Asociaţia 21 DECEMBRIE 1989

Asociaţia 21 Decembrie 1989 l-a trimis simbolic în judecată pe Ion Iliescu pentru mineriada din 13-15 iunie 1990, când mitingul maraton anticomunist din Piaţa Universităţii din Bucureşti a fost înăbuşit în sânge.

Raportul-rechizitoriu (vezi documentul ataşat) a fost realizat în baza documentelor din dosarele penale instrumentate de anchetatorii coordonaţi de generalul

magistrat Dan Voinea, care în 2007 a început urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu şi a membrilor Guvernului Roman. Ulterior, dosarul a fost mutat la secţia civilă care a închis dosarul. Doru Mărieş, victimă a mineriadei, susţine că închiderea dosarului a fost semnată de “torţionarul Tiberiu Niculae Niţu, care în 21-22 decembrie a tras în manifestanţi şi a primit certificat de revoluţionar chiar de la Ion Iliescu, iar acum a ajuns prim-adjunct al procurorului general al Rămâniei şi, drept mulţumire, i-a închis dosarul”.

Sursa: www.romanialibera.ro

Vladimir Tismăneanu atrage atenţia că Ion Iliescu încearcă, printr-o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, să organizeze un puci menit să “destabilizeze sistemul politic pentru a recupera poziţiile pierdute şi pentru a-l elimina din joc pe principalul adversar al oligarhiei pesedisto-penelistă”.

“Omul care a prelungit regimul comunist după ce a patronat lichidarea fizică a predecesorului său, personajul direct şi fără dubiu responsabil pentru sângeroasa mineriadă din 13-15 iunie 1990, sponsorul din umbră al scenariilor cu terorişti soldate cu moartea a peste o mie de oameni, iese din nou în arenă şi cere capul lui Traian Băsescu”, scrie Tismăneanu pe blog, monitorizat de ziare.com, referindu-se la declaraţiile lui Ion Iliescu din şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de luni.

În opinia istoricului, “suspendarea lui Traian Băsescu în 2007 a fost un puci parlamentar organizat de o coaliţie a revansei, amoralităţii şi corupţiei. Se pare

că Ion Iliescu, cel care a condus juntă instalată la putere în decembrie 1989, încearcă să-l repete”.

Tismăneanu spune despre fostul preşedinte al României că este “promotorul propriei viziuni despre socialism, asemeni celui care i-a fost cândva mentor şi protector, Nicolae Ceauşescu”.

“Diferite că grad de sofisticare, socialismul lui Ceauşescu şi cel al lui Iliescu sunt ambele îndatorate autoritarismului manicheist de tip bolşevic. Ambele au fost marcate de aversiunea viscerală pentru pluralism. În cazul lui Ion Iliescu, actualele declaraţii sugerează o revenire la pasiunile anilor 1945-1946 când participă cu ardoare la distrugerea democraţiei româneşti”, mai scrie istoricul.

Acesta consideră că “ceea ce-l irită cel mai mai tare pe Ion Iliescu în cazul Băsescu este exact efortul de clădire a statului de drept, deci opusul propriilor sale strădanii întru perpetuarea hegemoniei neo-nomenklaturii profitocratic-spoliatoare”.

În acest context, Tismăneanu apreciază că Ion Iliescu este “piatră de moară” atârnata de “gâtul unei posibile, dar inexistente stângi româneşti în sensul real al cuvântului”, iar “o stânga veritabilă românească trebuie să se separe fără inutile menajamente de această nefastă povară”.

