, intrarea liberă-

Aniversarea a 150 de ani de la Mica Unire, din 1859, între Ţara Românească şi Moldova, va da ocazia românilor din Bucureşti să nu uite de românii din Basarabia, cel mai mare teritoriu din spaţiul românesc ce nu se află în componenţa României de astăzi.

Din program: piesa de teatru “Caldura mare” de I.L. Caragiale, lucrari pentru pian, vioara si jazz din repertoriul romanesc si international, precum si recitari de poezii apartinand regretatului poet Grigore Vieru. Artistii au varste cuprinse intre 10 si 14 ani si sunt elevi ai Liceului de muzica “Dinu Lipatti” si ai Colegiului German Goethe. Continue Reading »

În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar.

George Orwell

Vineri, 28 Noiembrie 2008

„12 mai 1984, sau cel putin asa cred…”(în carte 4 aprilie 1984)- iată primele cuvinte pe care Winston Smith le scria în jurnalul său. Winston este un cetăţean oarecare al Oceaniei, una dintre cele trei puteri care se luptă perpetuu într-un război fără cauză: Oceania Eurasia şi Estasia. Războiul este alimentat artificial pentru a menţine vie frica oamenilor, pentru a le concentra ura către un inamic definit şi în definitiv pentru a îi controla. Trecutul este mistificat (oricând se poate rectifica o greşeală: dacă pâna ieri ne luptam cu Estasia, astăzi ne luptăm cu Eurasia- ea este duşmanul nostru dintotdeauna şi automat adevărul acesta atât de „evident” este unul general valabil pentru oricine), limbajul este şi el ajustat şi acordat cu noile valori ale societăţii, Ministerul Păcii se ocupă cu problemele de război, ministerul Adevărului cu modificarea trecutului, iar Ministerul Dragostei cu anihilarea celor care nu vor să se conformeze şi au inconştienţa de a gândi singuri şi de a îşi păstra memoria individuală – cu alte cuvinte comit crimă de gândire. Toate acestea sunt realităţile utopiei lui George Orwell 1984 – o sumbră viziune a autorului englez asupra viitorului pe care îl întrevedea în 1948 când a scris romanul; practic un cumul a toate resorturile şi mecanismele unei societăţi de tip totalitar hiperbolizate şi potenţate artistic, între copertele unei cărţi care va face istorie.

…

Autor recenzie: Alina Epingeac

un articol semnat Liviu Antonesei in Cotidianul

Începând din noiembrie, dl Sorin Ilieşiu s-a adresat în repetate rânduri dlor Tăriceanu şi Boc, premieri succesivi, cerându-le, după modelul declarării zilei de 9 Octombrie ca „Ziua comemorării Holocaustului“, să fixeze data de 21 Decembrie drept „Ziua comemorării victimelor comunismului în România“ şi pe cea de 23 August ca „Ziua comemorării victimelor nazismului şi comunismului“.

Un Desen de Devis Grebu

Până la ora scrierii acestui articol, dl Ilieşiu n-a primit vreun răspuns. Probabil, dl Tăriceanu a fost ocupat cu campania electorală şi cu încheierea conturilor guvernării, iar dl Boc stă cu criza deasupra capului şi nu are vreme de reparaţii simbolice. Deşi, dacă mă uit că l-a trimis pe preşedinte să conducă recenta şedinţă de guvern şi apoi pe Valea Prahovei la întâlnirea cu parlamentarii PDL, parcă nu mi se pare chiar aşa ocupat!

Dar să las glumele. Ceea ce cere dl Ilieşiu este serios şi important.

Chiar dacă domnia sa ar fi cerut aceste lucruri în nume propriu, tot ar fi meritat un răspuns. Continue Reading »

Ziua de Cluj

9.01.2009

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat Asociaţiei 21 Decembrie 1989 că un alt judecător a fost desemnat în cauzele revoluţionarilor, în locul magistratului Corneliu Bârsan, pentru soluţionarea imparţială a reclamaţiilor formulate de aceasta.

