mai 17 2008

Presa despre subiectele expuse la conferinţa de presă organizată vineri de Asociaţia “21 Decembrie 1989″

Publicat de carmen21 la 9:12 am în categoria Presă

Rompres

Asociaţia 21 Decembrie: CEDO a decis judecarea prioritară a dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei din 90

Bucureşti, 16 mai /Rompres/ – Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis judecarea cu prioritate a dosarelor Revoluţiei Române şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Doru Mărieş.
El a arătat presei un document cu antetul CEDO, despre care a susţinut că este decizia instanţei europene care îi informează pe reprezentanţii societăţii civile, ce au protestat de două ori la Strasbourg, că preşedintele CEDO a decis, pe 29 aprilie, acceptarea solicitării cu prioritate, potrivit articolului 41 din reglementările Curţii.
Solicitarea Asociaţiei 12 Decembrie şi Alianţei Civice a vizat, în principal, punerea pe rol cu prioritate a celor două dosare, care sunt în curs de cercetare în instanţele româneşti.
‘Preşedintele CEDO a acceptat, la solicitarea noastră, în urma celor două mitinguri făcute la faţa locului, ca dosarele Revoluţiei – nr 33810/2007 şi Mineriadei din 13015 iunie 1990 – nr 45886/2007 să fie judecate cu prioritate. (…) Dacă decizia va veni înainte de decizia instanţelor române, atunci cei de aici pot fi acuzaţi de tergiversare. (…) Partea română este o falangă a sistemului judiciar corupt din România’, a susţinut Mărieş.
El a adăugat că decizia pe care a primit-o de la CEDO reprezintă o recunoaştere a faptului că aceste dosare ’sunt extrem de grave’.
Mărieş a mai susţinut că ‘dosarele au fost blocate în România’, atât la nivelul Parchetului Militar, dar şi ‘datorită alianţei PNL-PSD, care funcţionează foarte bine.
Vicepreşedintele Alianţei Civice, Sorin Ilieşiu, a salutat decizia CEDO şi a arătat că, spre deosebire de alte ţări comuniste, ‘în România, căderea comunismului a fost marcată de peste 1.200 de victime – ceva inimaginabil’.
‘În România a avut loc un masacru de proporţii şi, ceea ce este mai scandalos, este că au trecut 18 ani de la acele evenimente şi autorii nu sunt judecaţi, iar o mare parte dintre ei ne dau lecţii de morală din fruntea celor mai înalte instituţii ale statului, şi mă refer în principal la Parlament’, a afirmat Ilieşiu.
Reprezentantul Alianţei Civice consideră că deciza CEDO ‘reprezintă singura speranţă să se mişte ceva, pentru că justiţia română nu a dat niciun semn că ar vrea să rezolve problemele într-o ţară membră a Uniunii Europene’.
Ilieşiu s-a arătat mirat de faptul că, în cursul anului trecut, reprezentanţii societăţii civile s-au întâlnit de aproximativ 15 ori cu procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, în timp ce, în acest an, ea nu a discutat deloc cu ei.
‘Ceva s-a întâmplat, probabil că există presiuni foarte mari. Am somat-o pe doamna procuror general să reintre în dialog cu societatea civilă, dialog despre care a promis că va avea loc după Raportul CSM, deci în urmă cu o lună’, a adăugat el. ROMPRES/(Cătălina Matei)

MEDIAFAX
Mărieş: CEDO a decis soluţionarea cu prioritate a cauzelor privind dosarele Revoluţiei şi Mineriadei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a aprobat cererea Asociaţiei 21 Decembrie de a soluţiona cu prioritate cauzele privind dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele asociaţiei, Teodor Mărieş.
Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, a precizat că în urma mitingului din faţa Palatului Drepturilor Omului din Strasbourg şi a documentaţiei depuse în luna aprilie, CEDO a aprobat solicitarea organizaţiei şi va soluţiona cu prioritate cauzele privind dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, decizia instanţei europene fiind luată pe 29 aprilie.
Pe rolul CEDO se află depuse două dosare, unul privind ancheta din dosarul Revoluţiei şi altul privind ancheta din dosarul Mineriadei. În aceste acţiuni, revoluţionarii cer instanţei europene să ajute la urgentarea punerii pe rol a celor două dosare.
Potrivit răspunsului trimis de către CEDO Asociaţiei 21 Decembrie, cererea de soluţionare cu prioritate a dosarelor a fost aprobată în temeiul articolului 41 din regulamentul Curţii, a mai spus Mărieş.
“Decizia CEDO practic este o recunoaştere a faptului că acest dosar (al Revoluţiei – n.r.) conţine lucruri extrem de grave. În România, comunismul a căzut cu peste 1.200 de victime. La un masacru de asemenea proporţii, şi după 18 ani autorii sunt încă necunoscuţi. (…) Ideea cu CEDO a fost salvatoare şi e singura speranţă să rezolvăm ceva”, a declarat, în conferinţa de presă, vicepreşedintele Alianţei Civice, Sorin Ilieşiu.
Mărieş a susţinut că hotărârea de a se adresa CEDO a venit după ce nu s-au obţinut rezultate pe plan intern. El a precizat că sunt şanse mari ca hotărârea CEDO să fie dată înainte de a se lua o decizie în ţară în aceste dosare.
“Dacă decizia favorabilă a Curţii vine înainte de a se lua o decizie în ţară, cred că merită să urcăm cu toţii pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe Curtea Constituţională, pe Parchet, Guvern şi Parlament şi să începem curăţenia”, a spus Mărieş.
O delegaţia a revoluţionarilor, formată din 40 de persoane, a participat, pe 10 aprilie, la un miting în faţa Palatului Drepturilor Omului din Strasbourg şi a discutat cu un reprezentat delegat de CEDO, căruia i-au dat mai multe documente şi decizii ale Curţii Constituţionale, ale procurorului general al României, Codruţa Kovesi şi ale şefului Parchetelor Militare, colonelul Ion Vasilache, în sprijinul acţiunii privind urgentarea judecării unui dosar al Revoluţiei.
Totodată, aceştia anunţau atunci că au prezentat documente legate de perioada 16-28 decembrie 1989 şi de incidentele din 13 iunie 1990, precum şi “probe de imixtiune în justiţie” ale unor senatori, deputaţi şi reprezentanţi ai Executivului.
Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie a spus că a ţinut legătura la CEDO cu Stephanie Klein, care a fost receptivă faţă de probleme prezentate privind modul lent de anchetare a dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei. Mărieş a spus că Stephanie Klein i-a îndemnat să trimită informaţii către CEDO prin intermediul ei ori de câte ori ei constată abuzuri sau încălcări ale legii.
Mărieş preciza atunci că a depus la CEDO “un rechizitoriu în care se arată NUP-ul din dosarul 97/P/1990 şi un alt rechizitoriu, care este parte componentă din acelaşi dosar 97 în care se regăseşte un NUP dat pe o eroare de fapt şi în care era cercetată moartea a 78 de persoane şi rănirea altor 267 de oameni”.
Aurelia Alexa – Mediafax

De asemenea puteti vedea:

HotNews: Dosarele Revolutiei si Mineriadei au ajuns la CEDO

Romania Libera: CEDO a decis judecarea prioritara a dosarelor Revolutiei si Mineriadei din 90

Ziua: Dosarele Revolutiei si Mineriadei au ajuns la CEDO

 

Niciun comentariu

Trackback URI | Comments RSS

Scrie un comentariu