Sursa: www.romanialibera.ro

Scris de Radu Preda    Luni, 15 Februarie 2010 19:05

Aşa cum am văzut, dilema etică a politicii europene în ceea ce priveşte comunismul şi sângeroasa lui moştenire rezidă înainte de toate în lipsa de simetrie dintre evaluarea comunismului estic, evident totalitar, şi cel vestic, declarat compatibil cu democraţia, adică inclusiv cu drepturile omului, de către Rezoluţia 1481/2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. La întrebarea cum se explică două rezultate complet diferite având însă o bază ideologică unică nu s-a răspuns convingător până azi. Dimpotrivă. Consecinţele acestei ambiguităţi complice se văd cu ochiul liber. Astfel, în Germania acestor zile sau, pe fondul crizei financiare, în criticile simpliste la adresa capitalismului falimentar, asistăm la o reabilitare eficientă a extremei stângi, în timp ce victimele comunismului sunt „onorate”, însă nu şi luate în consideraţie. În ciuda fundamentării istoriografice deja existente, a stabilirii fără echivoc a unui număr copleşitor de victime, a deconspirării mecanismelor terorii sociale şi a metodelor de încălcare extremă a demnităţii persoanei umane, nici comunismul şi nici comuniştii nu sunt puşi cu adevărat sub semnul întrebării. Este inexplicabil cum, la două decenii de la căderea zidului Berlinului, clasa politică a Europei are încă masive rezerve să intenteze proces, fie şi simbolic, ultimei dominaţii totalitare care a divizat mai bine de jumătate de secol continentul nostru şi a costat viaţa a milioane de europeni. Evident, nu mai putem spera în 2009 la un proces precum cel de la Nürnberg făcut naţional-socialismului. În primul rând, modelul justiţiei învingătorilor (die Justiz der Sieger) este inaplicabil în cazul nostru din simplu fapt că nu ştim cine, de fapt, a „învins”. Cunoaştem mult mai bine cine a pierdut. În al doilea rând, un eventual demers juridic aplicat comunismului generic este controvers discutat în mediile de specialitate. Procesul de la Nürnberg nu a făcut şcoală, adică nu a dus la instituirea acelui tribunal internaţional la care visa acuzatorul-şef american Robert Houghwout Jackson. Opoziţia a venit chiar din partea Statelor Unite, deloc dispuse să accepte o jurisdicţie străină de pildă asupra trupelor sale antrenate în teatre de război de-a lungul şi de-a latul lumii. Până azi, avem aşadar doar succese parţiale precum Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Yugoslavie sau cel pentru genocidul din Ruwanda, însă nu şi un consens tehnic de bază. În absenţa mecanismelor de judecată nemijlocită şi a unei voinţe politice, ce rămâne de făcut în cazul comunismului şi a crimelor acestuia se concentrează la nivel simbolic. Ceea ce este pentru unii prea puţin, în timp ce pentru alţii prea mult, însă în niciun caz prea târziu. Graţierea tacită a făptaşilor nu trebuie să ne împiedice să pledăm pentru stabilirea vinovăţiei regimului pe care aceştia l-au slujit şi astfel să învăţăm pentru viitor cum se pot evita astfel de tragedii. În acest demers mai curând etic se înscrie un act normativ care a stârnit puternice reacţii cu puţin timp înainte de adoptarea Rezoluţiei 1481/2006. Este vorba despre „Declaraţia de condamnare a regimului de ocupaţie comunist totalitarist instaurat în Letonia de către Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste”, adoptată de Parlamentul de la Riga la 15 mai 2005. Textul denunţă perioada (1940-1990) cât ţara a făcut parte din URSS drept una de ocupaţie, constată numărul mare de victime ale acestei perioade, procesul de alienare culturală şi identitară promovat de comisarii sovietici, furtul masiv al resurselor naturale şi injustiţiile de tot felul produse timp de jumătate de secol. Declaraţia apelează la Rusia să îşi deschidă arhivele referitoare la perioada în chestiune, să înapoieze bunurile înstrăinate şi să despăgubească victimele ocupaţiei sau familiile acestora. Pentru a nu lăsa impresia unei atitudini vindicative unilaterale, acelaşi document propune înfiinţarea unei comisii internaţionale de studiere a dominaţiei comuniste în Letonia. Cum se poate bănui, reacţia Moscovei nu a fost pozitivă, acuzaţia că statele baltice – o declaraţie similară a fost făcută şi de Parlamentul estonian – vor să rescrie acum istoria fiind completată de înăsprirea sancţiunilor economice şi energetice. Să nu uităm că problematica învecinării statelor baltice cu marele şi periculosul imperiu de la Răsărit este deosebit de complexă şi sensibilă, prezenţa în Letonia, Lituania sau Estonia a unor puternice minorităţi ruse (a căror cetăţenie este încă parţial incertă) şi influenţa încă mare a Rusiei fiind în centrul unor dezbateri politice şi culturale în plină desfăşurare. Un rol nefericit în acest conflict, mai ales în Estonia, îl joacă şi Biserica Ortodoxă prin prezenţa celor două jurisdicţii concurente (Moscova versus Constantinopol). Din păcate, situaţii similare – marcate de amestecarea sistematică a argumentelor etnice, politice, culturale şi ecleziale – se întâlnesc şi în Ucraina sau în Moldova. Gestul Seimului de la Riga trebuie înţeles în contextul mai larg caracterizat întâi de toate de lipsa de tact a Rusiei atunci când se raportează la propria istorie în comunism şi după aceea. Cuvintele premierului Vladimir Putin la comemorarea recentă (septembrie 2009) a celor 70 de ani trecuţi de la declanşarea celui de al doilea război mondial sunt aici sugestive. Amintind de jertfele Rusiei în lupta cu Germania hitleristă, Putin s-a pronunţat fără echivoc împotriva tendinţelor actuale de a rescrie istoria şi de a face din Rusia un vinovat. Pe scurt spus, atitudinea marii majorităţi a clasei politice ruse, dar şi a populaţiei, faţă de o eventuală „responsabilitate” sau chiar „culpabilitate” diferă radical de percepţia celorlalte naţiuni est-europene asupra injustiţiilor provocate direct de ocupaţia sovietică sau ulterior de regimurile instaurate sub protecţia Moscovei. Eliberarea de sub dominaţia hitleristă îşi pierde în această viziune semnificaţia pozitivă prin faptul de a fi fost urmată de dictatura comunistă. Acest fapt explică de ce afectul anti-comunist este inseparabil de cel anti-rus, ceea ce mai departe explică de ce căderea comunismului a fost secondată de suspendarea comunicării cu un spaţiu care rămâne însă pe mai departe un important jucător geopolitic şi economic. Abia acum, la două decenii de la căderea comunismului, are loc o adevărată re-descoperire a Rusiei de către vecinii ei traumatizaţi. Un alt aspect pe care nu putem să îl pierdem din vedere şi care ne ajută să înţelegem miza Declaraţiei de la 15 mai 2005 este legat de ritmul lent şi sinuos al problematizării chestiunii comuniste în postcomunism. Amânarea instituirii unui cadru internaţional, din raţiunile prezentate deja, obligă statele care doresc să îşi lămurească pentru sine capitolul dureros al perioadei comuniste să iniţieze la nivelul lor propriu o serie de comisii, să finanţeze institute de cercetare şi să producă acte politice simbolice şi legislative care vin practic să umple un gol ce ameninţă să devină din ce în ce mai mare şi să dea astfel măsura cinismului unei clase politice insensibile la traumele colective. Dacă tot nu se mai pot aplica măsuri juridice precum lustraţia, dacă tot ştim din ce în ce mai în detaliu cum regimul a desfigurat relaţiile dintre noi şi dacă tot nu se mai poate spera la o reparaţie materială a unor pagube fără preţ, măcar să recunoaştem că ceea ce s-a întâmplat nu este ceva firesc, că deceniile de după război au fost orice altceva dar nu un model. Din această perspectivă a nevoii de a încheia o pagină de istorie traumatizată spunându-i pe nume poate fi văzută şi înfiinţarea la Bucureşti a Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii din România al cărui Raport final, receptat public în felurite moduri, a servit drept bază Declaraţiei de condamnare a regimului comunist de către Preşedintele României în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, la 18 decembrie 2006. Condamnarea regimului comunist pleacă de la constatarea naturii sale abuzive: „Pentru cetăţenii României, comunismul a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim totalitar născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă. A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul român de cinci decenii de istorie modernă, care a călcat în picioare legea şi a obligat cetăţenii să trăiască în minciună şi frică.” Şeful Statului subliniază că este vorba despre o condamnare bazată pe cercetare istoriografică: „Comisia Prezidenţială a fost înfiinţată în aprilie 2006, ca un răspuns la cererile societăţii de asumare şi condamnare a trecutului totalitar. Am considerat necesară constituirea Comisiei tocmai pentru a fundamenta intelectual şi moral actul de condamnare. Nu am dorit o simplă repudiere formală a trecutului comunist, la nivelul unor declaraţii de complezenţă. O asemenea condamnare ar fi fost neconvingătoare. Am cerut Comisiei o analiză riguroasă a componentelor sistemului totalitar, a principalelor instituţii care au făcut posibilă această tragedie, precum şi a personalităţilor implicate decisiv în sistem.” După ce trece în revistă principalele etape ale perioadei comuniste cu al său cortegiu de abuzuri, injustiţii şi crime, instrumentate de către Securitate, Declaraţia de condamnare a comunismului în România fixează în cinci puncte acţiunile politice catastrofale ale dictaturii: „(1) abandonarea intereselor naţionale prin servilism în relaţia cu URSS, după impunerea guvernului-marionetă condus de Petru Groza (6 martie 1945). În felul acesta a debutat o perioadă care a dus la întârzierea istoriei noastre cu câteva decenii; (2) anihilarea statului de drept şi a pluralismului prin înscenări şi fraude, mai ales după furtul alegerilor din noiembrie 1946; (3) distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai; (4) sovietizarea totală, prin forţă, a României, mai ales în perioada 1948-1956 şi impunerea, sub numele de «dictatura proletariatului» a unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare, strâns unită în jurul liderului suprem; (5) politica de anihilare a unor întregi categorii sociale în numele luptei de clasă.” Numărul victimelor regimului comunist în România este estimat de către Raportul final, cifre preluate şi în Declaraţie, undeva între jumătate de milion şi două milioane. Fiind vorba despre compatrioţii sau chiar rudele noastre, ai celor care trăim la finele a două decenii de la 1989, aceste date sunt cutremurătoare. Brusc, discuţia despre crimele comunismului devine cât se poate de concretă, palpabilă, iar interogaţia etică, cine se face vinovat, mai presantă. Fără să răspundă la această întrebare, Declaraţia de la finele lui 2006 are meritul de a conştientiza dimensiunea grozăviei de care ne despart doar douăzeci de ani. În fine, după ce aduce un omagiu celor care au luptat, în ţară sau în exil, împotriva dictaturii comuniste din România şi propune o serie de iniţiative menite să menţină memoria acestora vie şi să repare moral nedreptăţile încă persistente, Declaraţia explică sensul delimitării de comunism pentru democraţia postcomunistă, aceasta neputând ajunge la măsura omului dacă uită lecţia terorii şi a umilinţei la care un stat confiscat de o ideologie totalitară îşi supune proprii cetăţeni. Măcar şi pentru această funcţie pedagogică, îndreptată spre trecut şi viitor în egală măsură, astfel de gesturi pur simbolice merită să fie făcute. Text publicat în Tribuna 177 (2010), p. 23