Astfel, pentru cazul reclamat la CEDO de revoluţionari a fost desemat în completul de judecată, din care trebuie să facă parte şi un judecător român, prodecanul Facultăţii de Drept Babeş-Bolyai, profesorul Florin Streteanu. Acesta îl va înlocui pe Corneliu Bârsan, despre care Asociaţia 21 Decembrie susţine că este incompatibil.

Revoluţionarii au contestat la Curtea Europeană de la Strasbourg faptul că instanţa supremă a respins acţiunea lor referitoare la contestarea deciziilor Curţii Constituţionale, cerând totodată ca judecătorul Corneliu Bârsan de la CEDO să nu judece reclamaţiile făcute de Asociaţia 21 Decembrie.

Într-un memoriu înaintat Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, Asociaţia 21 Decembrie atrage atenţia asupra incompatibilităţii unui membru al Curţii, respectiv a judecătorului Corneliu Bârsan – care în 1990 era decanul Facultăţii de Drept din Bucureşti – martor în dosarul mineriadei.

“În faţa autorităţilor judiciare, domnia sa a compărut ca martor şi, potrivit propriei declaraţii existente la dosarul Parchetului înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Bârsan a purtat discuţii, în sediul central al Ligii Studenţilor, cu grupările paramilitare de mineri care, la chemarea lui Ion Iliescu şi a autorităţilor României, s-au deplasat la Bucureşti, unde, sub direcţia unor militari şi civili şi cu susţinere guvernamentală tacită sau directă, au provocat o serie de violenţe, distrugeri grave, în special tratamente neomenoase aplicate populaţiei civile şi demonstranţilor paşnici, luare de ostatici – agresiuni fără precedent în istoria postbelică a Europei”, se arată în memoriul adresat CEDO în 4 iulie.

Documentul notează că sediul Ligii Studenţilor a fost devastat de mineri, fiind confiscată toată aparatura din birouri.

“În ipoteza că domnul Bârsan nu se va abţine, ne vedem în situaţia delicată de a cere recuzarea domniei sale din aceste cauze, socotind prezentul demers o cerere formală în sensul arătat, determinând aplicarea articolului 27, paragraful 2 din Regulamentul Curţii”, se mai arată în memoriu.

Totodată, Asociaţia 21 Decembrie a cerut ca instrumentarea dosarelor mineriadei şi revoluţiei să nu fie făcută de membri români ai personalului Curţii de la Strasbourg, pentru evitarea oricăror “deficienţe de comunicare sau suspiciuni”.

Asociaţia a contestat la CEDO faptul că instanţa supremă i-a respins recursul pe care l-a declarat împotriva deciziei Curţii Constituţionale (CC), în urma căreia procurorii militari nu mai au dreptul de a cerceta civili.

“Membrii Curţii Constituţionale, prin decizia 610/2007, au dat o grea lovitură statului de drept şi soluţionării juste a dosarelor revoluţiei şi mineriadelor. Decizia 610/2007 a Curţii Constituţionale a condus direct la fragmentarea dosarelor revoluţiei şi mineriadelor, deşi textul constituţional arată că deciziile au putere numai pentru viitor”, scrie asociaţia în acţiunea sa către CEDO.

În 27 mai 2008, a fost ultimul termen de judecată, dar înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spune sursa citată, “practic, a refuzat să examineze pe fond cererea noastră de recurs, respingând-o ca inadmisibilă; Asociaţia 21 Decembrie 1989 a acuzat violarea dispoziţiilor articolelor 6 şi 13 din Convenţie”.