Dl prof.dr. Vladimir Tismaneanu - membru de onoare al Asociatiei 21 Decembrie 1989, presedintele Consiliului stiintific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc , a publicat astăzi pe propriul blog următorul articol:

Ion Iliescu sub semnul eternului puci

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/09/01/ion-iliescu-sub-semnul-eternului-puci/

Invitaţie la Conferinţa de presă – EVENIMENT

Asociaţia 21 Decembrie 1989  &  Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc

Joi 2 septembrie 2010 orele 12:30 la sediul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, strada Batiştei nr. 24 A, va avea loc o Conferinţă de presă având ca subiect publicarea on-line a RAPORTULUI-RECHIZITORIU despre FRATRICIDUL din 13-15 iunie 1990 (versiune 2010) elaborat de Asociaţia 21 Decembrie 1989 (preşedinte: Teodor Mărieş) – departamentul pentru analiza crimelor neocomunismului în România,  în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (preşedintele Consiliului ştiinţific: prof.dr. Vladimir Tismăneanu – membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989; preşedinte executiv: prof.dr. Ioan Stanomir – membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989).

Raportul-rechizitoriu a fost coordonat de conf.dr. Sorin Ilieşiu, membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989 şi dr. Alin Rus, antropolog, membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989.

• În cadrul conferinţei de presă va fi prezentat Raportul-rechizitoriu.

• Vor fi aduse la cunoştinţa presei probe inedite, cutremurătoare, ale bestialului fratricid din 13-15 iunie 1990.

• Exemplarul nr.1 al Raportului-rechizitoriu va fi înmânat Preşedintelui României care trebuie să fie garant al statului de drept, al respectării Constituţiei, inclusiv al înfăptuirii Justiţiei.

La conferinţa de presă vor participa:

• Dr.Bogdan Cristian Iacob – secretar ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc
• Conf.dr. Sorin Ilieşiu – coordonator al Raportului-rechizitoriu, împreună cu dr. Alin Rus, antropolog.
• Teodor Mărieş – preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989.

Câţiva membri ai grupului de acţiune „Noii Golani” au marcat, marţi seara, printr-un flash mob organizat la Kilometrul 0 al Pieţei Universităţii din Bucureşti, momentul în care, cu 21 de ani în urmă, limba română era reinstituită ca limbă de stat în Repulica Moldova.

În cele 10-15 minute, cât a durat adunarea spontană, tinerii au afişat o pancartă lungă de 10 metri pe care stătea scris, negru pe alb: „31 august, Ziua Limbii Române aici şi peste Prut”.

„Acţiunea noastră simplă şi mică este o formă de solidaritate cu cei de peste Prut, ca să le arătăm că limba română ne uneşte, nu ne desparte”, a explicat Irina, o „golană” care purta unul dintre tricourile brevetate de grupul său: negru, cu mesajul „Deşteatptă-te, române!” imprimat în alb şi având pe piept, pe un fond tricolor, harta contopită a României şi Republicii Moldova, peste care e aşezată figura domnitorului Ştefan cel Mare.

Chiar dacă timpul a fost scurt, au existat câteva reacţii din partea trecătorilor, cărora cei de la „Noii Golani” le-au oferit insigne inscripţionate „Limba noastră, româna”.

„Ştiţi de fapt cine-şi bate joc
de limba asta? Tot noi, românii, începând cu mass-media”, a ţinut să le comunice organizatorilor Ion Martache, un subinginer cărunt, pe la 50 de ani.

Subiectul a devenit unul geopolitic atunci când un american între vârste s-a oprit să înţeleagă ce se petrece. „Credeti ca Rusia va fi de acord cu apropierea între România şi Republica Moldova? Eu nu cred. Ştiu că PNŢCD-ul voia reunificarea cu Moldova şi uitaţi unde a ajuns. Nu poţi să ceri acapararea unei ţări, trebuie să începi creând legături culturale”, a spus Warren, care a făcut cunoştinţă cu mediul românesc în anii ‘90.

Oricum, în anunţul acţiunii lor, „Noii Golani” au îndemnat în primul rând la „neuitare”, amintind că pe 31 august 1989 sute de mii de români au cerut, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, recunoaşterea limbii române drept limbă de stat şi revenirea la alfabetul latin.

Ceea ce s-a şi întâmplat, însă ca fond. În ceea ce priveşte forma, Constituţia Republicii Moldova menţionează şi astăzi funcţionarea „limbii moldoveneşti”.
CLAUDIU BERBECE
romanialibera.ro

Comunicat

EVENIMENT JUSTITIAR care relanseaza ‘dezbaterea nationala fara de care ramânem blocati în derizoriul mlastinos al minciunii’ – asa cum declara prof. Vladimir Tismaneanu:
Pe prima pagina a websaitului www.asociatia21decembrie.ro al Asociatiei 21 Decembrie 1989 a fost publicat RAPORT-RECHIZITORIU despre FRATRICIDUL din 13-15 iunie 1990 (versiune 2010) elaborat de Departamentul pentru analiza crimelor neocomunismului în România din cadrul Asociatiei 21 Decembrie 1989 (presedinte: Teodor Maries) în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (presedintele Consiliului stiintific: prof.dr. Vladimir Tismaneanu – membru de onoare al Asociatiei 21 Decembrie 1989; presedinte executiv: prof.dr. Ioan Stanomir – membru de onoare al Asociatiei 21 Decembrie 1989).
Coordonatorii raportului-rechizitoriu sunt: conf.dr. Sorin Iliesiu, membru de onoare al Asociatiei 21 Decembrie 1989 si dr. Alin Rus, antropolog, membru de onoare al Asociatiei 21 Decembrie 1989.
Raportul-rechizitoriu este elaborat pe baza documentelor din dosarul 75/P/1998 privind perioada infractionala ianuarie-iunie 1990, dosar instrumentat de o echipa de procurori si politisti condusa de conf.dr. general-magistrat (rez.) Dan Voinea care, în baza documentelor mentionate mai sus si în calitate de colaborator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc, a certificat realitatea celor prezentate în prezentul Raport-rechizitoriu.
Peste 80.000 de documente din dosarul 75/P/1998 stau la baza acestui raport-rechizitoriu. Copia integrala a acestui dosar a fost obtinuta prin dispozitia Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg. Punerea la dispozitie a acestei copii a fost tergiversata un an si jumatate de autoritatile române. Datorita refuzului acestora de a pune în aplicare dispozitia CEDO, presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, Teodor Maries, a recurs, în 2010, la un protest extrem – 78 de zile de greva a foamei, în urma caruia a fost obtinuta copia integrala a dosarului, la 20 de ani de la evenimente.
‘Acest raport se situeaza în prelungirea logica si fireasca a documentului pe baza caruia presedintele Traian Basescu a condamnat regimul comunist din România drept ilegitim si criminal. Cu minutioasa pasiune, îmbinând obiectivitatea cu o atitudine critica în raport cu samavolniciile, abuzurile, uzurparile, imposturile specifice regimului de restauratie de FSN si simbolizat de Ion Iliescu, acest Raport deschide, o sper din suflet, acea dezbatere nationala fara de care ramânem blocati în derizoriul mlastinos al minciunii.’ – a afirmat prof. Vladimir Tismaneanu.
Autorii prezentului Raport-rechizitoriu nu au dorit sa se substituie Justitiei, dar aceasta, spre dezonoarea ei, nu a elaborat înca un raport-rechizitoriu global despre cel mai bestial fratricid din istoria României, cu toate ca exista suficiente probe atât în dosarul 75/P/1998 cât si în alte documente, asa cum rezulta din paginile care urmeaza.
Pâna în prezent, Justitia a finalizat doar rechizitoriul din 27 iulie 2007 întocmit de colonelul-magistrat Viorel Siserman si confirmat de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul Sectiei Parchetelor Militare, pentru trimiterea în judecata a inculpatilor militari pentru uciderea si ranirea prin împuscare a unor persoane la data de 13 iunie 1990.