“Am solicitat Curţii supreme să verifice competenţa materială/funcţională a completului de trei judecători aparţinând Secţiei Civile a înaltei Curţi de soluţionare a acestui recurs. La termenul din 8 februarie 2008, nu puteau fi puse concluzii scrise în faţa unei instanţe care nu-şi stabilise competenţa materială şi funcţională. Adversarii noştri ar putea spune că, fiind vorba de dosare penale în analiza Curţii Constituţionale, evaluarea Deciziei 610, doar la Secţia civilă ar fi una restrânsă. Pe de altă parte, în opinia noastră, ca să pronunţe varianta «respinge recursul ca inadmisibil», Curtea ar fi trebuit mai întâi să hotărască asupra propriei competenţe de soluţionare a recursului”, explică sursa citată.

Asociaţia susţine că instanţa supremă, de fapt, s-a antepronunţat pe competenţa materială, deşi în şedinţa publică a declarat că rămâne în pronunţare pe acest aspect. Curtea a amânat pronunţarea de pe 8 ianuarie la 21 ianuarie şi, în mod corect, a repus cauza pe rol, acordând însă un termen abia la 27 mai 2008, când a decis respingerea recursului, în condiţiile în care nu a fost tranşată chestiunea cu privire la competenţa instanţei.

“Soluţia pronunţată este greşită, a fost respins recursul ca inadmisibil. De îndată ce va fi redactată hotărârea, urmează să o comunicăm CEDO”, spune Asociaţia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins recursul formulat de Asociaţia 21 Decembrie 1989 împotriva deciziei Curţii Constituţionale (CC) 610 din 20 iunie, în urma căreia procurorii militari nu mai au dreptul de a cerceta civili.

Prin Decizia 610 din 20 iunie, Curtea Constituţională a stabilit că este neconstituţional articolul III, alineatul 2 din Legea 356/2006 pentru modificarea Codului de procedură penală referitor la “cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la parchetele ori instanţele militare la data intrării în vigoare a prezentei legi, date în competenţa parchetelor sau instanţelor civile, vor continua să fie urmărite ori judecate de parchetele sau instanţele militare”.
Curtea Constituţională a ţinut cont de cauza Marcel Maszni contra României, judecată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care, prin decizia din 21 septembrie 2006, a apreciat că în cauzele cu raporturi de conexitate între faptele unor inculpaţi militari şi cele ale unor inculpaţi civili, judecata asupra civililor trebuie să revină în exclusivitate instanţelor civile pentru a fi asigurată conformitatea cu articolul 6 din Convenţia Europeană privind garantarea accesului la un tribunal independent şi imparţial.

în dosarele cu subiecţi având o anumită calitate – demnitari, militari cu grad de general -, potrivit articolului 29 din Codul de procedură penală, competenţa de judecare a cauzelor aparţine numai înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este o instanţă civilă.

Mărieş anunţa, la jumătatea lunii mai 2008, că CEDO a aprobat cererea Asociaţiei 21 Decembrie de a soluţiona cu prioritate cauzele privind dosarele Revoluţiei şi Mineriadei.

Acesta preciza că în urma mitingului din faţa Palatului Drepturilor Omului din Strasbourg şi a documentaţiei depuse în luna aprilie, CEDO a aprobat solicitarea organizaţiei şi va soluţiona cu prioritate cauzele privind dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, decizia instanţei europene fiind luată pe 29 aprilie.
Pe rolul CEDO se află depuse două dosare, unul privind ancheta din dosarul Revoluţiei şi altul privind ancheta din dosarul Mineriadei. în aceste acţiuni, revoluţionarii cer instanţei europene să ajute la urgentarea punerii pe rol a celor două dosare.

Potrivit răspunsului trimis de către CEDO Asociaţiei 21 Decembrie, cererea de soluţionare cu prioritate a dosarelor a fost aprobată în temeiul articolului 41 din regulamentul Curţii, spunea Mărieş.

Agentul Guvernamental, avocatul statului român în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie să-şi depună observaţiile la instanţa de la Strasbourg, până la 25 februarie.

DOINA

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pân’în Sacele
Numai vaduri ca acèle.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.
Dela Turnu-n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca -
Sarac în tara saraca!

Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las- Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te-nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!

SESIZARE