Maria Apostol

Vineri 27 aug 2010

Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc (CAR) Omenia, Gheorghe Chioaru a fost operat la Spitalul Floreasca, unde doctorii au reuşit să-i salveze restul piciorului drept care a rămas nestrivit, de la genunchi în sus, de maşina Anastasiei Tănase, fata unui comisar al Gărzii Financiare din Constanţa.

Puştoaica care a reuşit să adune şapte sancţiuni în doar opt luni de zile, de când a obţinut carnetul şi o lumuzină de lux, a trecut marţi noapte pe roşu, a ciocnit un alt autoturism, a pierdut controlul maşinii şi a urcat pe treptele Teatrului Fantasio din Constanţa. Acolo se aflau doi batrâni care citeau afisele de la avizier. Unuia dintre ei i-a zdrobit piciorul stâng sub roata. Victima este chiar Gheorghe Chioaru, de 79 de ani, presedintele Federatiei Omenia a Caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din România

„Domnul preşedinte a fost operat ieri şi se află la Terapie Intensivă. Când starea lui se va stabiliza o va acţiona în judecată pe tânăra care i-a strivit piciorul”, ne-a spus astăzi unul dintre angajaţii CAR Omenia.

Permisul tinerei a fost reţinut până la finalizarea cercetărilor, însă şoferiţa care a provocat accidentul are drept de conducere în baza unei dovezi înlocuitoare a permisului auto.

Sute de batrâni din Bucuresti se calcă în picioare pentru o bucata de pâine în faţa sediul CARP Omenia din Rahova, condus de Chioaru. Este singurul CAR care oferă pensionarilor săraci şi flămânzi, de trei ori pe săptămână, câte două franzele.

„Când dam pâine gratis, curtea noastra arata precum gara din Tokyo. Lumea a ajuns la disperare!”, mărturisea Gheorghe Chioaru, presedinte CARP Omenia, în urmă cu câteva luni pentru un interviu acordat „Adevărul de Seară”.

Comunicat

Apel către Preşedintele Traian Băsescu

pentru respectarea Pactului pentru reformarea României

Domnului Traian Băsescu – Preşedintele României

Stimate Domnule Preşedinte,

În campania electorală de anul trecut pentru alegerile prezidenţiale aţi fost singurul candidat care – spre onoarea dumneavoastră – aţi semnat Pactul pentru reformarea României propus de societatea civilă.

Nu aţi ezitat să semnaţi pactul întrucât am făcut public faptul că versiunea finală a acestuia – propusă tuturor candidaţilor – a fost corectată şi rescrisă de apreciatul ministru al Justiţiei, doamna Monica Macovei, astfel încât asumarea şi respectarea pactului să fie în total acord cu legile şi Constituţia României.

Considerăm că aţi câştigat alegerile pentru că aţi semnat acest pact.

Criza economică nu trebuie să amâne reformarea României. Au trecut deja nouă luni din mandatul dumneavoastră, iar respectarea pactului constituie o urgenţă naţională şi totodată o înaltă datorie de onoare.

Vă solicităm să acţionaţi ferm şi cât mai curând posibil pentru reformarea ţării noastre conform celor cinci prevederi ale pactului pe care l-aţi semnat, pe care îl anexăm în continuare.

29 august 2010

În numele semnatarilor Pactului pentru reformarea României, din partea societăţii civile,

Sorin Ilieşiu – iniţiatorul pactului, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html

PACTUL PENTRU REFORMAREA ROMÂNIEI

între societatea civilă şi Dl Traian Băsescu – candidat la Preşedinţia României

Semnând acest pact, Dl Traian Băsescu, candidat la Preşedinţia României, se angajează că dacă va câştiga alegerile prezidenţiale va acţiona pentru reformarea morală a României, reconciliere naţională şi decomunizare, conform dezideratelor exprimate în următoarele documente ale societăţii civile: Proclamaţia de la Timişoara din 1990, Proclamaţia pentru România din 2005, Apelul pentru România din 2005 lansat de GDS, Proclamaţia pentru decomunizarera României din 2008.

Având în vedere îndatoririle şi prerogativele constituţionale, viitorul Preşedinte al României va acţiona astfel:

1. Va solicita autorităţilor judiciare să respecte Articolul 21 alineatul 3 din Constituţie, care garantează dreptul la ‘un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil’ în soluţionarea şi finalizarea cauzelor privind crimele şi actele de violenţă din decembrie 1989 şi iunie 1990.

2. Va solicita Parlamentului şi Guvernului să acţioneze pentru reformarea morală prin adoptarea legilor şi măsurilor pentru decomunizarea României, prezentate în anexă, recomandate de Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

3. Va acţiona pentru condamnarea naţională şi internaţională a Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) şi a consecinţelor lui, ca ilegitime şi criminale.

4. Va solicita autorităţilor judiciare să intensifice lupta împotriva corupţiei, să cerceteze modul în care s-a reconsolidat oligarhia securisto-comunistă în România şi să verifice corectitudinea privatizărilor făcute de această oligarhie care a acaparat fraudulos puterea economică în România.

5. Va solicita SRI şi SIE să reexamineze cele cca 97.000 dosare din arhivele fostei Securităţi considerate de ’siguranţă naţională’ şi să predea către CNSAS pe cele care nu se încadrează în această categorie. De asemenea, va solicita CNSAS să verifice într-un ritm susţinut colaborarea cu fosta Securitate a persoanelor aflate în funcţii publice.

Anexăm legile şi măsurile pentru decomunizarea României.

28 octombrie 2008

Din partea societăţii civile:

Sorin Ilieşiu – iniţiator, vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm

http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html

Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte

Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte

Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv

Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban – Preşedinte

Fundaţia Memoria, prof.univ.dr Ilie Popa – Preşedinte

Fundaţia Corneliu Coposu, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu

Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, Antonie Popescu, Romeo Moşoiu, Marius P. Clonda, Dinu Gându

Fundaţia Icar, Dr. Camelia Doru – Preşedinte

Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte

Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros – Vicepreşedinte

Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte

Organizaţia luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, I.Leşu – Preşedinte

Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte

Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte

Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte

Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte

L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte

Consiliul Român American, Neculai Popa – Preşedinte

Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte

Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte

Asociaţia Apolitică ‘Societatea Târgovişte’, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte

Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte

Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte

Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte

Grupul văduvelor de eroi martiri

Federaţia sindicală ‘Solidaritatea – Virgil Săhleanu’ a siderurgiştilor din România

Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara

A N E X Ă

PROCLAMAŢIA

PENTRU DECOMUNIZAREA ROMÂNIEI1

Bucureşti, 23 August 2008 – la 69 de ani de la semnarea Pactului Stalin-Hitler de la Moscova

Reformarea României postcomuniste şi reconcilierea naţională

sunt posibile numai prin decomunizare.

1.0. Având în vedere că:

1.1. La 23 august 1939, la Moscova, a fost semnat Pactul dintre Hitler şi Stalin (cunoscut ca Pactul Ribentropp-Molotov) care prevedea într-un protocol secret interesele sovietice de a anexa ţările baltice, estul Poloniei şi estul României (Basarabia).

1.2. În iunie 1940, prin ultimatumul Guvernului sovietic care a ameninţat cu invazia armată imediată, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, ultimele două neaparţinând niciodată Rusiei.

1.3. Teritoriul românesc ocupat de Uniunea Sovietică are o suprafaţă de 44.000 km2, fiind locuit în momentul cedării de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români; după cedare, aceştia au fost supuşi deznaţionalizării forţate, persecuţiilor etnice, deportării (inclusiv în lagăre de muncă în Siberia), asasinatelor în masă, precum şi altor forme de exterminare; teritoriile româneşti au fost masiv colonizate cu populaţii alogene.

1.4. Insula Şerpilor, insulă românească din Marea Neagră, a fost ocupată ilegal de Uniunea Sovietică în anul 1948.

1.6. Preşedintele şi Parlamentul României au datoria morală şi dreptul legitim să condamne Pactul Stalin-Hitler şi consecinţele lui ca ilegitime şi criminale.

1.7. Preşedintele şi Parlamentul României vor acţiona pentru:

1.7.1. condamnarea, de către forurile competente internaţionale, a Pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale.

1.7.2. reintegrarea în România, în cadrul Uniunii Europene şi cu acordul forurilor competente internaţionale, a teritoriului românesc ocupat prin forţa armată de Uniunea Sovietică (Basarabia, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţei şi Insula Şerpilor); această reintegrare trebuie făcută în acelaşi spirit cu reunificarea Germaniei din 1990.

1.7.3. despăgubirea morală şi materială a României faţă de crimele, fărădelegile şi abuzurile comise de Uniunea Sovietică împotriva României şi a cetăţenilor ei, nivelul şi modalităţile de despăgubire urmând a fi stabilite de o comisie recunoscută de foruri competente internaţionale.

1.8. Parlamentul, susţinut de Preşedintele României, va adopta punctul 9 al Declaraţiei de la Praga din 3 iunie 2008 privind conştiinţa morală europeană şi comunismul, prin care se cere ’stabilirea datei de 23 August, data semnării pac­tu­lui dintre Hitler si Stalin – cunoscut ca Pactul Ribben­trop-Molotov, ca zi comemorativă a victimelor regi­murilor­ nazist şi comunist’.

2.0. Parlamentul României, în consens cu Preşedintele României, având susţinerea UE şi NATO – interesate de o Românie decomunizată, va adopta o declaraţie explicită de asumare a următoarelor documente:

2.1. Discursul din 18 Decembrie 2006 al Preşedintelui României în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, discurs devenit act oficial al statului român pentru condamnarea regimului comunist din România ca ilegitim şi criminal în baza Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (CPADCR).

2.2. Declaraţia de la Praga din 3 iunie 2008 privind conştiinţa morală europeană şi comunismul.

3.0. Parlamentul şi Guvernul, în consens cu Preşedintele României, având susţinerea UE şi NATO – interesate de o Românie decomunizată, au datoria să adopte cât mai curând posibil legile şi măsurile pentru decomunizare, din următoarele considerente:

3.1. Poporul român a respins totalmente comunismul înainte ca acesta să-i fie impus prin forţa armată de către Uniunea Sovietică. Dintre toate ţările europene, România interbelică a fost ţara cu cei mai puţini comunişti raportat la numărul populaţiei. La 23 august 1944, PCR avea numai 80 de membri în Bucureşti şi mai puţin de 1000 în întreaga ţară. Menţionăm că în 1938 România avea 316 710 km^(2) şi 19.933.802 locuitori. Înainte de sovietizare, comuniştii reprezentau sub 0,005% din populaţia României.

3.2. Comunismul a fost impus împotriva voinţei poporului român exprimată la alegerile din noiembrie 1946 câştigate în realitate cu o majoritate covârşitoare de opoziţia anticomunistă care a obţinut între 70% şi 90% din voturi, comuniştii inversând rezultatul oficial.

3.3. Poporul român a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa, recunoscut ca atare de întreaga comunitate internaţională.

3.4. Dintre statele europene, România a avut cel mai mare număr de deţinuţi politici raportat la numărul populaţiei (între 500.000 şi 2.000.000) şi cea mai înfricoşătoare poliţie politică – Securitatea.

3.5. Dintre toate fostele ţări comuniste din Europa, doar în România s-au înregistat victime la căderea comunismului. Nu au fost doar câteva victime, ci a fost un uriaş masacru – peste 1200 de morţi şi peste 4800 de răniţi. România este singura ţară europeană unde s-au înregistrat crime neocomuniste, precum genocidul din 22-28 decembrie 1989 şi fratricidul din 13-15 iunie 1990.

3.6. Conform Raportului final al CPADCR, ‘comunismul a căzut doar oficial la 22 decembrie 1989. Neoficial, structuri, dar mai ales metode şi mentalităţi comuniste au continuat să existe sub diferite forme, unele extrem de grave (…) : a) reprimarea manifestaţiilor anticomuniste din perioada decembrie 1989 – aprilie 1990; b) diversiunea etnică de la Târgu-Mureş din martie 1990; c) reprimarea manifestaţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii din Bucureşti (…); d) ‘mineriadele’ din 1991 şi 1999. Toate acestea au fost diversiuni şi manifestări tipic comuniste’. Majoritatea vinovaţilor nu au fost judecaţi până în prezent. Dimpotrivă, ei au devenit personalităţi publice şi politice, infestând de aproape 20 de ani societatea românească.

3.7. Reforma morală nu a fost posibilă din cauza nejudecării masacrului din timpul revoluţiei anticomuniste precum şi a fratricidului din iunie 1990 împotriva manifestanţilor anticomunişti, a societăţii civile, a partidelor istorice şi a presei independente. Marea corupţie a apărut şi s-a menţinut inclusiv datorită nejudecării acestor crime.

3.8. O parte din clasa politică s-a făcut vinovată de complicitate morală cu autorii masacrului din decembrie 1989 şi a fratricidului din iunie 1990, comise pentru a reprima şi a deturna caracterul anticomunist al revoluţiei începute în decembrie 1989. Acum, când România este membră a NATO şi UE, această revoluţie trebuie terminată şi se cuvine să devină ‘de catifea’.

3.9. În 18 Decembrie 2006, regimul comunist din România a fost condamnat ca ilegitim şi criminal de către şeful statului în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, prin discursul devenit act oficial al statului român, în baza Raportului final al CPADCR, document edificator şi incontestabil, sintetic şi analitic (care însumează 660 de pagini) elaborat de peste 40 de autori, majoritatea experţi în domeniile abordate. Actul condamnării comunismului este începutul renaşterii morale a României şi al reconcilierii naţionale, cel mai important act din istoria postcomunistă a ţării noastre alături de aderarea la NATO şi integrarea în UE, un exemplu pentru condamnarea internaţională a regimurilor comuniste.

4.0. Legile şi măsurile pentru decomunizarea României2:

4.1. Cercetarea prin Justiţie a crimelor istoriei recente a României. Finalizarea urgentă a cercetărilor justiţiei referitoare la genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990 comis împotriva manifestanţilor anticomunişti, a societăţii civile, a partidelor istorice şi a presei independente. Cercetarea prin justiţie a următoarelor evenimente: reprimarea revoltei muncitoreşti din Valea Jiului, 1977, reprimarea revoltei anticomuniste din Braşov, 1987; diversiunea etnică din Târgu-Mureş, 1990; mineradele din 1990, 1991, 1999. Desecretizarea imediată a arhivelor lămuritoare faţă de aceste evenimente.

4.2. Recunoaşterea caracterului anticomunist al revoluţiei începute în decembrie 1989; recunoaşterea Proclamaţiei de la Timişoara (martie 1990) şi a manifestaţiei din Piaţa Universităţii din Bucureşti (aprilie-iunie 1990) ca momente reprezentative ale revoluţiei.

4.3. Legea lustraţiei anticomuniste.

4.4. Legea declarării crimelor şi abuzurilor regimului comunist ca fiind crime împotriva umanităţii şi imprescriptibile juridic.

4.5. Legea interzicerii şi pedepsirii actelor de apologie a comunismului, precum şi a actelor de negare a crimelor şi fărădelegilor regimului comunist (extremismul de stânga trebuie respins cu aceeaşi hotărâre precum cel de dreapta). Interzicerea comercializării, difuzării, publicării şi afişării simbolurilor grafice comuniste şi a materialelor de propagandă comuniste cu excepţia contextului cultural/educativ antitotalitar. Eliminarea numelor de foşti comunişti pentru denumiri publice: străzi, localitaţi, instituţii etc..

4.6. Legea anulării sentinţelor de condamnare politică emise de justiţia comunistă după principiile luptei de clasă între anii 1945-1989; anularea condamnărilor la moarte a celor care au au dat pe faţă criminalitatea comunismului; abrogarea prevederilor decretului lui N.Ceauşescu din 1988 referitor la crimele politice.

4.7. Reînhumarea victimelor comunismului îngropate în gropi comune.

4.8. Legea recunoştinţei faţă de luptătorii anticomunişti, faţă de foştii deţinuţi politici; majorarea semnificativă a pensiilor acestora şi acordarea de gratuităţi.

4.9. Legea reducerii la minimum a pensiilor responsabililor pentru crimele comuniste: foşti activişti comunişti din nomenclatura PCR, foşti conducători şi torţionari ai Securităţii, foşti conducători ai Miliţiei, ai Ministerului de Interne şi ai ‘Justiţiei’ comuniste.

4.10. Legea desecretizării şi deschiderii arhivelor comuniste şi postcomuniste; garantarea accesului liber şi neîngrădit la aceste arhive; transferul urgent al acestora la CNSAS sau la Arhivele Naţionale; publicarea pe internet a arhivelor; trecerea Arhivelor Naţionale în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.

4.11. Legea împotriva distrugerii, manipulării, falsificării, ascunderii sau sustragerii de documente din arhivele comuniste şi postcomuniste; urmărirea penală a făptuitorilor.

4.12. Legea restituirii arhivelor confiscate abuziv (arhivele cultelor religioase, arhivele sioniste ş.a.).

4.13. Legea reparaţiilor faţă de foşti cetăţeni români exilaţi, autoexilaţi sau ‘vânduţi’ în perioada comunistă.

4.14. Legea prezentării adevărului referitor la perioada precomunistă, comunistă şi neocomunistă în manualele şcolare de istorie naţională şi universală. Studierea în şcoli a istoriei comunismului şi a Holocaustului să fie obligatorie, nu opţională.

4.15. Legea pentru instituirea Zilei Memoriei Victimelor Comunismului, pentru înfiinţarea în Bucureşti a Muzeului Dictaturii Comuniste, pentru construirea în centrul capitalei a Monumentului Victimelor Comunismului.

4.16. Legea cercetării prin Justiţie a reconsolidării oligarhiei securisto-comuniste în România postcomunistă. Confiscarea de către stat a averilor dobândite prin fraudă.

4.17. Legea cercetării prin Justiţie a privatizărilor făcute de oligarhia securisto-comunistă care a acaparat puterea economică în România. Confiscarea de către stat a fostelor bunuri ale statului privatizate fraudulos şi reprivatizarea acestora în beneficiul exclusiv al poporului român.

5.0. Solicităm Preşedintelui României să ceară poporului să-şi exprime voinţa cu privire la adoptarea dezideratelor şi legilor decomunizării României, precum şi a condamnării Pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale, printr-un referendum organizat cât mai curând posibil.

5.1. Solicităm Preşedintelui României, Parlamentului, Guvernului, organizaţiilor nonguvernamentale, sindicatelor, tuturor cetăţenilor, mass-mediei, să se solidarizeze în jurul idealurilor Proclamaţiei pentru decomunizarea României.

5.2. Facem apel la Uniunea Europeană, Consiliul Europei, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Organizaţia Naţiunilor Unite, Curtea Internaţională de Justiţie a Naţiunilor Unite, să acţioneze pentru decomunizarea României.

Bucureşti, 23 August 2008 – la 69 de ani de la semnarea Pactului Hitler-Stalin de la Moscova

Sorin Ilieşiu – iniţiator, vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismuluihttp://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html

Vladimir Tismăneanu – preşedintele Comisiei Prezidenţiale consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România

Mihai Şora – filozof

Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte

Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv

Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte

Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban – Preşedinte

Fundaţia Memoria – filiala Argeş [Experimentul Piteşti], prof.univ.dr Ilie Popa – Preşedinte

Fundaţia Corneliu Coposu, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu

Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, avocat Antonie Popescu – Senior

Fundaţia Culturală Timpul, Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte

Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte

Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros – Vicepreşedinte

Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte

Organizaţia internaţională a luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, Ionel Leşu – Preşedinte

Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte

Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte

Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte

Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte

L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte

Consiliul Român American, Neculai Popa – Preşedinte

Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte

Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte

Asociaţia Apolitică ‘Societatea Târgovişte’, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte

Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte

Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte

Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte

Grupul văduvelor de eroi martiri

Federaţia sindicală ‘Solidaritatea – Virgil Săhleanu’ a siderurgiştilor din România

Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara

1 ‘Proclamaţia pentru decomunizarea României’ din 23 August 2008 a fost adoptată de cei aproape 400 de delegaţi la congresul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat din 24 August 2008, partid afiliat la Internaţionala Creştin Democrată în 1987 în timpul dictaturii comuniste când se afla în clandestinitate.

2Majoritatea măsurilor şi legilor pentru decomunizare sunt propuse inclusiv de Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (decembrie 2006). Legile decomunizării sunt, de asemenea, în spiritul următoarelor documente: Proclamaţia de la Timişoara (martie 1990), Proclamaţia pentru România (aprilie 2005), Apelul pentru România (iunie 2005), Rezoluţia nr. 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (ianuarie 2006), Apelul pentru condamnarea comunismului (martie 2006), Discursul din 18 Decembrie 2006 al Preşedintelui României în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului pentru condamnarea regimului comunist din România ca ilegitim şi criminal în baza Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (decembrie 2006), Apelul către Parlamentul României şi Parlamentul European (martie 2007), Apelul pentru Adevăr (ianuarie 2008), Rapoartele Comisiei Europene privind România (2007, 2008), Declara
ţia de la Praga privind conştiinţa morală europeană şi comunismul (iunie 2008).